ACTUALITATE
Preotul Marian Mihăilă de la Parohia Adânca a trecut la cele veșnice la 45 de ani

După o grea și îndelungată suferință, a trecut la cele veșnice, duminică – 17 iulie 2022, la numai 45 de ani, Pr. Marian Mihăilă, de la Parohia Adânca, Protoieria Târgoviște Sud.
Părintele Marian s-a născut la 4 mai 1977, în localitatea Adânca, jud. Dâmbovița, ca fiu al lui Ion și al Dorinei Mihăilă. Școala primară și cea gimnazială le-a urmat în localitatea natală. În perioada 1992-1997, a urmat cursurile Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, iar, în perioada 1997-2001, pe cele ale Facultății de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște, licență, și, ulterior, master, între anii 2003-2005.
Între anii 2001-2008, a fost profesor de Religie, iar în anul 2002, s-a căsătorit cu domnișoara Irina, având împreună doi băieți. A fost hirotonit preot pe seama Parohiei Adânca, în anul 2008, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Slujba de înmormântare va avea loc, marți – 19 iulie 2022, la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Adânca. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
ACTUALITATE
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița
Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.
Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.
Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.
Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.
Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.
ACTUALITATE
Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.
„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























