Connect with us

OPINII

Am rămas cu mărunțișurile…

Publicat

pe

Trăim o epocă ciudată. Ai spune că neajunsurile și suferințele cu care ne confruntam înainte de 1989 sunt naivități, copilării pe lângă încercările prin care trebuie să trecem astăzi. Diferența este că ambalajul arată mai bine. Libertatea are mai multe fețe. Te ispitește. Una dintre ele este pseudoprosperitatea în spatele căreia se ascund cei mai mulți. De la vlădică la opincă.

Mergem la muncă în străinătate. Adunăm bani. Construim case. Cumpărăm mașini. Mergem din când în când în vacanțe în Grecia. Chiuim la grătare. Și? Ce mai urmează? Încotro? Unde se încheie acest vis de factură globală? Se vede acum. Într-un colț întunecat, unde intervine instinctul de supraviețuire. Se întinde jungla.

Ambalajul începe să se decoloreze, ca de altfel tot ce ține de suprafață. Rămânem cu criza de energie electrică, de gaze naturale. Vin la rând alimentele. Zeul războiului țopăie în Ucraina și parcă ar juca și în altă parte. Exersează. Vitrinele magazinelor, prin grija celor care dirijează treburile acestei lumi care s-a dovedit a fi plapândă, devin spații expoziționale, muzee. Locuri unde ne amorsăm neliniștile, spaimele, frica de ziua de mâine. Prețurile, într-o continuă transformare, iar buzunarele mai goale…

Suntem bombardați cu informații mai mult ca niciodată. Trusturile media au devenit niște cazemate, nu știm clar cui folosesc mai bine. Rolul lor era acela de a ne susține, de a ne alimenta speranțele, de a ne proteja libertatea, democrația. Acum,parcă sunt altfel. Ne culcă la pământ. Ne bagă în disperare. Ne țin într-o cadență ciudată. Amestecătură otrăvitoare.

Și politica? Mai există? Parcă de când a început războiul din Ucraina toată clasa politică este la unison. Partide, doctrine, programe, platforme politice? Discursuri? La ce bun? Ce se întâmplă azi nu mai este la fel mâine, iar de perspectivă nu mai poate fi vorba. Există o voce comună. La Bruxelles. Așteptăm și ne conformăm la ceea ce se spune acolo. Bun sau rău. Mai bine taci decât să spui prostii. Ceva ce nu convine. În rest, au rămas doar mărunțișurile. De dat cu matura pe lângă casă și fără prea mult zgomot. Și, dacă se poate, din când în când, mărit salariile. Nu la toți. La cine contează. Și nu mult, că mai este nevoie și altă dată de liniște…

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

De ce pierde România?

Publicat

pe

Inconsecvența politicienilor, jocurile de interese, de culise, găștile formate, fini și afini, nași, unchi, mătușe și nepoți, un cerc ciudat care se învârte nebunește, fără o țintă și nimeni nu îl mai poate opri! Un perpetuum mobile al dezastrului. Analfabetism funcțional. Posturi cheie în stat ocupate prin numiri partinice sau concursuri jalnice, în care cel bun este picat la interviul obligatoriu, la proba fizică sau la semnele de punctuație!

Dezinteresul manifestat față de țară. Colosal! Avalanșă! Totul de fațadă. Lipsa unor programe de guvernare stabile, sigure, cu rezultantă. Legislația schimbată continuu, ca la apelul bocancilor. Deloc în beneficiul românului. Întărirea statului spre absurd, cu tot tacâmul de favoruri, în detrimentul cetățeanului de rând, al mediului privat. Săracul poate să piară înăbușit în taxe, impozite și alte călușuri birocratice.

Statul a devenit ca o cetate de nepătruns, parcă nu mai contează ce se întâmplă dincolo de zidurile sale. Specialii, o clasă hrănită bine, care, în curând, își vor dori case și cartiere securizate deasupra pământului.

Demagogie crasă. Cât carul! Ăla mare, de pe cer! Politicieni orgolioși, ambiție personală. Își ascund slăbiciunea, nepriceperea și neputința în spatele unor discursuri pseudomilitante și patriotarde. Dincolo de cuvintele lor, reci, tip placă zgâriată, multe parcă create de AI, nu este nimic. Inerție!

