În binecunoscutul său stil realist, dur, fără menajamente și într-un complex textual desăvârșit, deputatul PSD Ionuț Vulpescu a radiografiat, astăzi – 17 martie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, actuala conjunctură socio-economică, politică și militară în care se află România și, până la urmă, întreaga Europă. Așa cum bine a spus fostul ministru al Culturii, deciziile luate în timp ne afectează prezentul și viitorul.

Parlamentarul social-democrat, un fin cunoscător al istoriei și al mecanismelor subtile ale politicii, a făcut o scurtă incursiune în trecutul nu prea îndepărtat al țării, când România a ieșit dintr-o eră și a intrat cu multe speranțe în alta. Ba mai mult, am aderat rapid la valorile democrației europene, la structurile de securitate și la cele politice și economice.

„Apelul la istoria recentă este obligatoriu. Nu trebuie să uităm istoria, nici s-o ”ajustăm”, așa cum fac destui, din motive care nu au nimic în comun cu interesele națiunii române.

Revoluția Română a coincis cu un eveniment geo-politic radical, care punea grave probleme de securitate întregului continent și, prin ecourile sale, întregii lumi: destrămarea URSS.

România a făcut parte din Tratatul de la Varșovia, tot o alianță defensivă. Știa care sunt costurile, servituțile și avantajele apartenenței la o astfel de alianță. Și a considerat că este vital, pentru viitorul ei, să găsească un nou sistem de securitate colectivă, care să-i ofere siguranța necesară parcurgerii etapei de tranziție de la totalitarism la democrație, și de la economia de comandă, la economia de piață liberă.

NATO era alegerea rațională. Și conducerea de atunci a României, președintele Ion Iliescu, conducerea statului român și o largă majoritate a clasei politice și a cetățenilor au susținut această opțiune. E bine să ne reamintim faptul că România a fost prima țară din fostul Tratat de la Varșovia care a aderat la Parteneriatul pentru Pace și a făcut reformele necesare intrării în procesul de aderare.

Să nu uităm că România a fost prima țară din regiune care a numit un civil la conducerea armatei și a pus sub control civil serviciile de informații. Cine ar mai fi procedat astfel atunci, ca de altfel și acum?

Trebuie să recunoaștem că decizia de a ne alătura NATO a favorizat tranziția democratică, a accelerat-o. Sigur că unele condiționări au născut reacții adverse în societate și, onest vorbind, a fost bine așa, dintr-un punct de vedere: unanimitatea este mincinoasă și periculoasă. Este o slăbiciune a sistemului democratic, nicidecum o tărie a lui. Asta nu înseamnă că atitudinea unor forțe politice din epocă, forțe care au suplinit slăbiciunile lor din raporturile de putere de pe scena politică, au supralicitat în procesul de negociere a aderării și România a plătit un preț mai mare pentru aderare, economic, social, militar, politic, costuri care acum devin și mai mari, și mai penalizatoare în raport cu nevoile noastre de securitate, în criza declanșată de atacarea Ucrainei de Federația Rusă.

Mă refer în primul rând la ceea ce a urmat după aderarea noastră la NATO, aderare care, să nu uităm, este totuși, politic vorbind, opera PSD. În actul de aderare exista o foaie de parcurs, cu obligațiile post-aderare ale României. Obligații care privesc contribuția noastră la efortul comun de apărare. Excepție făcând eforturile din ultimii ani, eforturi inițiate tot de guvernările PSD, de achiziții de tehnică militară, cele mai importante achiziții au fost făcute tot în guvernarea Năstase, cele două fregate englezești. Pe care nici acum nu reușim să le modernizăm și să le înarmăm decent”, a declarat deputatul Ionuț Vulpescu.

Demnitarul social-democrat a ținut să sublinieze, în discursul său, faptul că nu a fost și nu este suficientă doar simpla noastră prezență în structurile euro-atlantice. Trebuie să luptăm și din interior să dezvoltăm programe, proiecte, să ne lăsăm amprenta personală în tot acest angrenaj democratic, nu doar să așteptăm să facă alții. Și dacă întreprindem ceva să fie bine construit, respectând valorile libertății și democrației, nu pe lângă aceste concepte, nu încercând să le ocolim sau să le eliminăm total din comoditate și dezinteres. Încrederea cetățeanului pentru a fi păstrată trebuie mai întâi să fie câștigată.

„SUA au dovedit determinate în susținerea fostelor țări socialiste, aflate de linia de contact cu Federația Rusă, dar nici ele nu au resurse nelimitate. Comportamentul SUA și al NATO a fost și este exemplar. Dar asta nu înseamnă că suntem la adăpost, fără un efort intern de apărare consistent. Care NU trebuie să se rezume la cumpărarea de armament. Am avut timp să modernizăm armamentul fost sovietic, aflat deja în dotare. Și polonezii au făcut și fac asta, și cehii, și slovacii, și ungurii, și bulgarii. Noi nu am vrut să ne implicăm în niciun astfel de program. Dar nici măcar proiectele indigene nu au fost sprijinite.

