Argeș
Un autotren cu lemne și altul încărcat cu mase plastice s-au răsturnat pe șoselele din Argeș

Pompierii din Argeș au acționat, astăzi, în jurul prânzului, în localitatea Mihăiești, unde un autotren cu remorcă, încărcată cu lemne, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Ca urmare a acestui eveniment rutier, a fost avariată o conductă de gaze naturale, precum și un stâlp de electricitate.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. Din fericire, nu au existat victime. Pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu, iar o echipă specializată a oprit alimentarea cu gaze.
În urmă cu puțin timp, un alt ansamblu de vehicule s-a răsturnat în zona Dedulești. Se pare că vehiculul este încărcat cu mase plastice. Pompierii se deplasează cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Și în acest caz, șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

Argeș
Tânără din Pitești arestată preventiv pentru comportament agresiv. A sărit să bată șoferul unui autobuz!

Se mai întâmplă și din astea! O tânără de 28 de ani din Pitești a fost arestată preventiv pentru comportament agresiv și utilizarea unui spray iritant-lacrimogen în mijloace de transport în comun.
Femeia, în seara zilei de 27 mai 2026, a provocat scandal într-un mijloc de transport în comun din Pitești. În momentul când șoferul autovehiculului i-a atras atenția asupra comportamentului afișat, supărată, tânăra l-a agresat și a folosit împotriva lui și un spray iritant lacrimogen.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că agresoarea ar fi avut un comportament similar și într-un alt autobuz care circula prin municipiul Pitești.
În cursul zilei de ieri, 28 mai, tânăra femeie a fost prezentată în fața magistraților de la Judecătoria Pitești, care au emis pe numele acesteia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Argeș
Omule, nu fii nepăsător! Haide să o ajutăm pe Rebeca să lupte cu boala!

Toate concertele Filarmonicii Pitești până la sfârșitul stagiunii actuale vor avea caracter umanitar, cu scopul de a contribui la salvarea vieții Rebecăi Nicoleta Barcaru, o adolescentă în vârstă de 15 ani, care a fost diagnosticată, în luna martie, în urma unei dureri în gât, cu limfom Hodkin. Filarmonica Pitești se alătură astfel suferinței unei mame, care-și strigă durerea și vrea să-și salveze fiica.
Limfomul Hodgkin este un cancer al sistemului limfatic, celulele înmulțindu-se anormal și răspândindu-se în tot organismul ducând la scăderea sistemului imunitar.
După diagnosticare, pe tru Rebeca, au urmat zile de spitalizare, chimioterapie atât în țară, cât și peste hotare. Acum este internată, împreună cu mama ei, la Hospital Infantil Universitario Niño Jesús din Madrid. Adolescenta are o soră geamănă și un frate în vârstă de doi ani care o așteaptă acasă.
Cei care doresc să o ajute pot dona în urna din foaierul Filarmonicii Pitești sau în conturile:
Titular: Carmen Marina Barcaru
IBAN: RO51INGB0000999914835076
Euro IBAN: RO37INGB0000999919406065
Revolut: @carmenbt8k
BIZUM 643749512
ACTUALITATEacum o săptămânăProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ACTUALITATEacum o săptămânăFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum 2 zileHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 2 zileDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgul de cariere organizat la Universitatea Valahia a reprezentat o oportunitate pentru profesionalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăCNAS organizează concurs pentru director general al Casei de Sănătate Dâmbovița























