Connect with us

ACTUALITATE

Prefectura Dâmbovița, programul de audiențe pentru luna februarie 2022

Publicat

pe

Se schimbă vizibil activitatea la nivelul Prefecturii Dâmbovița de când a fost învestită în funcție Claudia Gilia, cu mai puțin de două săptămâni în urmă. Dacă în ultimii ani nu răzbătea aproape nicio informație dinspre această instituție, acum județul are parte de un prefect implicat. Și, foarte important pentru cetățeni, Claudia Gilia este un om care vrea să îi asculte. Și să se implice în rezolvarea problemelor ce-i sunt aduse la cunoștință. Evident, în limitele impuse de lege pentru funcția pe care o deține.

Primul pas în această direcție îl reprezintă stabilirea unui program de audiențe, pentru ca dâmbovițenii să știe foarte clar când pot fi găsiți la birou cei trei reprezentanți ai Guvernului la nivel de județ. Acestea vor avea loc săptămânal, în fiecare zi de joi. În perioada 07 – 28 februarie 2022, cetățenii vor fi primiți în audiență, la sediul Instituției Prefectului – Judeţul Dâmbovița, în Sala ”Mihai Viteazul”, conform următorului interval orar:

– În data de 10.02.2022, între orele 10:00 – 12:00, acordă audiențe subprefectul Ioan Corneliu Sălișteanu.

– În data de 17.02.2022, între orele 10:00 – 12:00, acordă audiențe prefectul Claudia Gilia.

– În data de 24.02.2022, între orele 10:00 – 12:00, acordă audiențe subprefectul Ana Maria Dragotă Zamfir.

Reclama

„Înscrierea în audiență se face pe bază de formular, disponibil pe site-ul oficial al Instituției Prefectului Județul Dâmbovița, accesând următorul link: https://db.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/audiente/

Ulterior completării formularului, cererea va fi analizată ținând cont de prevederile O.G. nr. 27/2002 aprobată prin Legea nr. 233/2002 și O. M.A.I. nr. 33/2020, coroborate cu Procedura privind activitățile de solutionare a petițiilor, primire în audiența și consiliere a cetățenilor în cadrul Instituției Prefectului – județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Ai nevoie de transport? Apelează la TAXI ADY SPEED Târgoviște! Rapid. Sigur. Confortabil

Publicat

pe

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Miracol după 25 de ani! Se va moderniza drumul spre inima Bucegilor, pe la Sanatoriul Moroeni

Publicat

pe

Omul de afaceri Valentin Calcan, patronul Complexului hotelier „Peștera Wellness & Spa din Bucegii dâmbovițeni, salută semnarea contractului de finanțare privind demararea lucrărilor de reabilitare și modernizare a DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroieni – Bolboci – Peștera. După cum spune președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, iată că s-a produs un adevărat miracol.

„Au trecut 25 de ani de când proiectul dezvoltării Stațiunii Peștera – Padina a fost repus pe agenda administrației județene. Încă de atunci se vorbea despre un drum asfaltat de la Moroeni la Telecabina Peștera, prin Sanatoriu. Îmi amintesc și astăzi dezbaterile aprinse din acea perioadă. Unii spuneau că „asfaltul nu rezistă la 1.600 m altitudine” și că singura soluție este betonul. Alții susțineau că este nevoie de un pod peste Lacul Bolboci, între Cabana Bolboci și Cheile Tătarului.

După un început promițător, în 2004, când au demarat lucrările de lărgire a drumului, a venit însă anul 2005. Atunci, noua administrație instalată la conducerea prefecturii județului a decis că „nu ne trebuie drum în munte”. Proiectul a fost oprit și, pentru mulți ani, abandonat”, a povestit Valentin Calcan, pe pagina sa de Facebook.

A mai scris antreprenorul că istoria acestui drum în anii democrației este una fascinantă și că, poate, într-o zi se va decide și va scrie o carte despre viața pe care a trăit-o mergând pe acest drum aproape săptămână de săptămână.

„Îmi amintesc că, la un moment dat, m-am gândit chiar să deschid o spălătorie auto în Moroeni. La fiecare urcare coboram cu mașina încărcată cu kilograme de noroi și făcusem chiar și calculele în câți ani mi-aș recupera investiția doar din spălarea propriei mașini.

Reclama

Mai în glumă, mai în serios, îi spuneam atunci unui vicepreședinte al Consiliului Județean că, dacă lucrurile continuă în același ritm, turiștii vor coborî muntele la șes, aducându-l pe capotă și pe parbriz. Iată însă că ceea ce președintele Corneliu Stefan spunea cu ani în urmă începe să devină realitate.

Recunosc, încă îmi vine greu să cred. Oare chiar voi ajunge să urc la Peștera pe un drum complet asfaltat? Încep să cred că da. Încep să cred că vom avea, în sfârșit, un drum demn de o stațiune turistică europeană. Că odată cu el vor veni și investițiile în rețelele de electricitate și gaze. Că va ajunge și fibra optică, un lucru care poate părea minor pentru unii, dar care este esențial pentru dezvoltarea unei destinații turistice moderne. Poate că, după un sfert de secol de așteptare, acest vis chiar se împlinește. Doamne ajută! Uneori, miracolele chiar se întâmplă. Iar acesta ar putea fi unul dintre ele”, a adăugat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și patronul unuia dintre hotelurile elitiste din România: „Peștera Wellness & Spa”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite