ACTUALITATE
64 de obiective culturale din București sunt deschise de „Noaptea Muzeelor”. Vezi traseul aici!

Cea de a 18-a ediție a „Nopții Muzeelor” va fi prezentă în toate colțurile țării, în 87 de localități (orașe, comune, sate) din 39 de județe, unde vor fi deschise pentru public nenumărate stații culturale, cu activități diverse și interactive, adaptate tuturor vârstelor și intereselor culturale – ne informează organizatorii.
În București, Noaptea Muzeelor înregistrează un record absolut de 64 de obiective culturale ce își vor deschide porțile sâmbătă, unele dintre ele de dimineață, majoritatea până târziu în noapte.
Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor din 14 mai sunt disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor – https://noapteamuzeelor.org/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.
Tot de Noaptea Muzeelor 2022 în București, Primăria Capitalei se deschide pentru publicul larg în intervalul orar 18:00 – 24:00, vizitatorii putând redescoperi istoria și arhitectura palatului care găzduiește Primăria, dar și povești despre orașul trecut și prezent prin expoziţii, proiecţie de film şi o instalaţie video despre București.
De asemenea, STB S.A. va pune la dispoziția publicului linia suplimentară de autobuze 362 – Noaptea Muzeelor, care vor circula între ora 19:00 și 02:00, la interval de 30 de minute, pe traseul Piața Unirii – Piața Presei, la tarife de călătorie cuprinse în grila tarifară aflată în vigoare.
„În premieră, la această ediție, publicul bucureștean se poate reîncărca cu energie în punctele Muzeul Național al Țăranului Român, Arthub și Art Safari. Veți avea nevoie pentru că anul acesta avem record de muzee și entități culturale participante – 64. Este motivul pentru care am pregătit pentru dumneavoastră Bragagizantul, o licoare energizantă, 100% naturală, produsă pentru prima oară în România sub marca „Braga Boierească” .
Muzeul Pandemiei, proiectul nostru de suflet, va prezenta un nou proiect expozițional despre violența și abuzurile asupra femeilor si a copiilor în perioada cât am trăit în bule. Anul trecut a fost despre identități fragile, iar anul acesta ne vom întreba cu indignare: „De ce mai stai cu el!?”. Răspunsul îl afli la ARCUB, Hanul Gabroveni”, spune Dragoș Neamu – Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager „Noaptea Muzeelor”.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

ACTUALITATE
Nu-i de glumă! Pompierii verifică utilajele agricole folosite în campania de recoltare

În ultima perioadă, din cauza incendiilor de vegetație izbucnite tocmai acum, la început de campanie agricolă, pompierii au intensificat controalele prin ferme pentru a verifica utilajele care urmează să intre în câmp, din punct de vedere al dotării cu elemente care să fie folosite în caz de incendiu.
Acțiunile militarilor se pare că îi nemulțumește pe agricultori, care spun că verificările sunt exagerate. Din păcate, ne anunță reprezentanții ISU Teleorman, realitatea din teren demonstrează că lucrurile nu sunt puse la punct în totalitate.
Un incendiu izbucnit ieri, după-amiază, la o combină agricolă aflată pe un teren de pe teritoriul localității Vârtoape, a putut fi limitat datorită intervenției prompte a proprietarului care, folosindu-se de un tractor cu disc, a izolat utilajul cuprins de flăcări, apoi, cu patru stingătoare, a încercat să stingă vâlvătaia, dar nu a fost suficient. A lipsit un element esențial, o sursă de apă, respectiv o autocisternă sau vidanjă, care să se afle în imediata apropiere. Astfel, spun pompierii, s-ar fi putut schimba decisiv evoluția incendiului în primele minute.
Pentru a acționa eficient în astfel de situații neprevăzute, pompierii recomandă să fie respectate complet toate măsurile privind prevenirea și intervenția în caz de incendii: utilaje pregătite pentru intervenție și izolare rapidă, stingătoare verificate și funcționale, sursă de apă (autocisternă/vidanjă) în apropiere, fâșii arate de protecție.
Pompierii de la ISU Teleorman îi anunță pe agricultori că vor continua acțiunile de prevenire și control, pentru protejarea recoltelor și reducerea riscului de incendii.
ACTUALITATE
Târgoviște. Urmează o acțiune de combatere a insectelor, prin pulverizare aeriană

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc acțiunea de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața Municipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.
Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății Publice. Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.
Dâmboviţaacum o săptămânăBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ACTUALITATEacum 2 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum 6 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum o săptămânăFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum 6 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum o săptămânăTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital























