Connect with us

ACTUALITATE

Coridor umanitar pentru familiile cu copii din Ucraina

Publicat

pe

70 de europarlamentari, membri ai grupurilor politice care activează în Parlamentul European și în diferite zone ale Europei, s-au alăturat inițiativei eurodeputatului Victor Negrescu, Comisiei Europene și Consiliului European, pentru crearea unui coridor umanitar destinat familiilor cu copii din Ucraina, respectiv pentru sprijinirea copiilor refugiați din zona de conflict.

“Intervenția militară a Federației Ruse în Ucraina a generat un val de refugiați compus în majoritate din femei, copii și vârstnici. Țările vecine au făcut eforturi considerabile, cu sprijinul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și al mai multor ONG-uri, pentru a oferi protecție și siguranță refugiaților ucraineni. Din păcate, acest lucru nu este suficient. Copiii și familiile lor care sosesc din zona de conflict au nevoie urgentă de ajutor, de la asigurarea nevoilor de bază până la sprijin psihologic. Copiii orfani și cei care vin fără părinți sunt, în mod particular, într-o situație disperată.

Solicităm Comisiei Europene și tuturor statelor membre să ofere un sprijin mai consistent copiilor ucraineni care sosesc în țările vecine, în special în România, Polonia, Slovacia și Republica Moldova, și să implementeze un mecanism european integrat de sprijin pentru a-i ajuta pe ei și familiile lor pe termen scurt, dar și pe termen lung”, se precizează în scrisoarea europarlamentarului Victor Negrescu.

Eurodeputații solicită crearea unui coridor umanitar pentru a permite trecerea în siguranță a frontierei pentru familiile cu copii, dar și realizarea unui coridor verde pentru transportul de ajutoare umanitare către Ucraina.

“Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să încerce să creeze un coridor umanitar de urgență pentru familiile cu copii, orfanii și copiii neînsoțiți de părinți, astfel încât aceștia să treacă granița în siguranță, și care să le permită să fugă din zona de conflict. Uniunea ar trebui, de asemenea, să studieze posibilitatea creării unui coridor verde care să canalizeze către Ucraina ajutoarele umanitare și să ofere sprijin pentru transportul aferent. Fiecare minut contează. Sperăm că apelul nostru va fi auzit și că nu vor mai fi răniți copiii în timpul evadării din zonele afectate de conflictul armat din Ucraina”, a mai adăugat, în același document, eurodeputatul social-democrat.

Reclama

Victor Negrescu este europarlamentarul român care, încă dinaintea începerii războiului din Ucraina, a solicitat Comisiei Europene și statelor membre, atât printr-o interpelare, cât și în plenul Parlamentului European, să înceapă pregătirile pentru gestionarea unui eventual val de refugiați. Victor Negrescu a inițiat, împreună cu PES Activists România, o campanie prin care acordă asistență copiilor din Ucraina, atât prin oferirea de ajutoare umanitare, cât și prin consiliere psihologică sau asistență medicală adaptată.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Între Istorie și Artă”, expoziție de pictură la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene

Publicat

pe

Mâine – 9 iulie 2026, la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, situat pe Bulevardul Carol I din Târgoviște, va fi vernisată, la ora 12:00, expoziția Taberei internaționale de pictură „Între Istorie și Artă”.

„Lucrările ilustrează un dialog estetic profund între trecut și prezent, iar publicul va avea ocazia să descopere o varietate de stiluri și tehnici picturale, fiecare reflectând viziunea unică a artiștilor asupra patrimoniului dâmbovițean”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Evenimentul se va încheia cu un tur ghidat al expoziției, oferind vizitatorilor șansa de a discuta direct cu autorii lucrărilor.

Tabăra internațională de pictură „Între Istorie și Artă” a reunit nouă artiști plastici din România, Republica Moldova și Siria.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Examenul de certificare a calificării profesionale, nivel 3 – Promoția 2026, Colegiul Economic Târgoviște

Publicat

pe

Absolvenții calificărilor Ospătar (Chelner) – Vânzător în unități de alimentație, Cofetar – Patiser și Comerciant – Vânzător de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște au promovat cu succes Examenul de certificare a calificării profesionale, desfășurat în data de 6 iulie 2026, demonstrând nivelul de pregătire dobândit pe parcursul anilor de studiu.

Rezultatele obținute confirmă faptul că elevii au dobândit competențe profesionale solide, cunoștințe de specialitate, abilități practice și atitudini esențiale pentru desfășurarea unei activități de succes în domeniul alimentației publice și al comertului. Profesionalismul, responsabilitatea, spiritul de echipă, creativitatea și orientarea către calitate reprezintă valori pe care absolvenții noștri le-au dezvoltat și pe care le vor valorifica în viitoarea lor carieră.

Deși structura învățământului profesional și tehnic a cunoscut modificări, aceste calificări continuă să fie oferite în cadrul filierei tehnologice, răspunzând cerințelor actuale ale pieței muncii și oferind reale oportunități de angajare și dezvoltare profesională.

Îi invităm pe viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a să aleagă aceste calificări, care îmbină pregătirea teoretică cu formarea practică și deschid drumul către o profesii căutate, dinamice și apreciate.

Investiția în educație profesională este o investiție într-un viitor sigur, bazat pe competență, pasiune și performanță. Felicitări absolvenților Promoției 2026 și mult succes în parcursul profesional!

Reclama

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite