ACTUALITATE
Direcția Silvică Dâmboviţa, acțiune de împădurire cu sprijinul elevilor și jandarmilor

Într-o zonă cu fond forestier bine administrat de lucrătorii Ocolului Silvic Moreni, înconjurată de o mare de păduri aparținând unor mănăstiri (4.500 ha), s-a consumat astăzi, 31 martie 2022, un episod al suitei de activități practice derulate sub egida „Luna Plantării Arborilor”.
Au participat la acțiunea de împădurire, alături de ing. Petre Marin – directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, prefectul Claudia Gilia și subprefectul Adrian Chițescu.
S-au plantat, cu ajutorul unor elevi de la școlile din Dobra, Iedera și Vlădeni, puieți de gorun, stejar și frasin pe o suprafață de 3 ha, de pe care au fost tăiați la ras, anul trecut, arbori din specia carpen. Au pus mâna pe casmale și jandarmii dâmbovițeni. Pentru împădurirea respectivei suprafețe a fost nevoie de circa 15.000 de puieți de arbori.
Inginerul Petre Marin a făcut o scurtă descriere a unității pe care o coordonează și care, după aplicarea Legilor Fondului Funciar, administrează acum 53.440 de hectare fond forestier de stat și circa 17.000 de hectare păduri private, din cele peste 118.000 de hectare existente la nivelul județului Dâmbovița.

Șeful Direcției Silvice Dâmbovița a spus că cea mai importantă activitate desfășurată este aceea de regenerare a pădurilor, de întreținere a „aurului verde”. Regenerarea se realizează natural sau artificial prin lucrări de împăduriri directe, precum cele efectuate astăzi pe șantierul de la Moreni. Majoritatea puieților folosiți sunt produși în Pepiniera Centrală de la Găești. Aici se obțin anual circa 250.000 de puieți din diferite specii de arbori și arbuști pretabili condițiilor de mediu și climă din județul Dâmbovița.
„Pentru anul 2022, Direcția Silvică Dâmbovița are ca program realizarea de împăduriri pe 104 hectare, respectiv 29 de hectare de împăduriri integrale și 75 de hectare de regenerări naturale”, a precizat Petre Marin.

Anul acesta, pe o suprafață de 740 de hectare se vor executa lucrări de degajări, rărituri și curățiri. Acest tip de lucrări nu sunt rentabile din punct de vedere financiar, dar sunt absolut necesare pentru sănătatea pădurilor.
Silvicultorii dâmbovițeni, în afară de lucrările specifice de regenerare și întreținere, au în atribuțiuni și exploatarea masei lemnoase și valorificarea către agenții economici interesați a planetelor medicinale, fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile.
„La fructe de pădure, ne apropiem de cifra de o sută de tone, iar la ciuperci comestibile programul este de 20-30 de tone anual. La plante medicinale, ne-am propus să obținem în jur de 30 de tone. Toate aceste produse le livram la diverse societăți comerciale, evident, urmând procedurile legale”, a mai spus directorul Direcției Silvice Dâmbovița.
Unitatea se ocupă și de asigurarea lemnului de foc necesar populației în anotimpul rece. Anual, Direcția Silvică Dâmbovița are pregătiți 40-45 de mii de metri cubi de lemn destinat încălzirii locuințelor. Despre stocuri, prețuri și disponibilitatea de livrare se realizează informări către primăriile din județ și către Instituția Prefectului.

Inginerul Adina Prodan, șeful Compartimentului Împăduriri din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița și purtător de cuvânt, a dat celor de față câteva explicații privind tehnologia plantării de puieți de arbori și a prezentat argumente științifice despre rolului pe care îl au pădurile în viața noastră, în menținerea echilibrului ecologic, în dezvoltarea comunităților umane.
Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița, a spus că acțiunile de împădurire sunt binevenite și necesare, că, prin aceste demersuri profesionale, dar și civice, împădurim județul, împădurim țara, însănătoșim Dâmbovița, însănătoșim România.
„Am văzut ce înseamnă defrișările necontrolate, cele care duc la deșertificare sau la alunecările de teren. Acțiunea de astăzi este binevenită, în sensul acesta de a asigura un mediu sănătos, un aer curat pentru Dâmbovița, pentru România”, a precizat prefectul județului Claudia Gilia.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus că astfel de acțiuni se înscriu în pleiada de demersuri constructive ce au ca principală rezultantă un viitor mai bun pentru județului Dâmbovița.
„Am inițiat, în numele Consiliului Județean, o serie de acțiuni de împădurire. Anul trecut, am plantat peste 10 mii de puieți, împreună cu câteva asociații, în localitățile Aninoasa, Dobra și Ulmi. Vom continua și anul acesta. Cred că vom putea desfășura astfel de activități și împreună cu Direcția Silvică. Chiar avem câteva locații propuse spre a fi împădurite”, a spus Corneliu Ștefan.
Președintele Consiliului Județean a mulțumit elevilor, cadrelor didactice și jandarmilor care au fost prezenți pe șantierul de împădurire dând o mână de ajutor silvicultorilor în misiunea de plantare a celor 15 mii de puieți de arbori.

Tot pentru implicarea în astfel de activități cu caracter civic a adresat mulțumiri copiilor și militarilor și subprefectul Adrian Chițescu.
ACTUALITATE
Direcția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune

Direcția Silvică Dâmbovița organizează, în data e 16 octombrie 2026, ora 10:00, la Centrul de Fructe Ulmi, licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor mijloace fixe scoase din funcțiune.

ACTUALITATE
Oprire apă în comuna Niculești, 30 septembrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Niculești că oprește furnizarea apei potabile în data de 30 septembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru lucrări de igenizare a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietarii cailor supuși la teste de greutate în târgul de la Runcu, amendați de polițiștii de la Protecția Animalelor!



























