POLITIC
Senatorul Titus Corlățean a realizat raportul APCE privind tragedia aviatică petrecută deasupra Ucrainei în iunie 2014

Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a prezentat, în cadrul reuniunii de la Paris, marți – 23 mai 2022, în calitate de raportor al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru afaceri juridice și drepturile omului, un raport privind „Angajarea răspunderii pentru doborârea avionului cursei aeriene MH17”.
De precizat că aeronava aparținând Campaniei „Malaysia Airlines” care efectua o cursă pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur a fost lovită de o rachetă deasupra Regiunii Donețk, Ucraina. Tragedia, în urma căruia și-au pierdut viața toți cei 298 de pasageri aflați la bord, s-a petrecut pe 17 iunie 2014.
Raportul privind angajarea răspunderii pentru doborârea avionului cursei aeriene MH17, adoptat în unanimitate de membrii Comisiei APCE, include concluziile rezultate în urma vizitelor de documentare efectuate de senatorul Titus Corlățean la Haga și Kiev, la începutul acestui an.
Parlamentarul român s-a întâlnit, în perioada 31 ianuarie – 4 februarie 2022, cu mai mulți reprezentanți ai autorităților din Țările de Jos și Ucraina, specialiști în aeronautică, criminalistică și servicii de securitate, dar și cu rude ale celor uciși în urma atacului cu rachetă. În urma acestor investigații, a probelor analizate, s-a conturat scenariul potrivit căruia aeronava de pasageri a fost prăbușită de o rachetă BUK furnizată separatiștilor pro ruși din estul Ucrainei de Federația Rusă.
Dâmboviţa
Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.
„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Turcia este un aliat și un partener solid pentru România

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Ilie Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a participat la recepția organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, cu prilejul Zilei Naționale a acestei țări. Pe 29 octombrie 2026 s-au împlinit 103 ani de la proclamarea Republicii Turcia.
„În contextul războiului din Ucraina, al atacurilor repetate generate de Rusia în Marea Neagră, colaborarea bilaterală dintre România si Turcia, țări aliate NATO, este deosebit de importantă și servește intereselor comune în domeniile economic, energetic si militar.
Atacurile rusești asupra navelor comerciale în apropierea coastelor României, pe de o parte, dar și importanța imensă a perimetrelor de exploatare a gazului din Marea Neagră, asigurarea securității acestora, fac din Turcia un aliat și un partener solid pentru România, atât în Marea Neagră cât și în zona Balcanilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























