ADMINISTRAŢIE
Atenție! Amenda minimă pentru nerespectarea colectării separate a deșeurilor este 5.000 de lei!
Primăria Târgoviște a demarat, astăzi – 9 martie 2022, distribuirea noilor pubele pentru gunoi și a sacilor colorați și inscripționați pentru colectarea separată a deșeurilor menajere în Cartierul Priseaca. În acest context, edilul Daniel Cristian Stan a punctat, în cadrul unei conferințe de presă, principalele repere ale programului.

Important de reținut!
– În zona de case, fiecare gospodărie va primi lunar, gratuit, câte doi saci galbeni – pentru plastic și metal și câte doi saci albaștri – pentru hârtie și carton. Pentru ca oamenii să nu greșească destinația, sacii sunt inscripționați cu categoria deșeurilor ce trebuie colectate separat.
– Sacii cu deșeuri reciclabile (fracția uscată) vor fi preluați de două ori pe lună, în ziua următoare celei în care se ridică deșeurile menajere nereciclabile (fracția umedă). La Târgoviște, sacii cu deșeuri reciclabile se colectează în săptămâna a doua și a patra a fiecărei luni.

– Programul pentru ridicarea gunoiului menajer rămâne, în tot județul Dâmbovița, cel care a fost și până acum.
– În zona de blocuri, a demarat acțiunea de echipare a platformelor de precolectare cu containere pentru deșeurile reciclabile. Acestea sunt inscripționate și colorate conform destinației pe care o au: galben pentru plastic și metal și albastru pentru hârtie și carton. De asemenea, vor fi aduse și europubele tip clopot pentru colectarea sticlei.
– Reciclarea deșeurilor trebuie efectuată în casă, nu în fața containerelor, în caz contrar cele reciclabile vor fi compromise.

Atenție!
Amenda care se aplică persoanelor care nu vor respecta regulile pentru colectarea separată a deșeurilor pleacă de la 5.000 de lei și poate ajunge la 15.000 de lei! A precizat primarul Daniel Cristian Stan că nu își dorește să se ajungă la sancțiuni, însă se vor lua și astfel de măsuri dacă va fi cazul. Speră însă că târgoviștenii vor învăța rapid să colecteze selectiv deșeurile menajere.
Ce colectăm în sacii albaștri?
- Dosare și pungi din carton
- Ambalaje din hârtie sau carton
- Ziare, reviste, cărți, caiete
- Cofrage de ouă
Ce colectăm în sacii galbeni?
- Recipiente din plastic (PET-uri)
- Ambalaje de la sucuri și lactate
- Plastic rigid (ligheane, scaune, jucării)
- Articole de menaj din plastic și metal
- Conserve din metal, doze de aluminiu
- Dopuri și capace metalice
ADMINISTRAŢIE
Marian Tănase a revenit în funcția de prefect al județului Dâmbovița

Marian Tănase revine în fruntea Instituției Prefectului Dâmbovița, după ce, mai multe luni, pe vremea provizoratului Guvernului demis Ilie Bolojan, la cârma Prefecturii s-a aflat USR-istul Marius Calomfirescu.
Marian Tănase își va continua, cu siguranță, proiectul deosebit de important și apreciat de comunicare și transparentizare a activității Instituției Prefectului și a unităților aflate în subordinea acestei componente guvernamentale de interes local.
De precizat că Marian Tănase îl va avea ca sprijin în activitate pe tânărul social democrat Constantin Constantin, numit în funcția de subprefect al județului. Până la nominalizarea în această poziție de demnitar guvernamental, Constantin Constantin și-a desfășurat activitatea în cadrul compartimentului de consilieri al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Astăzi, când, conform protocolului, prefectul Marian Tănase a depus pentru a doua oară jurământul de credință, au fost prezenți la acest ceremonial, vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște Cristian Daniel Stan, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, secretarul de stat Ionuț Săvoiu și șefii tuturor instituțiilor deconcentrate din județul Dâmbovița.
„Este o mare bucurie pentru mine să mă întorc în această funcție. Am spus-o și o spun, până la urma urmei, 2025 a fost un angajament. Astăzi îmi continui angajamentul din 2025. Începem treaba pentru județul Dâmbovița. Suntem pregătiți să facem lucruri bune pentru oamenii din județ. Revin în funcția de prefect al județului Dâmbovița cu aceeași dorință de a face lucrurile bine, cu aceeași determinare și cu respectul pe care îl datorez acestei instituții și oamenilor pe care îi reprezintă. Știu că această responsabilitate presupune muncă, echilibru, dialog și decizii asumate. Îmi asum acest rol cu determinare, seriozitate și convingerea că rezultatele se construiesc prin implicare și consecvență” a transmis prefectul județului Dâmbovița.
Marian Tănase care, în ultimele luni, și-a desfășurat activitatea ca admistrator al județului Dâmbovița a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru nominalizare și pentru susținere.
„Primesc această responsabilitate cu recunoștință și cu hotărârea de a confirma, prin muncă și rezultate, încrederea acordată. Dâmbovița merită respect, responsabilitate și fapte”, a mai spus Marian Tănase, revenit pe poziția de prefect al județului Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIE
Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.
„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.
Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 2 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























