ACTUALITATE
31 martie, ultima zi pentru plata impozitelor cu bonificație 10%

Termenul limită până la care se pot plăti taxele și impozitele locale, aferente semestrului I al anului fiscal 2022, fără majorări de întârziere, este joi – 31 martie 2022.
De asemenea, contribuabilii care își achită obligațiile aferente întregului an, până la data menționată, beneficiază de o bonificație de 10% din cuantumul total al taxelor și impozitelor pe terenuri, clădiri, autovehicule și/sau taxa de habitat – se precizează într-un comunicat de presă transmis de Primăria Târgoviște.
„Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care nu-și achită obligațiile fiscale până la 31 martie 2022 vor suporta majorări de întârziere de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.
Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet la adresa www.ghiseul.ro”.
Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:
– luni, miercuri, joi și vineri: 08.00 – 16.30
– marți: 08.00 – 18.30
ACTUALITATE
Asociația DREPT: Anunț finalizare proiect „O viață profesională de succes”, cod SMIS 301354
ACTUALITATE
Leo Grozavu este noul antrenor al Chindiei Târgoviște

Chindia a ajuns la un acord cu Leo Grozavu pentru preluarea băncii tehnice – au anunțat oficialii Clubului.
Un nume cunoscut şi validat în fotbalul românesc, Grozavu le-a pregătit cu succes pe Sepsi, FC Botoşani sau Poli Iaşi. Cu el pe bancă, FC Botoşani şi Sepsi au ajuns în cupele europene.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 5 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026




























