Argeș
Argeșeni reținuți pentru trafic de droguri

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat, astăzi – 28 ianuarie 2022, percheziţii în localităţile Piteşti, Budeasa și Băbana, la locuinţele a trei persoane, bănuite de trafic de substanțe cu efect psihoactiv.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că, din septembrie 2021 și până în prezent, grupul infracțional, alcătuit dintr-o femeie și doi bărbați, ar fi comercializat, în județul Argeș, substanțe cu efect psihoactiv.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat aproximativ 270 de grame de substanță pulverulentă, albă, ustensile de preparare și porționare a drogurilor, trei cântare electronice de precizie, materiale pirotehnice interzise la deținere, telefoane mobile, cartele telefonice, mai multe înscrisuri cu valoare probatorie și aproximativ 2.300 de euro respectiv 2.900 de lei.
Cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri. După administrarea probatoriului, trei bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive.
Argeș
Casă de 400 mp, distrusă de foc în Berevoiești

Neglijența, neatenția, instalațiile electrice sau termice improvizate pot conduce la producerea unor incendii devastatoare, în urma cărora oamenii își pierd agoniseala de-o viață. Așa s-a întâmplat noaptea trecută în comuna Berevoiești, județul Argeș.
O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar alte imobile din apropiere au fost în pericol de a fi și ele „mușcate” de foc. La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Argeș, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Locuința, pe o suprafață de aproximativ 400 mp, a fost distrusă de incendiu. Flăcările s-au extins și la o anexă gospodărească a unui imobil învecinat, pe o suprafață de aproximativ 32 mp. În cele din urmă, cu eforturi deosebite, incendiul a fost lichidat de militari.
Din fericire, în urma nedoritului eveniment, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă care a condus la producerea acestui incendiu devastator a fost un scurtcircuit la rețeaua electrică.
Argeș
Tânăr din Pitești, atestat pentru pornografie infantilă

Un tânăr de 24 de ani, din Pitești, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de determinare sau înlesnire a întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, corupere sexuală a minorilor și pornografie infantilă.
Din ancheta efectuată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, a reieșit că, pe parcursul lunii mai 2025, bărbatul, prin intermediul unei platforme online, ar fi determinat, în mai multe rânduri, un minor de 7 ani să execute asupra sa acte de natură sexuală, în scopul producerii de materiale cu conținut pornografic.
Individul a obținut de la victimă mai multe imagini cu conținut sexual explicit, context în care cel în cauză ar fi remis minorului, la rândul său, în mod repetat, mai multe materiale pornografice.
Ieri, 24 iunie 2026, magistrații Tribunalului Argeș au emis pe numele tânărului de 24 de ani mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
ACTUALITATEacum 5 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
ACTUALITATEacum o ziCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 21 de oreAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
Dâmboviţaacum 5 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























