ACTUALITATE
„Zilele județului Dâmbovița”, un mega-regal al culturii, sportului și spectacolului artistic

Vineri – 3 iunie 2022, au continuat, episodic, în mai multe locații din județul Dâmbovița, manifestările cultural-sportive, dedicate împlinirii a 510 ani de atestare documentară a județului.
Casa Memorială Ion Luca Caragiale și-a redeschis porțile

În comuna IL Caragiale, fostă Haimanale, a fost redeschisă Casa Memorială a marelui dramaturg român, autorul celebrei piese de teatru „O Scrisoare Pierdută”. Imobilul s-a aflat pentru câteva luni în lucrări de reabilitare și reamenajare. Fondurile au fost alocate de Consiliul Județean Dâmbovița, instituția în subordinea căreia se află Complexul Național „Curtea Domnească” din Târgoviște, care administrează patrimoniul muzeal dâmbovițean.

Este de apreciat faptul că s-a venit cu o altă viziune expozițională, mult mai atractivă și care să îi poarte rapid pe vizitatori, în special pe copii, în lumea dramaturgiei și a schițelor pline cu umor deștept ale marelui Ion Luca Caragiale. Pe lângă piesele de mobilier, instrumente de birou, alte obiecte de decor, în cele trei încăperi ale Casei Memoriale, au fost instalate, în mărime naturală, figurine costumate ca în vremurile începutului de secol XX, reprezentând scene celebre din „O Scrisoare Pierdută”, „Domnul Goe”, „Vizită”. Toate aceste elemente vor contribui din plin la sporirea atractivității, la stimularea imaginației și fixarea în memorie a celebrelor personaje create de Ion Luca Caragiale.
La redeschiderea Casei Memoriale, alături de directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească – Ovidiu Cârstina, s-au aflat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie , administratorul public Cristian Avanu, secretarul județului Dan Popa, primarul comunei Ion Luca Caragiale – Adrian Năstase, șefi de instituții, consilieri locali și județeni.

După alocuțiunile rostite oficialități, în care au fost punctate toate aceste realizări în domeniul cultural și rolul pe care îl au muzeele în redefinirea turismului dâmbovițean, a urmat un scurt moment artistic. Elevii școlilor din comuna Ion Luca Caragiale și cei de la „Vasile Cârlova”, din Târgoviște, au pus în scenă, ad-hoc, trei schițe ale marelui dramaturg.
VIDEO
Competiție de baschet în Piața Tricolorului

La Târgoviște, în Piața Tricolorului, într-un timp record, a fost montat un miniteren de baschet unde s-a desfășurat astăzi competiția de baschet „Be You 3×3”. Au participat sportivi de la mai multe școli din județul Dâmbovița și din municipiul Târgoviște. Amfitrionul acestei întreceri sportive a fost directorul Clubului Sportiv Școlar, antrenorul Cătălin Tănase. Președintele Corneliu Ștefan a venit la deschiderea acestui eveniment sportiv pentru a le ura succes participanților.
Târg de turism la Curtea Domnească din Târgoviște

De efect și cu puternice nuanțe de atractivitate este și Târgul Meșterilor Populari organizat în incinta Curții Domnești din Târgoviște. Creatorii de artă meșteșugărească din județul Dâmbovița, dar și cei veniți din țară și-au etalat roadele talentului și priceperii.
De remarcat faptul că, pentru prima dată la un asemenea eveniment public, au participat cu un bogat stand de prezentare Asociația HORECA și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Reprezentanții Complexului Hotelier Peștera au oferit vizitatorilor renumitul bulz, pregătit pe loc din mămăligă și brânză de burduf adusă de la stânele de pe culmile Bucegilor.
Câțiva operatori de turism erau veniți la Târgul organizat cu ocazia „Zilelor Județului” cu oferte de vacanță. Inițiativa, în premieră, a aparținut asociației HORECA Dâmbovița.
VIDEO
Și tot ca noutate, spațiul expozițional al Camerei de Comerț și al Asociației HORECA era alimentat prin sistemul energie verde. În spatele cortului, au fost montate două panouri fotovoltaice care produceau energia electrică necesară funcționării aparatelor existente în pavilion. Autonomie electrică 100%. Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, a spus că, în viitorul apropiat, agenții economici, toți cei care participă la astfel de evenimente comerciale și expoziționale trebuie să treacă la folosirea energiei verzi.

În timpul vizitei la Târgul Meșterilor Populari, președintele Corneliu Ștefan a fost însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, de prefectul Claudia Gilia și de deputatul Radu Popa.

Spectacol folcloric excepțional
Câteva zeci de metri distanță de Târgul Meșterilor Populari, s-a derulat spectacolul folcloric „Iubim Dâmbovița”. Pe scena special amenajată pentru „Zilele județului Dâmbovița”, au evoluat în fața a circa 200 de spectatori renumiți soliști de muzică populară, acompaniați de Orchestra Chindia dirijată de Ionuț Dumitrescu.
Urmărește Incomod Media și pe Google News



ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























