ACTUALITATE
Drumul expres București-Târgoviște, un proiect care prinde contur

Vicepreședintele PSD Dâmbovița Ionuț Săvoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, ne-a alimentat astăzi speranțele cu privire la Drumul expres București-Târgoviște, proiect dorit și promovat de administrația județului Dâmbovița și susținut se vede treaba și la nivel de Minister. Ne anunță Ionuț Săvoiu că drumul este în grafic cu ceea ce înseamnă evoluția proiectării, conturându-se o investiție matură, sigură, care să poată avea acces la finanțare europeană.
„În acestă lună, Studiul de Prefezabilitate a primit Avizul Comisiei Tehnico-Economice a CNAIR – S.A. cu nr. 5231/07.07.2022 și urmează să intre în scurt timp pentru avizare în Comitetul Tehnico – Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. După obținerea avizului, proiectantul poate începe faza de elaborare a studiului de fezabilitate care, contractual, este programat să se încheie în februarie 2024.
Atunci vor fi create premisele obținerii avizelor necesare emiterii Hotărârii de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și elaborării documențiilor necesare inițierii procedurii de achiziție publică în vederea realizării obiectivului de investiții Drum expres București – Târgoviște”, ne-a precizat secretarul de stat Ionuț Săvoiu.
Ne mai informează Săvoiu că au fost studiate 4 variante, alternative de traseu din care, în urma analizei comparative care a cuprins o gamă largă de criterii de performanță privind costul, impactul asupra mediului, impactul asupra factorilor socio-economici și tehnici, au fost selectate 3 variante de traseu pentru analiză multicriterială și proiectare în faza studiului de fezabilitate.
„Variantele selectate au între 61 și 63,2 km, 5 noduri rutiere și cca 17-24 poduri. Ampriza estimativă a drumului va avea 40 m și vor fi expropiate aproximativ 253 ha. Valoarea investiției este estimată între 1.520 și 1.635 milioane lei la faza studiului de prefezabilitate”, spune secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

ACTUALITATE
Corneliu Ștefan, întâlniri la nivel guvernamental pentru continuarea investițiilor din județul Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în vederea continuării dezvoltării județului, a avut astăzi mai multe întâlniri la nivel guvernamental ce au vizat proiecte și investiții importante pentru Dâmbovița.
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Corneliu Ștefan a discutat cu ministrul Alexandru Stoica despre investițiile aflate în derulare și cele pe care urmează să le materializeze.

De asemenea, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, șeful administrației județene, a avut o întâlnire cu ministrul Mihai Ghigiu, în cadrul căreia a abordat oportunitățile de finanțare europeană și programele prin care putem susține noi investiții.
„Consider că dialogul cu instituțiile centrale este esențial. De aceea, am făcut astăzi toate demersurile necesare pentru ca proiectele județului să meargă înainte”, a precizat Corneliu Ștefan, la finalul acestor întâlniri de lucru.
ACTUALITATE
62 de camioane militare produse în Dâmbovița, la Petrești, au fost predate Armatei Republicii Moldova

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, la sediul Guvernului României, la ceremonia de predare a 62 de camioane militare IVECO către Armata Republicii Moldova. Evenimentul este o rezultată a unui parteneriat mai amplu de cooperare între armatele României și Republicii Moldova. De precizat că aceste camioane militare au fost produse la Petrești, în județul Dâmbovița. Achiziția a fost finanțată de la bugetul Republicii Moldova.
„Acest proiect demonstrează că parteneriatul dintre România și Republica Moldova contribuie nu doar la consolidarea capacităților de apărare, ci și la dezvoltarea industriei românești și la susținerea locurilor de muncă din județul nostru. Îmi doresc ca această colaborare să continue și să se dezvolte!

În același timp, trebuie să încurajăm investitorii din județul Dâmbovița să își extindă capacitățile de producție, să creeze noi locuri de muncă și să valorifice oportunitățile oferite de astfel de parteneriate. O cooperare mai puternică între România și Republica Moldova înseamnă și o economie locală mai puternică” a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, după consumarea momentului de semnare a documentelor de predare a celor 62 de camioane către Armata Republicii Moldova.
De precizat că la acest eveniment a fost prezent, alături de alți demnitari ai statului român, premierul Luca Niculescu, ministrul Apărării Republicii Moldova – Anatolie Nosatîi și ministrul Apărării Naționale – Ștefan Radu Oprea.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum o ziA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























