ACTUALITATE
Peste 3.000 de tineri au scris istorie sfântă la Târgoviște

Ușile marii sărbători care umple, în fiecare an, inima municipiului Târgoviște cu drept credincioși veniți din toate colțurile județului să se închine la racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, s-au deschis în această după-amiază, când străzile Vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești au fost acoperite de valul suav, blând, fremătând a rugăciune, alcătuit din peste 3.000 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei sosiți special pentru a semăna încredere și credință.
„Ce poate fi mai frumos decât să vezi peste 3.000 de tineri rugându-se și mergând împreună în pelerinaj? Și nu oriunde, ci la Târgoviște, într-un oraș cu multiple rezonanțe istorice, culturale și religioase!
În această seară, am avut deosebita bucurie să particip, alături de Înaltpreafințitul Părinte Mitropolit Nifon, la seara dedicată tinerilor din cadrul ceremoniilor prilejuite de sărbătoarea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. O seară fabuloasă, ce îmi dă speranțe uriașe că viitorul acestei țări nu are cum să se piardă în zonele nesemnificative ale istoriei. O mare de tineri rugându-se cu mult entuziasm, tinerețe și bucurie.

Tinerii reprezintă uriașa forță a Bisericii și a țării noastre și pentru bucuria, entuziasmul și frumusețea lor, avem datoria de a le dărui mereu exemple demne de urmat, dar mai mult, de a le înlesni viața, creându-le condițiile cele mai bune pentru ca ei să poată să se manifeste cu exuberanța specifică vârstei lor, pregătindu-se spre a fi cei ce vor purta pe umerii lor datoria și responsabilitatea vremurilor ce vor veni.
Am văzut pe chipurile lor reflectată acea bucurie și speranță ce l-a însuflețit oarecând pe Sf. Voievod Neagoe Basarab, atunci când și-a pus speranța și credința în slujba Bisericii și a neamului, sub călăuzirea Sf. Ierarh Nifon.
Am primit prin vocile lor certitudinea că tot ceea ce este bun și frumos în lume se poate construi numai cu entuziasmul tinereții, iar noi, cei aflați la o altă vârstă a tinereții, avem multe de învățat de la copiii noștri!

Prin tot ceea ce fac ei mărturisesc măreția vieții și frumusețea existenței! Iar, în această perspectivă, credința este la loc de cinste! Le mulțumesc pentru tot, îi apreciez enorm și-i încurajez să dea frâu bucuriei, speranței și credinței lor”, este mesajul vicarului eparhial Ionuț Ghibanu.
ACTUALITATE
Doliu la Muzeul Golești. Dragoș Miu s-a stins din viață la 58 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Unul dintre cei mai buni muzeografi de la Golești s-a stins din viață, în urma unei boli necruțătoare. Dragoș Miu a fost un coleg minunat, un istoric erudit, un muzeograf competent și apreciat la superlativ în lumea muzeală și de vizitatorii cu care era mereu în interacțiune.
A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, cu specializare pe ev mediu românesc și deținea un masterat în teologie cu misiunea de a sluji prin limbaj mimico-gestual. Era un fervent credincios și un pasionat de istorie. Știa multă carte și punea multă pasiune în tot ce făcea.
Noua, celor de la Muzeul Golești, ne va lipsi enorm Dragoș! Ne va lipsi foarte mult modul competent și serios în care își făcea treaba, pasiunea pe care o punea în toate întreprinderile, povestirile lui despre istorie și vizitele frecvente pe care le facea la mănăstiri și biserici, pe care le împărtășea cu noi toți! Abia împlinise 58 de ani! Și plecat mult prea devreme dintre noi!
Dragoș, n-o să te uitam niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumina!
ACTUALITATE
Informare ISJ Dâmbovița privind concursul pentru directori de școli

La nivelul județului Dâmbovița sunt scoase la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august–decembrie 2026, 196 de posturi (130 de posturi vacante de director și 66 de posturi vacante de director adjunct).
Pentru această etapă a concursului s-au înscris 202 candidați pentru 118 funcții de director și 58 de funcții de director adjunct, restul funcțiilor rămânând vacante în lipsa unor candidați înscriși. Din cei 202 candidați înscriși, 156 de candidați și-au exprimat o singură opțiune, 35 de candidați și-au exprimat două opțiuni și 11 candidați și-au exprimat 3 opțiuni, Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat permițând înscrierea unui candidat la maximum 3 posturi vacante.
Ulterior, sunt programate următoarele etape:
– desfășurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afișarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe, în data de 13 octombrie 2026;
– desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026;
– evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026;
– desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026;
– afișarea rezultatelor finale ale concursului, în data de 9 decembrie.
Probele din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt următoarele:
– proba pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului.
– proba scrisă, în cadrul căreia se evaluează cunoștințele de management şi legislație școlară.
– proba de interviu, cu următoarele etape:
evaluarea administrativă a proiectului managerial și a planului de acțiune realizat de candidat pentru unitatea de învățământ la care candidează;
evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale și a abilităților de rezolvare a unor situații-problemă, precum și evaluarea calității susținerii planului managerial.
Funcțiile de director/director adjunct, ce vor fi vacantate până la sfârșitul anului 2026, vor fi scoase la concurs în următoarea sesiune de concurs, estimată pentru perioada ianuarie – aprilie 2027.
Informare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 7 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 2 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
ACTUALITATEacum o săptămână500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum o ziMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!
Argeșacum 22 de oreAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























