Connect with us

Prahova

Operațiunea de recuperare a alpinistei căzute în Bucegi, întârziată din nou de vremea rea

Publicat

pe

Salvamontiștii prahoveni aveau planificat să intervină săptămâna aceasta, din nou, pentru recuperarea din munte a trupului alpinistei din Brașov care a decedat în data de 12 ianuarie, după ce a căzut într-o prăpastie pe un traseu din Masivul Bucegi, zona Caraiman.

„La începutul acestei săptămâni, am avut o ședință tehnică în care am hotărât, împreună cu colegii de la formația locală Salvamont Bușteni, ca, în cazul în care, din cauza condițiilor meteo, nu este posibilă intervenția aero până la data de 27 ianuarie, să încercăm o intervenție terestră”, a anunțat Salvamont Prahova.

Citește și: Silvia, draga mea! Muntele s-a îndrăgostit de tine și nu îți dă drumul din strânsoarea lui!

Aseară, la sediul Salvamont Bușteni, în cadrul unei ședințe, au fost puse la punct ultimele detalii tehnice în vederea operațiunii care urma să se deruleze astăzi. Echipele de intervenție și cea de sprijin erau pregătite de ascensiune.

„Din păcate, condițiile meteo ne-au fost din nou potrivnice, vântul suflând sus cu peste 100 km/h, din N-V, cu transport de zăpadă spre Abruptul Prahovean (de altfel nici telecabina Babele nu funcționează din aceleași motive), făcând imposibilă și operațiunea terestră.

Cum timp de două săptămâni elicopterul nu a putut efectua misiunea, fiind puțin probabil să reușească în viitorul apropiat, din cauza condițiilor meteo (vânt si/sau vizibilitate scăzută), am decis să intervenim tot terestru în zilele următoare, atunci când vremea va permite”, au mai scris, pe pagina de Facebook, salvamontiștii prahoveni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Grav accident rutier pe DN1A în județul Prahova. Traficul a fost blocat

Publicat

pe

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN1A, în localitatea Izvoarele, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între un autocamion cu remorcă și un autoturism.

În urma impactului, cei doi ocupanți ai mașinii au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital. Una dintre victime a fost găsită blocată în autoturism, fiind extrasă de pompieri în stare de conștiență.

Traficul rutier pe DN1A a fost blocat. La fața locului au fost alocate mai multe echipaje ISU Prahova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Prahova

Pompierii din Prahova au salvat un bărbat căzut în albia râului Telega

Publicat

pe

Misiune de salvare contracronometru, în această după-amiază, în comuna Telega, județul Prahova. Pompierii au acționat în sprijinul unui bărbat de 70 de ani, care a căzut în albia râului Telega, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori.

Victima, care a fost găsită conștientă, dar prezentând un traumatism cranio-cerebral, a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.

Pentru reușita misiunii de salvare au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina și o ambulanță de la Garda de Intervenție Băicoi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite