Ialomiţa
Accident cu șapte victime la ieșire din Țăndărei

Grav accident de circulație, în această după-amiază,la ieșire din orașul Țăndărei, județul Ialomița. Potrivit ISU, au fost implicate două autoturisme și un autocamion, în care se aflau cinci adulți și doi copii.
Din fericire, echipajele de intervenție au găsit toate cele șapte victime conștiente și neîncarcerate. Patru adulți și un copil au fost transportați la spitalele din Țăndărei și Slobozia, iar un adult și un copil au refuzat să meargă la o unitate medicală.
La fața locului au acționat două echipaje ISU, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, și trei de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.
Ialomiţa
Traficant de droguri la 17 ani. A fost plasat în arest la domiciliu

Un adolescent de 17 ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomița și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din anchetă a rezultat că tânărul, în luna august 2026, a procurat, deținut și comercializat cocaină cu sume între 400 și 800 de lei doza. În urma percheziției efectuate, la domiciliul său, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
Ieri – 21 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Ialomiţa
Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probele administrate de anchetatori a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis. Acesta obținea 400 de lei la fiecare tranzacție.
În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce se pregătea să vândă o cantitate de drog de risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul traficantului, în municipiul București. Aici, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi – 7 octombrie 2026, tânărul traficant a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























