Connect with us

ACTUALITATE

Victor Bucuroiu, polițistul pe care dâmbovițenii îl simt aproape!

Publicat

pe

Copii, tineri sau bătrâni, dâmbovițenii îl știu pe polițistul Victor Bucuroiu de la școală, de pe stradă, din parc sau din alte locuri unde a organizat activități de informare pentru descurajarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Agentul principal de poliție Victor Bucuroiu, de la Compartimentul Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Dâmbovița, crede cu tărie că problemele se pot rezolva prin informare și dacă oamenii conștientizează pericolele la care se expun printr-o secundă de neatenție ori printr-o decizie pripită.

Între proiectele de succes pe care le-a realizat și implementat în județul Dâmbovița, începând cu anul 2009, amintim: „Dincolo de aparențe”, „Împreună putem schimba lumea” și „Atenție! E viața ta!”.

Pasiunea de care a dat dovadă în toți acești ani este „ingredientul secret” care l-a ajutat să atragă numeroși parteneri împreună cu care să efectueze această muncă de prevenire atât de importantă pentru siguranța cetățenilor și, totuși, neglijată de foarte mulți…

Anterior ocupării funcției din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în perioada 1 decembrie 1991 – 1 ianuarie 2015, Victor Bucuroiu și-a desfășurat activitatea la Poliția Municipiului Târgoviște, având atribuții ca polițist de proximitate sau de ordine publică.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.

Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:

– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.

– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.

– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.

– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.

CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.

De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.

Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Informare pentru furnizorii aflați în relație contractuală cu Casa de Sănătate Dâmbovița

Publicat

pe

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița aduce la cunoștința furnizorilor de servicii medicale că în data de 2 iunie 2026 a fost emis Ordinul Președintelui CNAS nr. 982, privind măsurile aplicabile pentru raportarea și validarea serviciilor medicale în regim off-line.

Pentru informații suplimentare accesați cas.cnas.ro/casdb

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite