ACTUALITATE
Amenzi între 1.500 lei și 2.500 de lei pentru angajatorii care nu țin cont de caniculă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița atrage atenția angajatorilor cu privire la obligațiile legale pe care le au față de salariați în perioadele caniculare.
„În cazul în care temperatura exterioară a aerului depășește valoarea de 37 de grade Celsius sau corelat cu condiții de umiditate mare este atins acest nivel, angajatorii au obligația de a lua măsuri corespunzătoare care să conducă la ameliorarea condițiilor de muncă și care să asigure menținerea stării de sănătate a salariaților”, spune inspectorul șef al ITM Dâmboviţa – Marius Lixandru.
Pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă se impun a fi luate următoarele măsuri:
– reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
– alternarea efortului dinamic cu cel static;
– asigurarea ventilației la locul de muncă, iar acolo unde procesul de lucru permite, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;
– asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri / persoană / schimb;
– asigurarea de dușuri;
– asigurarea echipamentului individual de protecție.
„De asemenea, pentru a preveni îmbolnăvirile cauzate de munca în condiții de temperaturi ridicate, este obligatoriu ca angajații să fie examinați medical atât la angajare cât și periodic, avându-se în vedere posibilitatea de reducere a programului de lucru sau chiar schimbarea locului de muncă, în cazul persoanelor cu afecțiuni cronice sau care au contraindicații de a desfășura activitate la temperaturi ridicate”, explică Marius Lixandru.
Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite, inspectorii SSM din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița vor efectua controale la angajatori, în perioadele caniculare, atât pentru a-i informa pe aceștia în privința obligațiilor pe care le au, cât și pentru a verifica modul în care respectă obligațiile legale.
„Atragem atenția că nerespectarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, constituie contravenție, amenzile aplicabile fiind cuprinse între 1.500 lei și 2.500 de lei”, se precizează într-un comunicat remis de ITM Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATE
DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.
De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.
Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.
„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























