ACTUALITATE
Târgoviște: Eveniment-surpriză la Spitalul Județean. Bucătăreasa cu voce de aur, premiată de managerul Claudiu Dumitrescu. VIDEO

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Jurnaliștii au fost convocați la o conferință de presă care urma să se desfășoare la Blocul Alimentar al unității medicale. Toată lumea era convinsă că tema întâlnirii va fi un bilanț trimestrial și ceva noutăți intervenite în acest sector important al activității intraspitalicești.
Am devenit bănuitori că poate fi și altceva la mijloc în momentul când am observat că urmează să asiste la conferință și o parte a personalului administrativ din spital, ba chiar și infirmieri și asistente, iar managerul Claudiu Dumitrescu a apărut ținând sub braț, ușor discret, ceva înrămat, ce ducea cu o diplomă. Conducerea spitalului pregătise chiar și stație de amplificare pentru acest moment pe care îl consideram a fi o simplă întâlnire cu presa. Unii angajați șușoteau între ei, zâmbind conspirativ. Ceva se pusese la cale. Mirosea de la o poștă a surpriză.
Medicul Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, avea în mână un teanc de documente. Dibuisem că se va prezenta și un bilanț al activității instituției sanitare. Directorul medical Rodica Nicolae, mai prudentă, își ascunsese emoția și complicitatea momentului sub o mască de protecție.

Managerul Claudiu Dumitrescu preia microfonul și spune care este rostul oficial al adunării din bucătăria spitalului. Vesel, bine dispus, marșând pe panta surprizei, Claudiu Dumitrescu ne-a precizat că doctorița Firoiu o să ne „capteze atenția” cu date statistice, extrem de interesante, despre activitatea spitalului. A fost partea în care s-au coagulat cele mai multe întrebări. De ce să se vorbească despre indicatorii de performanță, despre managementul spitalului la blocul alimentar și cu așa de multă audiență? Priveam spre teancul de documente din fața purtătoarei de cuvânt. Dacă era după cantitatea hârtiilor și activitatea spitalului, ar fi trebuit să se vorbească mult. Ar fi fost plictisitor. Era totuși altceva la mijloc. Ceea ce făcea medicul Elena Firoiu părea doar o acoperire profesional ticluită.
Mă uit spre managerul spitalului. Nu prea mai avea răbdare. Se foia, mai rău ca noi. După câteva minute, dr. Claudiu Dumitrescu intervine brusc. O oprește din discurs pe doctorița Firoiu. În aplauzele asistenței, o cataloghează a fi cea mai bună purtătoare de cuvânt din istoria spitalului. Nu îi contestăm zisele. Apoi, Claudiu Dumitrescu ne învârte un pic și ajunge la punctul comun, adică la blocul alimentar. Vorbește despre progresul făcut în acest departament, despre calitatea alimentelor, despre modul de servire modern al pacienților și insistă că vrea să ne prezinte proba alimentelor de ieri, cu aprobarea DSP, probă ce corespunde standardelor pe care încearcă să le impună în spital. Ca și cum ar face o deschidere, afirmă, cu oarece tonalitate specifică unui eveniment, „vă rog să aduceți proba”…
Brusc, pornește de undeva muzica. Din boxe, răzbate o piesă a Angelei Similea, dar, atenție, nu interpretată de îndrăgita solistă de muzică ușoară, ci de altcineva. Da, ați ghicit! Era cântată de Vasilica Stan, bucătăreasa de la Spitalul Județean care a vrăjit cu vocea ei o țară întreagă la emisiunea „Românii de talent”, unde a obținut din partea juriului rămas mască cei patru de DA.
Și, uite așa, am intrat în scenariul surprizei pregătit de managerul Claudiu Dumitrescu. În loc de probă de ciorbă, pe o măsuță mobilă este adus, în aplauze puternice, un tort pe care era încrustat mare, cu litere dulci, cuvântul „Felicitări”, iar glazura era reprezentată, tot dulce, de o fotografie a deja celebrei Vasilica Stan, bucătăreasa care a emoționat până la lacrimi o țară întreagă.

