ACTUALITATE
A fost semnat Acordul de constituire a Asociației HORECA Dâmbovița. VIDEO
Membrii fondatori ai Asociației HORECA Dâmbovița au semnat, astăzi – 17 martie 2022, Acordul de constituire. Evenimentul a avut loc la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Este vorba despre o structură de reprezentare condusă de avocatul Valentin Lixăndroiu, care este și antreprenor în domeniul HoReCa – deține lanțul de cofetării Happy Day. Vicepreședinte al Asociației este Bogdan Hîncu (Tower’s Pup), iar secretar a fost desemnată Oana Voicu – manager al Hotelului Peștera. Și-au mai pus semnatura pe Acordul de constituire Bogdan Berentan de la Hotel Restaurant Solarino și Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Dâmbovița.

„Am creat această Asociație în ideea de a face ceva concret pentru cei care activează în domeniu. Am fost de acord să particip în acest demers datorită președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan”, a declarat Valentin Lixăndroiu.
La rândul său, Bogdan Hîncu a precizat că Asociația HORECA Dâmbovița va fi organizată pe Comisii, care vor sprijini pe fiecare palier în parte: hoteluri, cafenele, restaurante etc.
Secretarul Asociației, Oana Voicu, a mărturisit că, astăzi – 17 martie 2022, a reușit să-și împlinească un obiectiv mai vechi: înființarea unei structuri de reprezentare și sprijin pentru antreprenorii din județul Dâmbovița care activează în domeniul HoReCa.
„Noi am avut deja câteva câteva întâlniri și ideile, proiectele și problemele noastre sunt, cele mai multe dintre ele, comune. Unul dintre aspecte este legat de formarea profesională”.

Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – a lansat o provocare antreprenorilor din celelalte domenii de activitate, respectiv să înființeze și ei astfel de organizații patronale. Evident, tot cu sprijinul CCIA.
„Suntem aici pentru dumneavoastră. Cred foarte mult în asociere, poate și pentru că, timp de 12 ani, am fost în Parlament și am observat cât de dificil este un dialog în care partenerul este unic, și mă refer la partenerul instituțional-administrativ. Atâta timp cât nu există un partener din domeniul privat, partenerul politic sau administrativ poate lua orice decizie dorește.
Aș vrea ca, de astăzi încolo, la orice problemă care implică domeniul HoReCa în județul Dâmbovița, Asociația să fie invitată, să i se asculte opiniile și să participe, împreună desigur, cu decidenții politic sau administrativ”, a declarat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Asociația HORECA Dâmbovița are drept scop:
– Realizarea activităților privind promovarea și dezvoltarea turismului dâmbovițean;
– Sprijinirea acțiunilor de parteneriat ale membrilor săi cu autoritățile publice locale, centrale și cu alte persoane juridice din țară și din străinătate.
– Reprezentarea, identificarea, promovarea, susținerea și apărarea intereselor economice, profesionale, tehnice și juridice ale membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice sau fizice;
– Susținerea brandului „Dâmbovița Turistică„ Dezvoltarea companiilor dâmbovițene atrage după sine dezvoltarea întregului județ și, în acest sens, este nevoie de un efort comun pentru susținerea și promovarea mediului de afaceri.
ACTUALITATE
Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.
După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.
„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























