ADMINISTRAŢIE
7,5 milioane de euro pentru introducerea gazelor naturale în comuna Conțești, județul Dâmbovița

Unul dintre dezideratele administrației publice locale de la Conțești, județul Dâmbovița, coordonată, de ani buni, de primarul Marian Alexandru, este acela de a realiza în toate satele comunei o rețea de distribuție a gazelor naturale. Obiectiv deosebit de important care, alături de celelalte investiți în infrastructură – apă, canalizare și drumuri, ridică considerabil gradul de civilizație și confort al cetățenilor și reprezintă o premisă importantă pentru atragerea investitorilor.
Din câte am aflat de la edilul Marian Alexandru, proiectul, elaborat așa cum cer normele în domeniu, a fost depus la Ministerul Dezvoltării în anul 2020, asta după ce Primăria Conțești a avut de-a lungul timpului mai multe încercări pe la alte instituții finanțatoare, dar fără succes. Toată lumea era mulțumită de proiect, considerându-l egibil, dar nu s-a putut ajunge la semnarea contractului de finanțare.

„Acum, am primit vestea cea mare. Proiectul privind înființarea rețelei de gaze în comuna noastră a fost admis. A trecut de evaluarea tehnico-financiară și urmează, într-o perioadă destul de scurtă, să semnăm contractul de finanțare”, ne-a precizat primarul Marian Alexandru.
Valoarea totală a acestei investiții este de 7,5 milioane de euro cu TVA inclus. Fondurile sunt alocate de Ministerul Dezvoltării. Rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale va fi realizată în toate satele comunei Conțești.
După consumarea etapei privind semnarea contractului de finanțare, se intră practic în linie dreaptă, urmând să fie derulate procedurile de achiziție a lucrărilor. Primarul este optimist și crede că, până la sfârșitul anului 2022, aceste trepte vor fi parcurse și în 2023 vor fi deschise șantierele de lucrări. Durata de execuție, după cum ne-a spus edilul Marian Alexandru, va fi de un an și jumătate.

Comuna Conțești mai are un avantaj. Stația de reglare măsurare a fost edificată cu mulți ani înainte, în 2006, deci nu mai reprezintă o problemă investițională.
„Vă dați seama ce ar înseamnă să o luăm de la zero cu realizarea unei stații de reglare măsurare la costurile actuale. Întregul proiect ar fi putut fi pus în pericol. Acum, suntem mulțumiți că suntem pe drumul cel bun. Vom demara una dintre cele mai importante investiții făcute în comuna noastră. Ridicăm astfel gradul de confort și civilizație și, totodată, adăugăm puncte importante în cartea noastră de vizită, pe care o prezentăm eventualilor investitori. Este știut faptul că deschiderea unor afaceri depinde foarte mult și de infrastructura de care dispune zona aleasă. Dacă ai rețele de apă, de canalizare, de gaze naturale și drumuri puse la punct, sunt mult mai mari șansele de a atrage investitori”, a mai adăugat primarul comunei Conțești.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești a redeschis Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, lăsat în degradare de fosta administrație locală

Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” din Găești este din nou funcțional, începând de astăzi, 10 iulie 2026. Vorbim despre o clădire pe care primarul Alexandru Iorga a găsit-o într-o stare avansată de degradare, ca urmare a faptului că fosta administrație publică locală a oprit sistemul de încălzire, în iarna 2024-2025, fără ca instalația să fie golită de apă, ceea ce a dus la înghețarea conductelor și caloriferelor și la stricarea pereților și a parchetului. Așadar, a fost nevoie de lucrări consistente de reparație!
„Redăm comunității un spațiu dedicat culturii, educației și evenimentelor care aduc oamenii împreună. Aici vor avea loc spectacole, concerte, conferințe, festivități și activități pentru toate generațiile.
Investim nu doar în clădiri, ci și în viața comunității. Un oraș se dezvoltă prin infrastructură, dar prinde suflet prin cultură. Continuăm să construim un Găești modern, în care fiecare investiție înseamnă un pas înainte pentru oameni”, a declarat Alexandru Iorga – actualul primar al orașului Găești.

ADMINISTRAŢIE
Titu: Săli de clasă complet schimbate la Liceul „I.C. Vissarion” și Școala Nr. 2. FOTO

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a verificat, astăzi – 9 iulie 2026, stadiul lucrărilor care se execută la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” și la Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg.
Edilul își dorește ca, în toamnă, la începutul anului școlar, fiecare copil să intre în săli de clasă renovate și echipate cu mobilier nou, un obiectiv care este tot mai aproape de a fi înfăptuit în orașul Titu.
„Mă bucur să văd cum, zi de zi, sălile de clasă se transformă și prind viață. Fiecare investiție în educație este o investiție în viitorul copiilor noștri și al comunității noastre, iar noi vom continua să transformăm promisiunile în fapte”, a precizat primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

ACTUALITATEacum o săptămânăRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 3 zilePrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
Ialomiţaacum o săptămânăDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum o săptămânăÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță
ACTUALITATEacum 5 zileNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum 6 zile18-19 iulie 2026. Zilele orașului Găești. Programul aici
ACTUALITATEacum o ziPatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 19 ani din IL Caragiale, arestat preventiv pentru proxenetism


