Ca și în cazul aderării la UE, și în cazul aderării la NATO ne-am trezit în fața unui cap de linie. După care nu a mai urmat nimic! Or vedem acum că aderarea trebuia să fie un nou început, că România trebuia să se adapteze, alături de NATO, unui climat de insecuritate crescută. Faptul că aproape un român din doi nu vrea să lupte pentru țara lui are niște cauze profunde, începând cu tot mai slaba performanță a statului. Românii se întreabă pentru cine am guvernat, în acești ani, dacă rezultatele sunt cele pe care le vedem. Iar noi ce găsim mai inteligent de făcut? Să ne imaginăm mecanisme de cenzură a opiniei publice? Culmea, propuse de ”societatea civilă!” Este cazul să ieșim din bula noastră și să ne întoarcem la realitate! Iar realitatea este că nu suntem pregătiți pentru sarcinile pe care ni le-am asumat la aderarea la NATO. Și în loc să căutăm vinovați, ca de obicei, ar trebui să căutăm soluții. Împreună, nu fiecare după cum îi cer interesele politice. Rachetele adversarului nu au și ghidaj după ideologia țintelor. Ucid fără discriminare!

Cert este că NATO va suferi o restructurare de amploare. Măcar această oportunitate să o folosim, pentru a ne promova interesele. Nu ne vom mai putea ascunde în spatele scuzei: ”Așa l-am găsit, nu puteam să-l schimbăm noi!”.

Securitatea pe care o oferă NATO este un produs mai complex, nu se rezumă doar la militari și la armament. România este obligată să-și revizuiască profund statul, care, nu e prima oară când spun asta, este, în sine, singura poliță de asigurare pe care o avem, în calitate de cetățeni. Viziunea despre pace și despre război se schimbă dramatic. Și trebuie să ne construim mecanismele pentru gestiunea corectă a crizelor, dincolo de discursul triumfalist al unora. Nu am făcut restructurarea statului atunci când aveam timp, acum suntem obligați să facem asta în grabă. Și putem greși, alegând greșit obiectivele și prioritățile reformelor. Iar fără cetățeni, fără implicarea lor în acest obligatoriu proces de reforme, nu vom face decât să înregistrăm un nou eșec, ca în economie, ca în educație și în sănătate. Poate că războiul de lângă noi ne va da de gândit, și vom acționa altfel. Nu cu lozinci vom depăși criza.

Ca om de stânga, NU pot accepta războiul, ca instrument al luptei pentru putere și influență, pe fondul destructurării procesului de globalizare. Rațional este să ne gândim că războiul nu poate fi exclus din calcule de nicio națiune. Iar ca să fim pregătiți pentru orice situație nu e suficient să cumpărăm armament. Cel mai important este să oferim românilor un motiv puternic, o miză pentru care să lupte. Există această motivație? După cozile care s-au format la serviciile Pașapoarte, mă tem că răspunsul este ”nu”!

Nici UE nu va mai fi cea la care am aderat noi. Și despre asta trebuie să discutăm serios. Da, este o resetare de sistem. Necesară, și dureroasă, pentru că adaugă la costurile economice și sociale ale crizei din Ucraina. Repet asta: de ce, în aceste condiții, să nu putem rediscuta PNRR? Bruxellesul trebuie să fie primul care să ceară asta țărilor membre. Crede cineva că restructurarea sectorului energetic va fi simplă? Avem aparatul industrial necesar pentru a satisface nevoile industriei energetice? Ce vom face cu forța de muncă, pe care costurile uriașe ale energiei o vor afecta grav? Ce facem cu sistemele de educație și de sănătate, publice și private? Ce facem cu transporturile? Se deschide un uriaș șantier de reconstrucție, poate chiar mai amplu decât cel de după WW II. România ce va face în acest context? Ce vrea să facă? Cu ce resurse umane și materiale?

Ni s-a spus că România este un stat care a eșuat. Nu a părut să emoționeze pe mulți această recunoaștere a neputinței. Atunci părea o abstracție, o zicere ”năzdrăvană”. Acum vedem care este conținutul concret al eșecului. Și tot nu ne dă fiori realitatea! Credem că există doar soluții individuale, ca răspuns la crize? Păi, credința asta a dus la eșecul statului. Urmează eșecul individual? Războiul româno-român continuă fără niciun armistițiu? Ne putem permite, fiecare dintre noi, eșecul personal, pentru că nu mai credem în solidaritate și în munca împreună”?

Concluzia de final a deputatului Ionuț Vulpescu este că încă mai rătăcim, că unitatea, solidaritatea între granițele țării, între noi, românii, reprezintă deziderate încă greu de atins sau aflate în scădere. Și cu acest bagaj trebuie să mergem în afară, să demonstrăm altora ceea ce la noi nu se întâmplă.

„Paradoxul este că România e un stat tot mai puțin solidar intern și acum e chemat să fie, în plan extern, asa cum nu a putut să fie pentru sine însuși”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News