ADMINISTRAŢIE
Curățenie generală în municipiul Târgoviște. Stradă cu stradă, trotuar cu trotuar. VIDEO
Primăria Târgoviște a demarat o amplă campanie de curățenie în municipiu, în care sunt implicați salariații din cadrul societăților subordonate administrației publice locale și beneficiarii de ajutor social.
De asemenea, edilul Daniel Cristian Stan speră să se alăture și cetățenii, nu punând mâna pe matură, ci păstrând curățenia. Din păcate, mai există târgovișteni care obișnuiesc să arunce punga cu gunoi de la geamul apartamentului!

Se va ajunge în toate cartierele orașului, stradă cu stradă, parc cu parc, spațiu verde cu spațiu verde – a punctat primarul. Activitatea edte coordonată de Direcția de Salubritate.
„Această campanie nu este doar foarte utilă, în sensul că se curăță și se iguenizează străzile, trotuarele, spatiile verzi, Parcurile, ci este și o campanie de conștientizare. Este imperios necesar să avem un mediu înconjurător curat și sănătos.

Până la Paște, sunt convins că vom reuși să dăm o altă imagine municipiului Târgoviște din punct de vedere al igienizării și al curățeniei. Îi rog pe toți târgoviștenii să participe la această activitate. Nu este greu. Necesită numai puțină conștientizare, puțină grijă și puțină responsabilitate”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Încep lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase de la Dealu Mare

Programul investițional ce vizează dezvoltarea infrastructurii medicale inițiat și promovat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, continuă. În această perioadă, ne informează șeful administrației publice județene, vor demara lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase de la Dealu Mare, subunitate din componența Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.
„Vorbim de o investiție esențială pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament ale pacienților și pentru asigurarea unui mediu de lucru modern și sigur pentru cadrele medicale”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD.
Valoarea acestei investiții depășește 32 de milioane de lei. Proiectul prevede reabilitatarea și modernizarea corpurilor de clădire C1 și C3. Se are în vedere creșterea eficienței energetice și asigurarea unui confort termic sporit în saloane și spațiile medicale, modernizarea sistemelor de ventilație și climatizare, înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare și întreținere.
Pe durata execuției lucrărilor, activitatea Secției Boli Infecțioase Adulți este relocată la sediul central al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. În același interval de timp, Compartimentul de Boli Infecțioase Copii își suspendă activitatea.
„Le mulțumim pacienților și personalului medical pentru înțelegere și sprijin. Ne respectăm fiecare promisiune, iar modernizarea sistemului medical din Dâmbovița rămâne o prioritate”, a mai transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Liceu tehnologic din Târgoviște va deveni cel mai modern din România! VIDEO

Infrastructura educațională din municipiul Târgoviște se află într-un continuu proces de modernizare. Toate unitățile de învățământ, respectiv grădinițe, școli gimnaziale, licee și colegii, au intrat sau vor fi incluse în ample programe de reabilitare și modernizare. După cum a precizat primarul Cristian Daniel Stan, investițiile în domeniul educațional pornite în ultimii doi ani sunt fără precedent, de factură istorică. Vorbim de 400 de milioane de lei care au fost atrași și alocați prin diferite programe de finanțare pentru instituțiile de învățământ din municipiul Târgoviște.
Astăzi – 8 iulie 2026, edilul Cristian Daniel Stan, însoțit de viceprimarul Constantin Cozma și administratorul public Gabriel Boriga și de directori ai societățile subordonate Primăriei, s-a aflat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din microraionul VI, unde, în următoarele zile, în conformitate cu contractul de execuție care a fost semnat, vor demara lucrările de reabilitare și modernizare a întregului complex de clădiri.

Finanțarea acestei investiții cu o valoare de peste 25 milioane de lei este asigurată din fonduri europene prin Programul Regional Sud Muntenia. De menționat că imobilului în care funcționează Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, în ultimii 50 de ani de existență, nu a fost supus unor lucrări de renovare și modernizare de o asemenea anvergură.
„Tot ce vedeți acum aici va fi schimbat radical. O să fie o investiție de care să fim mândri. Va fi una dintre cele mai moderne unități de învățământ din Târgoviște și poate chiar din România”, a spus Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.

Așa va arăta Liceul Constantin Brâncoveanu Târgoviște la finalizarea proiectului de reabilitare și modernizare
La conferința de presă și vizita în teren a participat și directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Târgoviște – prof. Anda Alecu.
VIDEO
Bilanț proiecte pentru modernizarea infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște:
PROIECTE FINALIZATE (ultimii 2 ani): Școala Gimnaziala „Radu cel Mare”, Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” (finalizată la începutul acestui an), Grădinița Nr. 14, Grădinița Nr. 2, Grădinița din cartierul Priseaca, Grădinița nr. 3, I.H.Rădulescu, unul din corpuri!
ȘANTIERE ÎN LUCRU: Liceul „Voievodul Mircea”, Colegiul Economic „Ion Ghica” și Liceul „Ion Heliade Rădulescu”.
PROIECTE ÎN FAZĂ AVANSATĂ (Licitații & Finanțări obținute): Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” – finanțare obținută, proiectul este în licitație, Grădinița „Simionescu Ghica” (Calea Domnească) – în licitație și Grădinița „Carmen Sylva” (Bulevardul Carol) – în licitație.
PROIECTE ÎN FAZĂ DE PRECONTRACTARE & APROBARE: Școala „Vasile Cârlova” (ambele locații) – urmează semnarea contractelor de finanțare și demararea lucrărilor, Liceul Tehnologic „Spiru Haret”, Școala Gimnazială „Profesor Paul Bănică”, Școala Nr. 2 „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” (corpul vechi) – o investiție fără precedent pentru această unitate, Grădinița din cartierul Matei Voievod și Grădinița Nr. 1.
ACTUALITATEacum 7 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 6 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Ialomiţaacum 5 zileDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum 6 zileÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță


























