ADMINISTRAŢIE
Anunț convocare ședință Consiliul Local Voinești în data de 30 mai 2022

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, în data de 30.05.2022, ora 16:00, la sediul acestuia – sala de festivități.
Ordinea de zi este următoarea:
1.Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării nr. cadastral 72134 pct Muret domeniu privat al comunei Voinești;
3. Proiect de hotărâre privind actualizarea Inventarului domeniului public al comunei Voinești drumuri sat Suduleni;
4. Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită – comodat – a suprafeței de 1.509 mp teren aparținând domeniului privat al comunei Voinești, județul Dâmbovița, identificat în punctul Muret T 106 P 5924/1, în vederea amplasării unui punct de lansare rachete antigrindină;
5. Proiect de hotărâre privind modificarea taxelor locale cu destinație specială de salubrizare pentru luna iunie 2022;
6. Diverse.
PRIMAR ,
SANDU GABRIEL
ADMINISTRAŢIE
Primar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!

Chiar dacă bugetul localității Pietrari, din județul Dâmbovița, este unul precar, iar sprijinul financiar din alte direcții nu pare să vină, mai ales în această perioadă de criză economică și politică, primarul Cornel Coman gospodărește chibzuit banul public și încearcă să țină în echilibru comunitatea, administrația și, mai ales, să ducă la bun sfârșit proiectele de investiții pe care le are în diferite stadii de implementare. Ne-a mărturisit edilul că ar dori să facă multe în comuna pe care o coordonează, prin votul de încrederea acordat de concetățenii săi, dar, când nu sunt bani, iar proiectele pe care le ai sunt blocate din varii motive ce nu au deloc legătură cu Primăria, te resemnezi și aștepți să se mai schimbe ceva în circuitul politic, economic și legislativ.
Cornel Coman a vrut să pună la punct în primul rând toate drumurile de importanță locală, fiecare străduță, fiecare uliță mărginașă. Comunicarea este esențială pentru oameni. Toate căile rutiere din satul Valea sunt reabilitate. De asemenea, au fost pietruite străduțele adiacente din zonele Olari, La Vârf, La Iuzi. Totodată, străzile Diaconești și Carierei au fost și ele modernizate. Vorbim de circa 5 km de drumuri comunale. Finanțarea pentru reabilitarea acestor drumuri, ne-a precizat Cornel Coman, a fost asigurată de la bugetul local. Pentru execuția lucrărilor, au fost folosite utilajele Primăriei.
Clădirea în care va funcționa un afterschool este gata pregătită să-i primească pe copii. În prezent, se desfășoară procedurile de autorizare. La Pietrari, va fi implementat și un proiect social pentru copiii care provin din familii defavorizare. 15 micuți vor beneficia zilnic de o masă caldă și de facilități în plan educativ. Cei care au probleme cu vorbirea, cu exprimarea vor beneficia și de serviciile unui logoped, plus asistent social. Acesta, atunci când este nevoie, va merge acasă la fiecare solicitant. Și tot în domeniul social, primarul comunei Pietrari, printr-un proiect realizat în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, va construi un centru de sănătate modern. Valoarea acestei investiții depășește 3 milioane de lei. Primarul Cornel Coman speră ca anul viitor să fie demarate lucrările.
Pentru a fi asigurată o minimă economie la buget, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect privind producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Intenția edilul este și de a asigura capacități de stocare a curentului electric. Energia produsă va fi folosită pentru asigurarea consumului în unitățile subordonate administrației publice locale și pentru iluminatul public.
„Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Localitatea, oamenii au nevoie de rețele de apă potabilă și canalizare, de gaze naturale, de tot ceea ce ne apropie de confortul urban, de civilizația europeană. Sperăm să o scoatem, ușor-ușor, la capăt cu toate. Este dificil sau aproape imposibil să pornești un proiect, să îl duci la bun sfârșit dacă nu ai asigurate sursele de finanțare, fie ele din fonduri europene sau guvernamentale, dacă nu lucrezi cu firme serioase. Și, așa cum v-am mai spus, în această perioadă, situația la capitolul implementării proiectelor a fost deosebit de complicată. Sperăm să ne revenim și să intrăm în ritmul acela normal al unei societăți. Oamenii au așteptări de la cei care conduc”, ne-a spus Cornel Coman – primarul comunei Pietrari.
ADMINISTRAŢIE
Municipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare

Licitația publică pentru desemnarea constructorului care va executa de la zero în municipiul Târgoviște o autogară pentru transportul metropolitan (în afara orașului) se apropie de final – a anunțat primarul Daniel Cristian Stan. Proiectul va fi implementat lângă sediul operatorului de transport local, pe Calea Ialomiței (după Complexul de Natație).

Ne mai informează edilul că noua autogară va avea atașată și o parcare de aproape 500 de locuri, de tip park&ride. Practic, dâmbovițenii care vin la serviciu în Târgoviște sau cu diferite treburi își vor putea lăsa autoturismele în siguranță în această parcare, în regim de gratuitate, și vor putea folosi autobuzele de transport în comun pentru a se deplasa în oraș. Este un concept întâlnit în toate orașele din vestul Europei, menit să contribuie la decongestionarea traficului.
Reamintim și faptul că, de la 1 septembrie 2026, în fiecare zi de vineri se circulă gratuit cu autobuzele Primăriei Târgoviște, pe teritoriul municipiului.
ACTUALITATEacum 5 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 5 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 5 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 4 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
ACTUALITATEacum o săptămânăOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu




























