ADMINISTRAŢIE
Pucioasa: Zona de agrement din Lunca Ialomiței a prins contur. FOTO

Primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, este convins că, în vara acestui an, locuitorii orașului, și nu doar ei, își vor putea petrece timpul liber în spațiul de agrement pe care administrația publică locală îl amenajează în Lunca Ialomiței. Lucrările avansează într-un ritm rapid – spune edilul. Proiectul are o valoare totală de 12.229.790,79 lei, este implementat cu fonduri europene nerambursabile și vizează reconversia și refuncționalizarea unui teren degradat în suprafață de 20.250 mp.

Vor fi construite aici terenuri de minifotbal, tenis, badminton, bazine de înot cu tobogane, loc de joacă, zonă de fitness, foișoare cu grătare, skatepark, pistă de biciclete, un perimetru pentru plimbat animalele de companie, precum și un patinoar care va funcționa pe timpul iernii. De asemenea, se vor amenaja parcări pentru întreaga zonă de agrement și se va moderniza drumul de acces de 500 m lungime, inclusiv rețelele de utilități.
„Avem toate șansele ca, până la sfârșitul acestei veri, această zonă degradată să fie deja transformată într-o oază de verdeață, într-un spațiu de distracție și de bucurie pentru toți locuitorii orașului. Încet-încet, construim motive pentru ca oamenii să rămână în Pucioasa, iar pentru cei din afara orașului construim motive să ne viziteze!”, ne-a declarat primarul Constantin Ana.

Detalii proiect
Zona de agrement cuprinde mai multe parcele, unde vor exista plantații de protecție, de aliniament și spații verzi gazonate.
Zona A cuprinde corp vestiare și grupuri sanitare, terenuri de sport și parcări. Este alcătuită din pastile locale de mici dimensiuni gazonate, cu 4 arbori de talie înaltă;
Zona B cuprinde scuarul adiacent albiei minore și este compus dintr-o zonă înierbată plantată cu specii cu talie înaltă. Central, s-a prevăzut o alee peisageră, pietruită cu criblură fină de calcar. Vor mai fi, de asemenea, 8 alei scurte de acces cu pornire din circulația pietonală și din pista de biciclete. Se vor amplasa: 16 bănci, 13 coșuri de gunoi cu colectare selectivă și stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice, baterii de acumulatori și surse cu leduri.
Zona C, aferentă dotărilor sportive, cuprinde pastile locale cu suprafețe mici, gazonate și plantate cu arbuști ornamentali.
Zona D, aferentă piscinei și locului de picnic, cuprinde pastille locale cu suprafețe mici și un perimetru gazonat în care sunt amplasate foișoarele, alei de acces și vegetație de talie medie.
Zona E, îngrădită pentru animale de companie, cu două pastille înierbate, în care sunt amplasați câte un platan.
Construcțiile vor fi amplasate după cum urmează:
CORP VESTIARE ȘI GRUPURI SANITARE TERENURI DE SPORT. Este compus dintr-o bară de 4 vestiare cu dușuri și chiuvetă, o bară de grupuri sanitare pe sexe, o încăpere de vestiare și o zonă acoperită în perimetrul porții de acces, care unește funcțional, dar și structural cele două bare.
CORP VESTIARE ȘI GRUPURI SANITARE PISCINĂ. Este compus dintr-o bară de 2 vestiare cu dușuri, chiuvete și grupuri sanitare pe sexe.
CORP GRUPURI SANITARE ZONA PICNIC. Este compus din două grupuri sanitare pe sexe și grup sanitar pentru persoane cu dizabilități.
TERENURI DE SPORT. Ansamblul va cuprinde:
– un teren de tenis, inclusiv spațiile de gardă, suprafață sportivă de tartan pe substrat de beton slab armat și împrejmuire înaltă;
– un teren de tenis, inclusiv spațiile de gardă, cu pardoseală sportivă. Acest teren, aflat în apropierea corpului poartă, are posibilitatea, prin prezența instalațiilor de producere a gheții, să fie transformat în patinoar;
– un teren de minifotbal, acoperit cu gazon artificial;
– un teren multisport pentru handbal, baschet și volei;
– un microteren de badminton.
Toate terenurile beneficiază de tribune mobile pe structură metalică.
SKATEPARC. Va fi amplasat în zona mediană a terenului. Se apreciază că este o dotare a zonei de agrement și petrecere a timpului liber de interes orășenesc și zonal.
LOC DE FITNESS. Vor există aici următoarele dotări:
– Un echipament fitness pentru persoanele cu dizabilități;
– Un echipament fitness pentru umeri și brațe ce poate fi folosit și de către persoanele cu dizabilități;
– Un echipament fitness tip combinat;
– Un echipament fitness tip bicicleta eliptică;
– Două echipamente fitness tip bară tracțiuni.
LOC DE JOACĂ PENTRU COPII. Va fi amplasat în apropierea zonei de picnic, oferind adulților posibilitatea supravegherii copiilor. Va putea fi folosit de copiii cu vârsta între 3 și 14 ani. Dotări loc de joacă: un turn cu tobogan, două platforme cu scară din care una acoperită, legate cu un tub închis; patru balansoare pe arc; patru balansoare duble, cu structură din lemn, cu scaune rotunde și mânere metalice; două leagăne de două locuri; trei carusele pentru copii cu structură metalică și trei locuri dispuse circular; patru suporturi lăzi pentru nisip.
Iluminatul general și ambiental este asigurat cu lămpi pe stâlpi de medie înălțime, astfel că programul de utilizare să se poată prelungi în amurg, dar și după lăsarea întunericului.
ZONA PISCINE. Se compune din: bazin de înot cuplat cu două bazinete, unul pentru copii și un alt bazin, cu rol de bazin receptor-sosire pentru două tobogane complexe tubulare.
ZONA PICNIC – FOIȘOARE. Va fi amenajată ca perimetru verde pe care sunt amplasate: 6 foișoare deschise, dotate cu masă și scaune (bănci) pentru 4-8 persoane, blat de lucru cu chiuvetă și grătar individual cu coș de evacuare fum.
ZONA ANIMALE DE COMPANIE. Este vorba despre un spaţiu îngrădit pentru câinii de companie, cu modalităţi adecvate de colectare a dejecţiilor acestora.
ALEI DE CIRCULAȚIE PIETONALĂ. Traseul în plan al aleilor se desfășoară adiacent celorlalte căi de comunicații și de servesc din punct de vedere al circulației pietonale toate obiectivele din zona de recreere.
PISTA DE BICICLETE. Traseul în plan al pistei de bicicliști se compune din două părți și se desfășoară inelar.
DRUM DE ACCES dinspre strada Morilor către locul de agrement. Circulația pietonală se va realiza pe trotuare amenajate.
ADMINISTRAŢIE
Marian Tănase a revenit în funcția de prefect al județului Dâmbovița