„Să mori de dragoste rănită” a făcut să vibreze întregul bloc alimentar. Tare, managerul Claudiu Dumitrescu! O așa surpriză, vezi rar. Vasilica Stan avea lacrimi în ochii. Colegele o înconjuraseră și îi insuflau curajul necesar pentru a depăși valul emoțiilor.
Amfitrionul evenimentului unic, Claudiu Dumitrescu, a spus, după ce i-a dăruit interpretei și un superb buchet de flori, că spitalul județean iese în evidență și prin acest lucru de suflet.
„A fost o surpriză de proporții pentru noi toți. Nimeni nu a știut.Mă aflăm întâmplător în fața televizorului. Am rămas impresionat”.
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște i-a acordat solistei și o diplomă pe care era trecut textul, dezvăluit celor de față, „se acordă doamnei Vasilica Stan, colega noastră, în semn de considerație pentru tenacitatea de care a dat dovadă în stabilirea unei relații de perfectă colaborare între două organe importante ale corpului uman, asigurând astfel o stare de bine pacienților noștri. O inimă rănită nu se tratează niciodată pe stomacul gol”.
Din nou, aplauze. I-a mai sugerat Claudiu Dumitrescu bucătăresei Vasilica Stan că, după ce va câștiga „Românii au Talent”, să-i scoată la un suc.
Vasilica Stan cu greu și-a stăpânit emoția pentru a spune câteva cuvinte. A mărturisit că doar colegele ei de la Blocul Alimentar au știut despre această provocare pe care și-a asumat-o și nu a dat greș. A fost o surpriză chiar și pentru soțul său participarea la „Românii au Talent”.
„Visul meu de mică a fost să cânt. Și nu am putut să uit acest vis frumos. M-a urmărit toată viața și, iată că, am îndrăznit să urc pe scena de la „Românii au Talent”.
Evident, evenimentul surpriză s-a încheiat cu un moment muzical. Vasilica Stan a împrumutat microfonul de la Dr. Claudiu Dumitrescu și a interpretat „Să mori de dragoste rănită”. Acum, așteptăm cu sufletul la gură etapa următoare. Indiferent ce va fi, bucătăreasa Vasilica Stan a dovedit că este un adevărat talent. O perlă pierdută și regăsită în tumultul și plictisul cotidian.
Urmărește Incomod Media și pe Google News
VIDEO
ACTUALITATE
„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!

Astăzi – 15 iunie 2026, primarul comunei Gura Ocniței, Liviu Vasilescu, și echipa de inimoși pe care o coordonează au făcut un anunț demn de cartea recordurilor dâmbovițeană. Administrația publică locală pregătește, în colaborare cu biblioteca din localitate și cu sprijinul a numeroși sponsori, un adevărat maraton cultural și recreativ. Festivalul „Vara campionilor” va debuta pe 19 iunie și se va încheia pe 19 iulie. Este cel mai tare și de durată astfel de eveniment organizat vreodată în Gura Ocniței și, de ce să nu spunem, încă nu are rival în județul Dâmbovița. A precizat primarul Liviu Vasilescu că „Vara campionilor” va aduce în comunitate un alt format de petrecere a timpului liber, în special pentru copiii și tinerii din localitate. Vacanța de vară sau măcar o parte importantă din acest interval de timp, la Gura Ocniței, va fi dedicată socializării, comunicării prin intermediul activităților artistice, sportive și de divertisment.
În „Vara campionilor” de la Gura Ocniței se vor organiza spectacole pentru copii și show-uri de stand-up comedy. Nu vor lipsi magia și concursurile sportive dotate cu premii. În colaborare cu Jandarmeria și Crucea Roșie – Filiala Dâmbovița, vor exista ateliere de prim ajutor.
Pasionații de fotbal sunt invitați să urmărească o parte din meciurile disputate la Campionatul Mondial de Fotbal pe un ecran uriaș, cu dimensiunea de 24 de metri. Întreaga comună va fi prinsă sub vraja „Verii campionilor”: la Săcuieni, pe terenul de fotbal, între 19 – 23 iunie, la Adânca, pe terenul sintetic de fotbal, între 26 iunie -1 iulie, și la Gura Ocniței, în parcul central din zona Primăriei, în perioada 3 – 19 iulie.

ACTUALITATE
Anunț important al Primăriei Titu, județul Dâmbovița

Primăria Orașului Titu informează cetățenii că, în perioada 21.06.2026 – 27.06.2026, în funcție de condițiile meteorologice, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor dăunătoare, respectiv țânțari, muște, omizi și gândaci.
Pentru efectuarea acestor lucrări va fi utilizat produsul AQUA-K-OTHRINE EW 20, insecticid avizat de Ministerul Sănătății și formulat special pentru tratamente aviochimice și aplicare ULV (Ultra Low Volume).
Aducem la cunoștința cetățenilor că produsul utilizat este toxic pentru albine și organismele acvatice, motiv pentru care apicultorii și persoanele care desfășoară activități în apropierea surselor de apă sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea acestora pe durata efectuării tratamentelor.
Totodată, precizăm că produsul nu prezintă pericol pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător atunci când este utilizat conform instrucțiunilor producătorului și normelor legale în vigoare.
Aceste acțiuni sunt necesare pentru reducerea disconfortului creat de insecte și pentru menținerea unui mediu sănătos, curat și sigur pentru toți locuitorii orașului Titu. Vă mulțumim pentru înțelegere!
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 5 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 2 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum 5 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele județului Dâmbovița 2026. Retroparadă, mult sport și muzică de calitate
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat din Titu, decedat într-un accident rutier la Odobești























