Reciclare. Ce bine sună. Modern. Civilizat. Parcă suntem și noi în rândul lumii. Doar un pic. Nu vă întindeți prea mult. Suntem români. La noi, minunile țin trei zile sau nu vin deloc. Cad în cap.

Revin la reciclare. Ieri, la un supermarket Kaufland din Târgoviște, m-am dus pentru a „n” oară cu o sacoșă imensă, ca să nu zic sac, plină cu pet-uri. Aici este singurul loc unde funcționează, măcar la nivel de teorie, un soi de reciclare mai aproape de amprentele Vestului.

Un aparat mai sofisticat, unde bagi sticlele și îți eliberează un bonuleț, pe care îl poți folosi pentru achiziționarea unor produse anume, reduse cu câteva procente.
Ieri, era un sortiment de bere la bătaie. Oferta, super: 50% reducere cu bonul de pe peturile reciclate. Te răcoreai bine, ceva economie și scăpai și de plastic într-un mod avantajos.

Din păcate, nu a fost să fie! Reciclarea importată din Vest funcționează ca în România. Adică, aproape deloc sau dătătoare de întrebări și de nervi.

Primo tempo. Merg să introduc în aparat pet-urile. Nu funcționează. Pârâie și mârâie. Nu era pentru prima dată. Eram la a treia, nu, a patra încercare în ultimele zile!

Secundo tempo. Mă învârt în jurul mașinăriei. Urmăresc toate indicațiile. Citesc tot ceea ce scrie pe acolo. Evrika! Am găsit. Sunt salvat. Cred eu. Undeva la vedere, un mesaj optimist. Îl redau între ghilimele, pentru autenticitate: „Dacă acest aparat nu funcționează, ne cerem scuze și te așteptăm să aduci recipientele în magazin, la biroul de Informații, unde vei primi un cupon cu Extra Reducerea săptămânii”. Acesta este mesajul complet și cu caracterele folosite.

Iau sacoșa cu peturile și intru în supermarket. Par caraghios, dar bucuros. Voi primi un cupon tare! Mă așez în fața ghișeului Informații. Luminos. Încrezător. O tinerică brunetă, ușor plictisită, mă scanează din cap până-n picioare. Rece. M-a cuprins deja fiorul. Nu este de bine. Îi spun de ce mă aflu acolo. Că nu merge aparatul și că am citit acolo că trebuie să le aduc la informații și bla, bla, bla.. Se uită din nou la mine ca la o maimuță. Vine și răspunsul tip întrebare: „Și eu ce să fac cu sticlele? Nu am cum să le primesc”. Nedumerit, dar nu prea mult. Am făcut vaccinul împotriva unor situații penibile made în România. „Păi, scrie acolo, afară, mare, că trebuie să le aduc aici dacă nu funcționează aparatul”. Angajata nu are nicio treabă cu mine. Îmi întoarce spatele într-un mod oarecum politicos: „Îmi pare rău. Nu am cum să vă ajut. Trebuie să vină cineva să repare aparatul”. Tare, nu?

Și gata! M-am lămurit cum este la noi cu reciclarea civilizată. Cu ofertele, cu respectarea unor norme și principii expuse la vedere, dar care, zece metri mai încolo, nu mai contează. Tare firma. Tari angajați. Tare și respectul!

Urmărește Incomod Media și pe Google News