Connect with us

Argeș

Polițiști cercetați pentru fals și favorizarea făptuitorului. Au acoperit un elev de la Școala de Agenţi de la Câmpina

Publicat

pe

Foto arhivă

Doi poliţişti şi un elev la Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, condusă de comisarul șef Vasile Tache, sunt cercetaţi de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru comiterea mai multor fapte, printre care infracțiunile de fals şi favorizarea făptuitorului. Anchetatorii dețin probe despre faptul că cei doi oameni ai legii l-ar fi prins pe viitorul agent de poliţie băut, la scurt timp după ce a condus un autovehicul. Unul dintre polițiști a suflat în etilotest în locul celui aflat sub influența alcoolului, cu scopul probabil de a-l acoperi. Potrivit informațiilor furnizate de DGA, fapta s-ar fi comis cu trei luni în urmă.

Ieri – 19 iulie 2022, ofițerii DGA și procurorul de caz au efectuat cinci percheziții. Una dintre descinderi a fost executată chiar la secția din Curtea de Argeș în cadrul căreia își desfășoară activitatea cei doi polițiști și unde efectua practică elevul de la Școala din Câmpina.

„În fapt, în data de 03.04.2022, orele 02:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cei doi agenţi de poliţie l-au oprit pe elevul şcolii de poliţie în timp ce mergea pe stradă, imediat după ce acesta a coborât din autoturism, întrucât anterior îl văzuseră conducând acest autoturism şi exista suspiciunea că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.

Elevul şcolii de poliţie a afirmat că nu el a fost cel care a condus autoturismul, a refuzat să meargă la spital în scopul prelevării de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care cei doi poliţişti i-au solicitat acestuia să se deplaseze la sediul Poliţiei.

Ulterior, s-a prezentat şi tatăl elevului, care a declarat, verbal şi în scris, că el a fost cel care a condus autoturismul, deşi la momentul când s-a prezentat, acesta a precizat că a consumat băuturi alcoolice. În continuare, cei doi poliţişti au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, fiind generat un bon cu valoarea alcoolemiei 0,00 ml/l aer pur expirat, întrucât în aparatul alcooltest a suflat unul dintre cei doi agenţi de poliţie”, se precizează într-un comunicat emis de DGA.

Au reținut ofițerii DGA comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi fals în declaraţii.

Dosarul în acest caz a fost deschis în urma unui denunţ formulat ca urmare a unui apel la call center-ul Direcţiei Generale Anticorupţie 0800.806.806, dar şi în urma unei sesizări depuse la Parchet de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Cursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi

Publicat

pe

Nouă persoane, care au pornit cu ATV-uri și autovehicule de teren în anumite zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.

Amatorii de off-road ilegal au fost depistați de jandarmi pe teritoriul comunelor Berevoiești și Lerești. Aceștia se deplasau pe drumuri aflate pe fonduri de vânătoare fără să aibă acordul celor care gestionează aceste perimetre cinegetice.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, respectiv cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și patru avertismente.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite