Ialomiţa
Traficanți de droguri, reținuți de DIICOT Ialomița

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 2 inculpaţi, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Măsura vine după efectuarea a 6 percheziții în municipiul Slobozia, la domiciliile bănuiților.
În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării 514,67 grame de canabis, 10 semințe de canabis, 2 mărunțitoare mecanice, 4 telefoane mobile, 3 cântare electronice de mare precizie, suma de 400 de lei și recipiente cu fertilizatori și pipe confecționate artizanal.
Cei doi inculpați au fost prezentați magistraților de la Tribunalului Ialomița cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Ialomiţa
Jandarmii din Fetești au ajutat o bătrânică găsită noaptea pe stradă să ajungă acasă

Noaptea trecută, în jurul orei 00:30, o patrulă alcătuită din militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a observat o femeie în vârstă, singură, așezată pe o bancă dintr-o stație de autobuz din municipiul Fetești.
Jandarmii, are au intuit că bătrânica se află într-o încurcătură, s-au apropiat de ea și au întrebat-o dacă se confruntă cu vreo problemă. Femeia l, un pic speriată, le-a mărturisit militarilor că încerca să ajungă acasă încă de la ora 21:00. Problemele de sănătate, abia se putea deplasa, la care s-a adăugat porțiunea de drum în pantă pe care trebuia să o parcurgă, au făcut-o să nu mai poată continua deplasarea în siguranță.
Bătrâna de 77 de ani nu a vrut să fie transportată la spital. Le-a spus jandarmilor că nu are nevoie de îngrijiri medicale și că își dorește doar să ajungă la casa ei. În aceste condiții, militarii au ajutat-o să ajungă în siguranță acasă.
Ialomiţa
Au furat banii dintr-un aparat de tip „boxing machine”

Doi tineri din Movilița, județul Ialomița, în vârstă de 15 și 22 ani, au spart un aparat de tip „boxing machine” amplasat în parcarea unei societăți comerciale din localitate, din care au furat suma de 6.100 de lei.
Fapta a fost comisă în cursul nopții de 31 iulie/01 august 2026. Hoții au fost identificați de polițiști câteva zile mai târziu. În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 22 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor comiterii faptei.
Aparatul de tip „boxing machine” este un dispozitiv de divertisment în care utilizatorii își pot testa forța lovind un sac de box, contra cost.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 5 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației



