Marian Tănase revine în fruntea Instituției Prefectului Dâmbovița, după ce, mai multe luni, pe vremea provizoratului Guvernului demis Ilie Bolojan, la cârma Prefecturii s-a aflat USR-istul Marius Calomfirescu.
Marian Tănase își va continua, cu siguranță, proiectul deosebit de important și apreciat de comunicare și transparentizare a activității Instituției Prefectului și a unităților aflate în subordinea acestei componente guvernamentale de interes local.
De precizat că Marian Tănase îl va avea ca sprijin în activitate pe tânărul social democrat Constantin Constantin, numit în funcția de subprefect al județului. Până la nominalizarea în această poziție de demnitar guvernamental, Constantin Constantin și-a desfășurat activitatea în cadrul compartimentului de consilieri al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Astăzi, când, conform protocolului, prefectul Marian Tănase a depus pentru a doua oară jurământul de credință, au fost prezenți la acest ceremonial, vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște Cristian Daniel Stan, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, secretarul de stat Ionuț Săvoiu și șefii tuturor instituțiilor deconcentrate din județul Dâmbovița.
„Este o mare bucurie pentru mine să mă întorc în această funcție. Am spus-o și o spun, până la urma urmei, 2025 a fost un angajament. Astăzi îmi continui angajamentul din 2025. Începem treaba pentru județul Dâmbovița. Suntem pregătiți să facem lucruri bune pentru oamenii din județ. Revin în funcția de prefect al județului Dâmbovița cu aceeași dorință de a face lucrurile bine, cu aceeași determinare și cu respectul pe care îl datorez acestei instituții și oamenilor pe care îi reprezintă. Știu că această responsabilitate presupune muncă, echilibru, dialog și decizii asumate. Îmi asum acest rol cu determinare, seriozitate și convingerea că rezultatele se construiesc prin implicare și consecvență” a transmis prefectul județului Dâmbovița.
Marian Tănase care, în ultimele luni, și-a desfășurat activitatea ca admistrator al județului Dâmbovița a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru nominalizare și pentru susținere.
„Primesc această responsabilitate cu recunoștință și cu hotărârea de a confirma, prin muncă și rezultate, încrederea acordată. Dâmbovița merită respect, responsabilitate și fapte”, a mai spus Marian Tănase, revenit pe poziția de prefect al județului Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIE
Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.
„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.
Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum o ziA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























