Connect with us

ACTUALITATE

Colegiul Medicilor din România, gest de apreciere pentru doctorii de la Târgoviște

Publicat

pe

Colectivul de medici de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște a fost premiat în cadrul ediției 2022 a ceremoniei „Medicul român pentru România”, eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România – președinte, prof. univ. dr. Daniel Coriu. Diploma de recunoștință ne-a fost acordată „în semn de înaltă prețuire pentru contribuția și implicarea avute în gestionarea și lupta cu pandemia de COVID-19” – se precizează într-un comunicat remis de Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.

„Mulțumesc Colegiului Medicilor din România pentru acest gest de apreciere față de colectivul de doctori din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște și, mai ales, le mulțumesc tuturor colegilor mei, personal medical și administrativ, pentru seriozitate, implicare și pentru munca pe care o desfășoară zi de zi.

Dr. Claudiu Dumitrescu - manager Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște

Dr. Claudiu Dumitrescu – manager Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște

Sistemul sanitar din România, implicit și cel din județul Dâmbovița, nu este perfect, iar ultimii doi ani, în care am luptat cu pandemia de coronavirus, ne-au provocat dincolo de limite. Atât pe noi, profesioniștii din spitale, cât și pe bolnavi. Se cuvine, așadar, să le mulțumesc și pacienților, pentru că au dat dovadă de răbdare și înțelegere”, este mesajul transmis de dr. Claudiu Dumitrescu – managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

Ceremonia „Medicul Român pentru România”, organizată de Colegiul Medicilor din România, este o manifestare care celebrează profesia de medic și aduce un omagiu întregului corp medical.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!

Publicat

pe

Municipiul Giurgiu găzduiește, mâine – 27 iunie 2026, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente organizate vreodată pe Dunăre: „Parada Dunării – Două Steaguri, Un Fluviu”, un proiect transfrontalier care aduce împreună comunitățile din România și Bulgaria într-o celebrare a prieteniei, culturii și spiritului dunărean.

Evenimentul se va desfășura simultan în două locații importante de pe malul românesc al Dunării: Insula Mocanu și Portul Giurgiu. Programul include zone de relaxare, food court, beach bar, spectacole artistice, ateliere interactive, demonstrații sportive, expoziții de ambarcațiuni, tombole cu premii și multe alte surprize pregătite de organizatori și parteneri.

Punctul culminant al evenimentului va avea loc la ora 17:15, când va începe „Parada Ambarcațiunilor”, un spectacol unic pe Dunăre, desfășurat între Giurgiu și Ruse. Startul paradei va fi marcat de un impresionant foc de artificii lansat de pe Podul Prieteniei.

Participanții vor putea admira și un spectaculos show aeronautic susținut de Aeroclubul României – Șoimii României (Hawks of Romania), care va survola zona în timpul paradei, oferind imagini spectaculoase deasupra fluviului.

Pe scena amplasată în Portul Giurgiu vor evolua cluburi și asociații de dans din municipiu, iar seara se va încheia într-o atmosferă de festival, cu petreceri și muzică susținute de DJ Cip Squad, atât în Portul Giurgiu, cât și pe plaja Insulei Mocanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Se închide traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse. Detalii aici!

Publicat

pe

Sâmbătă – 27 iunie 2026, între orele 17:00 și 17:30, circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse va fi închisă temporar pentru toate categoriile de autovehicule, în vederea desfășurării în siguranță a spectacolului pirotehnic din cadrul evenimentului transfrontalier „Parada ambarcațiunilor – două drapele, un fluviu”.

Dacă aveți planificate deplasări în această perioadă, vă recomandăm să vă organizați traseul din timp și să respectați indicațiile polițiștilor și ale celorlalte autorități prezente în teren.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați, în siguranță, de un eveniment dedicat prieteniei și cooperării dintre România și Bulgaria!

Sursa: Ministerul Afacerilor Interne

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite