Connect with us

Argeș

Jandarm din Argeș, înger salvator pentru o familie cu trei copii

Publicat

pe

Un tânăr jandarm din județul Argeș a fost, ieri – 1 mai 2022, îngerul salvator pentru o familie cu trei copii din satul Siliștea, comuna Căteasca. Sergentul major Mărculescu Constantin Geanin, în vârstă de 22 de ani, se întorcea către casă în momentul în care a văzut flăcări puternice într-o gospodărie. A sunat imediat la 112 și le-a transmis pompierilor informații care să îi ajute să ajungă rapid la fața locului.

Acoperișul anexei cuprinse de foc se prăbușise deja. Între timp, dintr-o locuință vecină a ieșit o femeie, care a început să strige după proprietarii în curtea cărora flăcările se extindeau cu repeziciune. Părinții și cei trei copii ai lor au ieșit speriați din casă, neștiind ce se întâmplă.

Tânărul jandarm, folosindu-se de mai multe crengi, s-a concentrat să oprească extinderea focului către locuință și a rămas să ajute până când pompierii și-au încheiat misiunea de stingere. Dacă Geanin nu ar fi oprit mașina, s-ar fi putut întâmpla o tragedie, întrucât întreaga familie dormea în casă, fără să știe că în curtea lor izbucnise un incendiu puternic.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Doliu la Muzeul Golești. Dragoș Miu s-a stins din viață la 58 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicat

pe

Unul dintre cei mai buni muzeografi de la Golești s-a stins din viață, în urma unei boli necruțătoare. Dragoș Miu a fost un coleg minunat, un istoric erudit, un muzeograf competent și apreciat la superlativ în lumea muzeală și de vizitatorii cu care era mereu în interacțiune.

A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, cu specializare pe ev mediu românesc și deținea un masterat în teologie cu misiunea de a sluji prin limbaj mimico-gestual. Era un fervent credincios și un pasionat de istorie. Știa multă carte și punea multă pasiune în tot ce făcea.

Noua, celor de la Muzeul Golești, ne va lipsi enorm Dragoș! Ne va lipsi foarte mult modul competent și serios în care își făcea treaba, pasiunea pe care o punea în toate întreprinderile, povestirile lui despre istorie și vizitele frecvente pe care le facea la mănăstiri și biserici, pe care le împărtășea cu noi toți! Abia împlinise 58 de ani! Și plecat mult prea devreme dintre noi!

Dragoș, n-o să te uitam niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumina!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

A fost găsit inconstient la locul de muncă, în zona unei instalații

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Accident de muncă, noaptea trecută, în municipiul Pitești. Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 01:00 că un bărbat de 51 de ani a fost găsit inconștient în zona unei instalații. S-a întâmplat în incinta unei societăți de pe strada Lânăriei din Pitești. Victima a fost transportată la spital cu semne vitale.

Cazul a intrat și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest accident și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite