Connect with us

ACTUALITATE

Peste 10 cazuri COVID la mia de locuitori în 35 de localități din județul Dâmbovița

Publicat

pe

35 de localități din cele 89 care formează județul Dâmbovița înregistrează mai mult de 10 cazuri de infectare cu coronavirus la mia de locuitori – potrivit informațiilor furnizate de Instituția Prefectului.

Pe primul loc regăsim comuna Crevedia – cu o rată de incidență de 30,25. Urmează Niculești (21,21), Pucioasa (20,06), Târgoviște (18,92) și Găești (16,56).

Astăzi – 14 februarie 2022, doar trei localități din județul Dâmbovița mai sunt în scenariul galben, adică au o rată de incidență sub 3 cazuri la mia de locuitori. Este vorba despre Lungulețu, Cojasca și Pucheni.

În ultimele 24 de ore, în județul Dâmbovița s-au înregistrat 181 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Rată de incidență COVID pentru fiecare localitate din Dâmbovița, 14 februarie 2022

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină construirea unei biserici ortodoxe în Japonia

Publicat

pe

Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului – Cota 1000”, din județul Dâmbovița, a mers, un binecuvântarea Mitropolitului Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei, în Japonia, pentru a contribui la ridicarea unei biserici din lemn în cimitirul Parohiei „Sf. Gheorghe” a Comunității ortodoxe române din Tokyo, din Minami Alps, Yamanashi.

„Părintele stareț Hristofor a contribuit la confecționarea, în România și, apoi, la montarea și asamblarea în Japonia a structurii din lemn a acestui locaș de cult. În prezent, se lucrează la realizarea învelitorii acoperișului, la instalația electrică, la confecționarea și montarea catapetesmei și a mobilierului bisericesc, precum și la alte lucrări de finisare necesare finalizării proiectului.

Menționăm că această biserică, având hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”, a fost realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după modelul bisericii de lemn a Schitului Runcu Cucuteanca din Arhiepiscopia Târgoviștei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

ITM Dâmbovița, campanie de informare privind contractul colectiv de muncă

Publicat

pe

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița derulează, până la finalul anului 2026, o campanie de informare pentru promovarea negocierilor colective la nivelul angajatorilor, atât din sectorul privat, cât și din cel public, obiectivul urmărit fiind creșterea gradului de conștientizare și informare cu privire la hărțuirea pe criteriul de sex și hărțuirea morală la locul de muncă, precum și pentru promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media. Activități similare vor avea loc în toate județele din țară.

Contractul colectiv de muncă rămâne unul dintre cele mai importante instrumente prin care angajatorii și salariații pot stabili condiții de muncă adaptate specificului fiecărei activități, beneficii suplimentare și mecanisme de dialog care contribuie la stabilitatea și predictibilitatea relațiilor de muncă.

„Inspectorii de muncă vor desfășura activități de informare adresate angajatorilor care au obligația legală de a iniția negocierea colectivă, precum și celor ale căror contracte colective de muncă urmează să expire. O altă componentă importantă a campaniei este dedicată prevenirii și combaterii discriminării, hărțuirii pe criteriul de sex și hărțuirii morale la locul de muncă”, precizează ITM Dâmbovița.

Pe durata campaniei, activitățile de informare vor fi intensificate prin distribuirea de materiale informative, publicarea de informații pe site-ul instituției și pe pagina oficială de Facebook, precum și prin dialog direct cu partenerii sociali și reprezentanții mediului de afaceri.

„Respectul, demnitatea și egalitatea de șanse trebuie să existe în fiecare loc de muncă, indiferent de domeniul de activitate sau de funcția ocupată. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița susține și promovează un mediu profesional în care fiecare persoană este tratată corect, fără discriminare, hărțuire sau abuz. În activitatea noastră promovăm valori fundamentale precum egalitatea, respectul, diversitatea, empatia și responsabilitatea și îi încurajăm pe toți angajatorii să transforme aceste principii în practici reale, asumate și vizibile la nivelul fiecărei organizații”, a declarat inspectorul-șef al ITM Dâmbovița – Marius Lixandru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite