Connect with us

ADMINISTRAŢIE

A fost semnat contractul de execuție pentru extinderea Secției de Cardiologie Târgoviște

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, îi anunță pe dâmbovițeni că, astăzi – 20 iulie 2022, a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de extindere a Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Investiția, finanțată în totalitate din bugetul administrației județene, se ridică la 6.500.000 de lei. Așa cum a promis președintele Corneliu Ștefan, pentru dotarea Secției va fi achiziționat și un angiograf.

„În aceste condiții, pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către unități spitalicești din București. Intervențiile medicale se vor realiza multă mai rapid aici, la Târgoviște”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Noul corp de clădire al Secției Cardiologie va avea o suprafață de 450 mp și va fi compus din mai multe incinte, unde vor fi instalate aparatura și tehnica medicală de specialitate. Vorbim în primul rând de angiograf. Vor mai fi edificate: cameră control, cameră tehnică, spațiul destinat echipării medicilor, depozit de echipamente, cabinet medici, cabinet asistente, depozit materiale sterile și instrumentar steril, grup sanitar personal femei grup sanitar personal bărbați, vestiare personal femei și bărbați, cameră infirmiere, windfang acces personal, hol acces personal, spațiu preoperator, spațiu postoperator, grup sanitar pacienți, spațiu dezechipare pacienți, windfang acces pacienți, hol acces pacienți, camera curățenie și depozit materiale curățenie, spălare instrumentar, depozit deșeuri medicale.

„Extinderea Secției de Cardiologie este cel de-al treilea proiect pe care îl implementăm la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgoviște. În momentul de față, la Spitalul Județean se lucrează la extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe și se construiește Noul Ambulatoriu de Specialitate”, a mai spus Corneliu Ștefan.

Valoarea celor trei mari investiții din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgoviște se ridică la aproximativ 32.000.000 de lei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște acordă ajutoare financiare și despăgubiri persoanelor afectate de vijelie. Detalii aici!

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a organizat astăzi, 30 iunie 2026, o conferință de presă, pentru a prezenta opiniei publice situația pagubelor înregistrate după furtuna de ieri după-amiază, precum și măsurile luate de urgență. A punctat edilul că orașul s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave fenomene meteo care au afectat municipiul Târgoviște.

„În ultimele peste 20 de ore au fost efectuate aproximativ 220 de intervenții pentru degajarea căilor de circulație, îndepărtarea copacilor și a acoperișurilor căzute, precum și pentru remedierea problemelor la iluminatul public. Colegii mei sunt în continuare pe teren și sperăm să normalizăm situația cât mai repede.

Pentru persoanele afectate de vijelie, Primăria Târgoviște va acorda sprijin financiar din fondul de rezervă. Cei afectați se vor putea adresa Direcției de Asistență Socială.

Proprietarii autoturismelor avariate de copaci căzuți pe domeniul public sunt așteptați la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat pentru depunerea documentelor necesare. După inventarierea tuturor situațiilor, vom aloca fondurile necesare și vom încerca să sprijinim toate persoanele care se încadrează în condițiile legale”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PROPRIETARII DIN BLOCURILE CU ACOPERIȘURI AFECTATE
Persoanele vulnerabile care locuiesc în blocuri ale căror acoperișuri au fost distruse de vijelie pot beneficia, în condițiile legii, de sprijin financiar acordat prin Direcția de Asistență Socială, pentru acoperirea cheltuielilor de reparații.

Direcția de Asistență Socială Târgoviște!
Telefon: 0729 031 004
Bd. Unirii nr. 26
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00!

DESPĂGUBIRI PENTRU PROPRIETARII AUTOVEHICULELOR AVARIATE PE DOMENIUL PUBLIC
Se pot solicita despăgubiri pentru autovehiculele avariate pe domeniul public de arbori, arbuști, copaci sau crengi rupte ori căzute în urma furtunii.

Pentru informații privind procedura, persoanele afectate se pot adresa Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat:
Telefon: 0767 221 302.
Secretariat: 0374 494 893
Strada Revoluției, Târgoviște
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Infrastructura turistică din Pucioasa, modernizată cu fonduri europene

Publicat

pe

Un proiect de excelență promovat și susținut de primarul Constantin Ana a vizat „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică orașul Pucioasa”, o investiție cofinanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, menită să sporească gradul de atractivitate al stațiunii balneare Pucioasa.

Proiectul a avut ca elemente de bază mobilitatea, spațiile verzi și agrementul. Peste 6 kilometri de drumuri au fost modernizate, respectiv străzile Avram Iancu și Aleea Ardealului; Bulevardul Gării și Strada Libertății; Străzile 1 Decembrie, Stadionului, Dacia, Moțăieni și Carierii. De asemenea au fost refăcute trotuarele și sistemele de preluare a apelor pluviale. Grădina Gării – 2.569 mp și Grădina Stadionului – 4.527 mp, două perimetre de relaxare importante, au fost complet reamenajate.

Pentru a da culoare și o notă optimistă orașului stațiune a fost achiziționat și un trenuleț turistic cu 40 de locuri. Doritorii de plimbare prin oraș și împrejurimi pot admira acum, din mers, stațiunea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite