ACTUALITATE
Elevii din Dâmbovița descoperă tradițiile, participând la atelierele educative „Lada de zestre”

Consiliul Județean Dâmbovița organizează, începând de astăzi – 30 mai 2022, până sâmbătă – 4 iunie, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, proiectul educațional „Lada de zestre”, la care vor participa elevi din Moreni, Târgoviște, Câmpulung și Adânca. Atelierele se vor desfășura la Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni.
„Tradițiile nu trebuie lăsate să dispară odată cu trecerea timpului. Pornind de la această premisă, mai multe obiceiuri și tradiții românești, dar și obiecte meșteșugite, ce au fost făurite de meșterii populari din trecut, vor fi prezentate copiilor în cadrul proiectului <Lada de zestre>, sub forma unor ateliere atractive și educative.
Participanții vor descoperi istoria obiectelor din lut și lemn aflate în colecțiile Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, dar și jocurile populare practicate de români în trecut (călușarii) și, în final, ei vor da viață, cu propriile mâini, unui obiect specific artei populare” , se precizează într-un comunicat de presă remis de CJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























