Connect with us

Dâmboviţa

Deputat: Planul Național Strategic poate salva agricultura românească de la colaps

Publicat

pe

Deputatul PSD Marian Țachianu a lăudat prestația de până acum a ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, despre care spune că a atacat direct problemele cu care se confruntă acest domeniu de activitate economică absolut indispensabil, de strictă necesitate în actualul context politico- economic existent la nivel european și mondial.

„Ministrul PSD al Agriculturii a reușit performanța ca, într-un timp record și în deplină transparență și colaborare cu partenerii sociali, să finalizeze Proiectul Strategic Fundamental pentru Dezvoltarea Agriculturii Românești în perioada 2023-2027.

15, 8 miliarde de lei, fonduri europene, vor fi folosite pentru finanțarea Planului Național Strategic. Ministrul Chesnoiu a luat de la zero acest proiect. La preluarea mandatului său, pe această temă nu se făcuse nimic. Spre deosebire de fostul ministru al fondurilor europene – Ghinea, Adrian Chesnoiu nu a ascuns acest proiect, nu l-a ținut la secret. Conținutul său este rezultatul consultărilor cu partenerii sociali și instituționali. Au fost cel puțin 12 grupuri și subgrupuri de consultări. Și discuțiile pe această temă continuă”, a precizat Marian Țachianu.

A mai spus parlamentarul social-democrat că Planul Național Strategic răspunde nevoilor fermierilor și ale satului românesc. Nu a fost creat pentru a umfla conturile și buzunarele consultanților.

„Nu există sume aberante pentru consultanță în Planul Național Strategic, așa cum s-a întâmplat în PNRR. Acest plan prevede să fie acordat sprijin pentru gospodăriile tradiționale cu suprafețe de până la 10 ha. De asemenea, vor fi ajutați tinerii fermieri, cu fonduri de până la 70 de mii de euro pentru un proiect”, a mai adăugat deputatul PSD.

Sunt susținute, totodată, inițiativele care au ca scop modernizarea în domeniul industriei alimentare, cu 15 milioane de lei pe proiect, în cazul investițiilor noi, și cu 3 milioane pentru modernizarea unităților existente. Se are în vedere și crearea unui instrument pentru protejarea și sprijinirea fermierilor, despăgubirea celor afectați de pierderea producției. De asemenea, su fost concepute scheme de ajutor de stat pentru investiții care reduc poluarea și care utilizează și valorifică energia verde. Nu a fost uitată dezvoltarea infrastructurii de drumuri comunale și agricole – mai spune deputatul Marian Țachianu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Vocea de Mâine ești tu!”, concurs național organizat în Găești. Nu rata ultimele zile de înscrieri!

Publicat

pe

Pe 20 și 21 iunie 2026, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești, județul Dâmbovița, va avea loc Festivalul-concurs național „Vocea de Mâine ești tu!”. Înscrierile se vor încheia luni – 15 iunie 2026. Detalii pe site-ul www.voceademaine.ro.

Președinta juriului este una dintre cele mai apreciate artiste și profesoare de canto din România. Copiii și tinerii care doresc să participe la una dintre secțiunile concursului sunt invitați să nu lase înscrierea pe ultima sută de metri.

Evenimentul se bucură de sprijinul unui număr tot mai mare de parteneri și sponsori care cred în puterea educației prin artă și în șansa oferită copiilor de a-și transforma talentul în performanță – scrie Cronica de Găești.

Organizatorii anunță premii atractive pentru concurenți, printre care:

  • 4 premii în bani oferite de Rotary Club Târgoviște, în valoare de: 1.500 lei, 1.000 lei, 800 lei și 700 lei
  • Electrocasnice oferite de Beko România
  • 3 telefoane mobile
  • Trofee, diplome, medalii și alte surprize pregătite special pentru participanți.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

BABEL 2026. Programul zilei de marți, 9 iunie

Publicat

pe

Sursa foto: babelfest.ro

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2026 continuă să transforme orașul Târgoviște într-un loc al dialogului viu, unde fiecare experiență artistică devine o invitație la prezență, empatie și descoperire. Anul acesta, tema care traversează întregul program este TIMPUL.

Program BABEL, marți – 9 iunie 2026

09:00, Parcul Mitropoliei
Grădina lui BaBa
Baby BABEL, 180 min.

10:00, Cinema „Independența”
ATELIER MULTI-SENZORIAL ToniBoni
Baby BABEL

11:00, TTBT Foaier
Întâlnirile BABEL

TTBT Studioul „Hugo Wolf”
Time Building (Dangerous Theatre)
Scott Johnston, Scoția
Workshop

12:00, TTBT Foaier
One minute headshot
Simion Buia
Sesiune de Instantanee foto

14:00, TTBT Studioul „Hugo Wolf”
Time Building Korean Digital vs Time
Jeungwoo Son, Coreea de Sud
Workshop

15:00, Parcul Mitropoliei
Grădina lui BaBa
Baby BABEL, 180 min.

16:00, Sala Studio „Mihai Dimiu”
Lazaritsa
Teatrul Dramatic „Sava Ognyanov” Ruse, Bulgaria, 90 min.

17:00, TTBT Foaier
Kimonoul: Timp țesut
Vernisaj expoziție cu prezentare de kimono-uri japoneze din colecția personală „Flavia Sasaki”

Cinema „Independența”
ATELIER MULTI-SENZORIAL ToniBoni
Baby BABEL

18:00, TTBT Sala Mare
Ritmul sacru al Japoniei
KAGURA, Japonia, 90 min.

19:00, Cinema „Independența”
The big black & Sea Wolves
Documentare de Petar Dimov, Bulgaria
Film, 50 min.

Piața „Mihai Viteazul”
Playing my way
MARCOS MASETTI, Argentina, 30 min.

20:00, TTBT Laboratorul de Teatru
The chairs rebuilt
COCO/BIPAF, Coreea de Sud, 60 min.

Piața „Mihai Viteazul”
Chuang Tzu tests his wife
Regia: Cao Qijing
TAIYUAN JINJU ART RESEARCH INSTITUTE, China, 140 min.


Lăzărița de Yordan Radichkov

În centrul poveștii se află Lazăr — un om care crede că a trecut prin toate, fără să înțeleagă însă pe deplin ce i s-a întâmplat. Totul pare un joc între comic și tragic, un joc ale cărui reguli se schimbă permanent, fără să țină cont de ceea ce este firesc sau previzibil.

Situațiile se încurcă asemenea unui ghem de ață în labele unei pisici, într-un absurd subtil; conversațiile alunecă în direcții neașteptate, iar râsul apare exact acolo unde te aștepți mai puțin. Sub aparența de calm, există însă ceva care continuă să frământe neîncetat, fără a permite liniștea sau echilibrul.

În acest spectacol, sunetele sunt create live, chiar în fața spectatorilor. Pașii, sunetele animalelor sau furtuna iau naștere aici și acum, integrându-se organic în jocul scenic, ca și cum întreaga lume s-ar construi din nou pe scenă.

Lăzărița seamănă cu o conversație purtată lângă foc, care începe în joacă și cu umor, dar care, treptat, te face să asculți tot mai atent. Iar atunci când ai impresia că ai înțeles totul, descoperi că abia în acel moment începi cu adevărat să pătrunzi sensurile profunde ale poveștii. Așa cum se întâmplă adesea în universul lui Yordan Radichkov, cu cât privești mai atent, cu atât devine mai neclar ce este real și ce este doar o poveste spusă cu haz. Poate că tocmai în această ambiguitate se află farmecul său cel mai mare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite