Connect with us

POLITIC

PERPLEX. S-au înmulțit prorocii răului!

Publicat

pe

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, și-a luat în serios rolul de proroc al răului. Înaltul demnitar mondial pentru care viața, existența de zi cu zi, nu reprezintă o problemă, avertizează planeta că o foamete înfricoșătoare pândește întrega umanitate. Totul, a spus Malpass, într-un interviu acordat BBC, a plecat de la războiul din Ucraina.

Măi să fie! Chiar așa de bine au fost pregătiți marii conducători ai lumii pentru probleme de genul acesta? Atunci, care a fost rolul lor? Doar, așa, de reprezentare? Pentru ce huzurul în care trăiesc? Să ne aducă la cunoștință vești din astea? Nu există niciun plan de rezervă?

Au mai fost războaie din 1990 încoace. Prin fosta Iugoslaviei, Irak, Siria, Libia și putem continua. Nu a apărut foametea la orizont. Acum, în Ucraina, da! Nu alimenteaz speculațiile și teoriile conspirației, dar dacă Ucraina era unul dintre epicentrele stabilității alimentare mondiale înseamnă că s-a vrut crearea haosului. Și, evident, tot săracii lumii sunt afectați. Așa a fost de o întreagă istorie. Sacrificiile le-au făcut cei de jos. Culmea, spune David Malpass, că guvernele, politicienii nu prea au cum să oprească acest val nimicitor. Atunci, ce mai facem cu ei?

Anunțurile alarmiste ale președintelui Băncii Mondiale reprezintă clar un semn al schimbării, al derivei spre niciunde a întregii umanități. Și ne mai întrebăm mirați care au fost motivațiile rușilor de au atacat Ucraina?

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Sigfriend Mureșan vine în Parlament cu un program de guvernare stabil

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu consideră că reforma pornită de Ilie Bolojan trebuie continuată, iar statul trebuie să fie eliberat de cei care l-au căpușat timp de 36 de ani.

„Abia apoi vom constata că România, reașezată pe baze corecte, că are resurse cât să-și permită să scadă taxele, să asigure servicii publice mai bune, să-și dezvolte infrastructura”.

Parlamentarul a mai spus că premierul desemnat, Sigfriend Mureșan, are în programul de guvernare ținte deosebit de importante pentru viața socială și economică a României.

Primul ministru desemnat și-a propus scăderea TVA la 19% pe măsura consolidării fiscale și interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. De asemenea, va fi redusă taxarea muncii după atingerea țintei de deficit, în 2027. Vor fi indexate pensiile și salariile, cu respectarea țintei de deficit asumată prin acordurile cu partenerii europeni. Absorbția accelerată a fondurilor europene de circa 10 miliarde euro în 2027.

Se vor continua programele de investiții cu finanțare prin Programul Național Anghel Saligny și în 2027, cu beneficii evidente pentru comunitățile locale. Se dorește digitalizarea a 50% din serviciile publice până in 2028.

Reclama

Cabinetul Sigfriend Mureșan va acorda o atenție deosebită actului de justiție prin repartizarea aleatorie a dosarelor cu verificare independentă. Companiile românești care se extind în Europa Centrală și de Sud-Est vor fi sprijinite prin credite si garanții.

Un deziderat important îl va reprezenta aderarea României la OCDE în 2026, cel mai important proiect de țară de după aderarea la UE și NATO!

„Pentru că aceasta este singura cale corectă de urmat, Siegfried Vasile Mureșan nu își va depune mandatul, așa cum i-au sugerat Nicușor Dan, Grindeanu ori Simion, și va merge în Parlament pentru cele 233 de voturi”, a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Dâmboviţa

Ionuț Săvoiu a fost ales președinte al PSD Răcari

Publicat

pe

Ieri – 26 septembrie 2026, s-a desfășurat la Răcari conferința de alegeri a conducerii locale a filialei Partidului Social Democrat. Acțiunea se înscrie în suita de activități politice de comunicare și reorganizare demarate de liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Toate aceste întâlniri sunt premergătoare conferinței județene de alegeri, care se va consuma în luna noiembrie, după cum a anunțat Corneliu Ștefan în cadrul unei întâlniri cu presă, dar au ca scop și pregătirea alegerilor locale din 2028.

La Răcari s-au produs schimbări mari în structura celulei care va coordona organizația orășenească. Fostul secretar de stat Ionuț Săvoiu a fost ales președinte al acestei filiale. Și, din câte se pare, va fi candidat al social democraților pentru funcția de primar al acestui oraș. Misiune de loc ușoară, ținând cont de faptul că îl va înfrunta pe actual edil, liberalul Marius Caravețeanu, hârșit în bătăliile politice și electorale. Dar, intenția liderului PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, este aceea de a câștiga alegerile la Răcari, singurul oraș din județ pe care social democrații nu au reușit până acum să-l recucerească. Dezideratul electoral este considerat unul dintre cele mai importante în viitorul scrutin al alegerilor locale din Dâmbovița.

„Misiunea lui Ionuț Săvoiu și a noii echipe este clară: câștigarea Primăriei Răcari și obținerea majorității în Consiliul Local. Pentru că Răcari are nevoie de o schimbare radicală. Realitatea te izbește: orașul arată rău. Nu într-o zonă, nu pe o stradă. Peste tot.

Trebuie spus stop unei administrații care, în loc să ducă orașul înainte, l-a tras înapoi și l-a făcut să piardă ani importanți de dezvoltare. Câteva intervenții făcute în grabă nu pot șterge această realitate și nu pot recupera timpul pierdut.

Răcari este oraș. Și trebuie să înceapă, în sfârșit, să arate și să se dezvolte ca un oraș. Ionuț Săvoiu și echipa PSD Răcari au de astăzi o responsabilitate clară: să construiască alternativa pentru 2028, cu proiecte serioase, oameni pregătiți și soluții pentru fiecare zonă a orașului”, a fost mesajul transmis de Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte al PSD la nivel central.

Reclama

La Ciocănești, a fost ales lider al organizației locale PSD Marian Tudoran, iar la Tărtășești – primarul Cristian Tudorache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite