Connect with us

OPINII

O clipire și lumea se schimbă!

Publicat

pe

Evenimentele fierbinți din ultimele săptămâni și aranjamentul interesant al armatei ruse la granițele Ucrainei, urmat de întregul război informațional declanșat, m-au determinat să fiu circumspect în aprecieri. Să nu comentez prea mult, ca un novice, să nu îmi dau cu părerea, să nu înjur nici Estul și nici Vestul. Traversăm o perioadă cu care omenirea nu s-a mai confruntat niciodată, posibilitatea declanșării unui război în vremuri în care comunicarea, manipularea și modalitățile de deseminare a informațiilor din orice colț al lumii spre orice alt loc sunt super performante.

Acum, specialiștii pot diseca țesutul unui eveniment până la ultima celulă și îți pot oferi aproape instantaneu doar ceea ce îi interesează. Deocamdată, pe front se află marketingul comunicațional, fiecare parte își vinde imaginea în calupuri de știri, care au rolul de a încerca să emoționeze populația mondială, ce nu prea se mai mișcă la astfel de anunțuri alarmiste, până la plictis chiar, și să îndrepte mecanismul economic în direcția dorită.

Civilizația, datul înainte cu mileniul trei, cu echilibrul planetar, cu filozofia păcii, toate se pierd în zgomotul motoarelor de tancuri, în sunetele grele iscate de bombardiere și de tsunami-ul informațional care ne îneacă înainte de a ne da seama ce se întâmplă cu adevărat. Parcă nu ți se mai dă voie să gândești! Ești prins într-un vârtej alcătuit din norme oculte, de neelucidat, de unde nu poți scăpa decât uniformizat.

Politicienii constată și ei cât de mărunți și de nebăgați în seamă sunt. Rolul lor decorativ iese la iveală. Când, de undeva, este pornit un joc, ireversibil, cu un scop, politica nu mai are decât menirea de spectacol, frecție la un picior de lemn, de simulare a democrației.

A vrut Putin să anexeze Crimeea și a făcut-o. Gălăgia de după, a Occidentului, a Marilor Puteri, nu a contat. A fost ca un rol într-o piesă al cărui deznodământ se știa. Gazul rusesc a mers în continuare în Europa. Acum, încă două regiuni ale Ucrainei sunt trecute sub pulpana Rusiei în cadrul celui mai mare festival militar de după Cel de-al Doilea Război Mondial. Cu multă agitație și declarații. Poate că ăsta era scopul, deocamdată. Politicienii din Vest răsuflă ușurați. Uff! Bine că a fost doar atât. Nu avem război. Dăm acolo niște sancțiuni și vedem apoi pe ce rute aducem gazul. Festivalul zăngănitului de arme se poate muta oricând în altă parte.

Diplomația actuală este de o finețe… aproape crudă. Nu se închid ochii de tot. Este nevoie doar de o clipire și lumea se schimbă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Al patrulea nominalizat, între a fi sau a nu fi votat!

Publicat

pe

După cum stau lucrurile astăzi, marea gloată a politicienilor noștri, ăștia pe care îi avem, mai mult de catifea și alte țesături caracterologice ușoare, în frunte cu președintele Nicușor Dan, exclud alegerile anticipate. Faptul că acest greoi organism politic și sistemul care îl butonează au ajuns la cea de-a patra nominalizare a unui premier, într-un total dezacord cu Constituția țării și cu opțiunile electoratului exercitate la alegerile din 2024, arată clar că este nevoie să iasă iar cine trebuie! Alegerile anticipate reprezintă pentru păpușarii politici un pericol imens. Un culoar al imprevizibilității pe care le este frică că nu pot să-l mai controleze, iar încă o anulare a alegerilor ar fi prea gogonată. Așa că aceasta este ultima incercare înainte de apariția întrebărilor, confuziei și a tensiunii sociale.

Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, trebuie înscăunat premier. Dacă vine dinspre direcția Paris, are greutate, susținere. Cu excepția celor de la AUR, care își păstrează consecvența de a nu-l vota și de a cere anticipate, toate celelalte partide adulmecă, îi dau ocheade și jonglează cu declarațiile de la o zi la alta. Vezi liderul PSD, Sorin Grindeanu, care își schimbă discursul rapid, ceea ce ne pune pe gânduri. În structura textului expus, am remarcat că există destul loc pentru a întoarce căruța în favoarea lui Luca Niculescu. Și pare că o va face. Din trei mișcări.

Liberalii, deocamdată, nu s-au prezentat la apel. Testează marea cu degetul. Dar, cu siguranță, după ce Luca Niculescu va scoate posibilii miniștri de la cutie, vor băga și picioarele în apă. După „frăgezirea” lui Ilie Bolojan, cum spunea maestrul Ion Cristoiu, prin audierea la DNA Iași, înainte de nominalizare, șansele lui Luca Niculescu au crescut. Se face pârtie!

USR-iștii disimulează neimplicarea în susținerea lui Luca Niculescu, dar nu trebuie crezuți pe bune. Reprezentanții acestui partid, de-a lungul timpului, au dat dovadă că au dexteritate la efectuarea unor manevre politice. Este clar, cu PSD-ul nu mai vor să guverneze, dar nici nu vor să-și arate atașamentul pentru Luca Niculescu, așa, pe față! Vor să îi lase pe social democrați să facă acest pas. Mâine este posibil să se întâmple. De dragul stabilității! S-a aranjat deja dialogul direct între Sorin Grindeanu, liderul PSD, și premierul desemnat. Dacă acesta din urmă îi promite lui Grindeanu că decuplează România de la politicile falimentare ale lui Ilie Bolojan, Guvernul Niculescu va trece. Apoi, vedem noi ce o mai fi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Ei cu ei și noi cu cine?

Publicat

pe

Cabinetul Sigfriend Mureșan este gata. Ce nebunie! Este încărcat la refuz de USR-iști, asortați cu Raluca Țurcan (iar?!) și destui liberali care, sincer, au performat doar în discurs demagogic.

Rămâne guralivul și spontanul confuz Miriță la Apărare. Revine renumitul Drulă, cu abnegația lui bolnăvicioasă de a da la o parte ceea ce nu îi convine. La Mediu, vrea Sigfriend să ne ducem mai departe blestemul cu doamna Buzoianu, iar la Externe să rămânem cu aceeași imagine ștearsă, cenușie? Sebastian Burduja la Energie? Nu, zău? Omul acela plin de el, tare în teorii și alocuțiuni. Impecabil în a nu da rezultate! Și la agricultură, un român get-beget, iubitor de glie, de roade: Tánczos Barna!

Și mai sunt în Cabinetul lui Sigfriend Mureșan două rezerve de premier: Irineu Darău și Alexandru Nazare. Oameni buni, ce facem? Cine ne mânuie păgubos destinele nației din umbră? Țara ar trebui condusă de cei care au câștigat alegerile! E simplu, ca democrația! Hai, la anticipate! Este singurul rost bun!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite