Nu prea am văzut comentarii pe seama discursului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în fața Parlamentului României. Probabil, în astfel de momente dificile, groaznice, prin care trece țara vecină, se impune solidaritatea, tratarea într-un singur glas a problematicii actuale, lăsând la o parte criticile, micile răutăți, gafele și alte lucruri care ar putea avea o bază de argumentare.

Nu m-am gândit să ies nici eu din pluton, din cadența mondială, până la urmă, dar nici nu pot trece cu vederea unele aspecte ce țin de imagine, de text, de conjunctură, de mesaj și ceva organizare.

Ați văzut. Discursul președintelui ucrainean a debutat ca în filmul mut. Cea mai importantă instituție a statului român nu a fost pregătită să preia așa cum trebuie, din punct de vedere tehnic, un mesaj care venea impecabil dintr-o țară bombardată, dintr-un teatru de război. Specialiștii de la Parlament, probabil angajați cum se procedează la noi, pe pile politice, nu au fost capabili să asigure o transmisie șnur. Cu siguranță, au găsit rapid și scuze. La așa ceva suntem tari. Să vorbim de traducere, realizată ca în gară, de sonorizarea dezastruoasă, am duce totul în penibil. Unii ar zice, românește, se mai întâmplă.

Discursul președintelui ucrainean a fost ca pentru România. Să atingă oarecum sensibilitatea nației. Teme adaptate. Nu a fost uitat Ceaușescu. S-a amintit și de comunitățile de români din Ucraina. Speranța că se vor schimba lucrurile. Un semn ușor că se va gândi mai mult la drepturile celor de acolo. După război. Apoi, s-a pedalat mult pe Putin și ororile produse, pe rolul pe care îl are Ucraina acum, de a stopa năvălirea peste Europa a Armatei Ruse. Ne-a speriat și cu Republica Moldova care ar fi prima pradă ușoară. A continuat cu replicile despre Europa, care nu se mișcă cum trebuie. Este încă amorțită. Ce mai, mesaj electrizant, cu țintă, conceput după tipicul celorlalte, transmise în SUA, Marea Britanie, Australia. O premieră în istoria mondială posibilă datorită tehnicii de vârf în domeniul comunicării.

Pe discursurile politicienilor români, care au trecut pe la tribună pentru completarea spectacolului, nu se poate face analiză, ci doar simple comentarii.

Florin Cîțu, încă aflat sub amețeala pierderii primei funcții în PNL, a fost varză. Penibil. Nimic de reținut în mesajul său pentru a fi introdus în manualele de istorie la capitolul citate adevărate. A arătat un soi de umilință, de slugărnicie, de închinare la o icoană făcătoare de minuni. Se învârtea în cerc. Aburea. Pierdut în spațiu. Cu interes zero și pentru sală. Noroc cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, care a fost vertical, clar, român adevărat. Text politicos. Tăios. Nu cu plecăciuni și pupături pe obrazul lui Zelenski. Obiectiv, chiar pe alocuri impresionant de dur în expunere. A deplâns situația în care se află Ucraina cotropită de ruși, eroismul poporului ucrainean, dar, subtil, i-a arătat președintelui Zelenski locul pe care trebuie să stea fără prea multe exemplificări.

A vorbit și premierul Ciucă. Atât cât poate. Generalul nu este tare în discursuri. Nici dacă le citește după hârtie. Lipsește ceva ce este greu de dobândit. Harul, talentul de a comunica ceva care să emoționeze. A pierdut șirul. Așa este când stai cu ochii în foaie. Nu ai cum să rezonezi cu restul Ești doar tu, textul tău și… transpirația.

Urmărește Incomod Media și pe Google News