SOCIAL
Târg ilegal de cai la marginea municipiului Alexandria

În urma unei sesizări telefonice, polițiștii teleormăneni au descins, ieri-dimineață, într-un târg ilegal de cai organizat la marginea municipiului Alexandria, în apropierea unei benzinării.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.560 de lei. De asemenea, li s-a pus în vedere participanților la acest obor ilegal să înceteze astfel de activități.
Giurgiu
Doi bătrâni s-au răsturnat cu triciclul într-un canal, în județul Giurgiu

Pompierii de la Punctul de Lucru Călugăreni, din cadrul ISU Giurgiu, au intervenit astăzi pentru salvarea a două persoane, un bărbat de 75 de ani și o femeie de 73 de ani, care au fost victimele unui accident petrecut pe un drum agricol din comuna Călugăreni.
Cei doi se deplasau cu o tricicletă și la un moment dat, probabil din cauza neatenției, vehiculul s-a prăvălit într-un canal. Militarii sosiți la fața locului i-au scos din apă pe cei doi ocupanți, iar după acordarea primului ajutor medical la fața locului au fost transportați la spital.
SOCIAL
Accident mortal în Brânceni, județul Teleorman

Un bărbat a decedat, în această după-amiază, într-un accident rutier produs pe un drum din localitatea Brânceni, județul Teleorman.
Echipele de salvare, când au ajus la locul evenimentului, au găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului, iar șoferul prezenta, din păcate, leziuni incompatibile cu viața.
Dâmboviţaacum 5 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 5 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 6 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