Nu sunt capabili să facă nici un compromis dacă țara o cere, dacă este nevoie de o asemenea măsură. Nu stăpânesc această artă și nici nu vor. Pentru ei, pare mai important partidul din care fac parte decât țara! Doctrine? Care? Maculatură. Istorie. Totul are gust de ghiveci acru, din care noi suntem siliți să gustăm și să vomăm disperare.

Reclama

Suntem împinși cu bună știință într-un vortex al deznădejdii, din care nu știm dacă mai scăpăm. Noi, cei de acum, și, din păcate, și generațiile viitoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Nicușor Dan, la olimpiada nominalizărilor!

Publicat

pe

Așteptăm să iasă fum pe hornul de la Cotroceni. Alb, negru, nedefinit sau degeaba! S-a mai întâmplat! Au început negocierile. Cum a cântat cocoșul, la răscrăcăratul zilei, primii în poarta lui Nicușor Dan au fost social democrații. Eee, acum s-a respectat ordinea, în funcție de ponderea parlamentară! E semn bun? Sorin Grindeanu, când a ieșit de la consultării, așa, din mers, a scăpat o păsărică din gură sau a glumit. Când a fost întrebat cine va fi premier a răspuns, cu zâmbetul acela tipic, pe dreapta: Eu! De aici, s-a pornit o cavalcadă a speculațiilor pe toate gamele de undă.

Gata! O fi hotărât Nicușor Dan să îl nominalizeze pe liderul PSD? Greu de crezut, dar, ținând cont de împrejurările crunte prin care trece România, încovoiată de criză și ultima din coloana Uniunii, nu este imposibil. Ar fi singura șansă să treacă guvernul. Oricum, se tot vorbește că între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu ar fi o înțelegere făcută pe sub masă. Va fi propus probabil și Nazare, care abia a ieșit din nuntă. Leonardo Badea este și el acolo, pe listă. Nu ar fi rău. Specialist în finanțe! Dar este greu să repari ce au stricat alții. Și îți mai rupi și imaginea. Nu știu dacă Leonardo Badea, pe care îl știu om precaut, atent la toate, s-ar arunca în așa ceva. Victor Ponta s-ar baga. Este deja obișnuit să ia pumni între corzi. Ar avea ocazia să și dea, dar și să facă treabă. Pentru muncă l-ar lăsa, dar la mulți le este frică de pumnii lui Ponta. Deci, nu.

Oricum, Nicușor Dan ne pregătește o surpriză. Așa este obișnuit, să iasă din norme. George Simion a ieșit de la Palat nemulțumit, supărat. După 30 de minute. Apropo, social democrații au zăbovit la Cotroceni doar 17 minute! E vreun semn? George Simion a stat mai mult de vorbă cu jurnaliștii, flancat de Petrișor Peiu și Dan Dungaciu. Mesaje tipice pentru George Simion. A dat de înțeles că nu va trece guvernul. Majoritatea se realizează greu. Și a precizat clar, nu trece nici un guvern din care AUR nu face parte!

A ieșit și Ilie Bolojan, premierul interimar! Aceeași mimică. Inexpresiv. Rece. Pe lângă el, niște liberali. Un pic răgușit. Parcă a pus condiții. Bolojan a spus că țara are nevoie de un guvern competent, cu program. A spus premierul provizoriu că, indiferent cine vine la putere, ar trebui să continue ce a început el. Reforma! Adică, să dea cu barda! În rest, a narat exact despre ceea ce nu a făcut. La întrebări nu a răspuns. Tipic.

Fritz, de la USR, vrea ca partidul său să facă parte din soluții. Dorește două guverne minoritare. Succesive! Nu agreează PSD. Este singurul lider care a dat numele unui posibil premier: Siegfried Mureșean! Este clar, vrea cu PNL și UDMR! Oare, va trece guvernul cu o asemenea componență? Bravo, lui Fritz! A afirmat că nu scoate din ecuație alegerile anticipate!

Reclama

Kelemen Honor, un pic abătut. Nesigur. Nu cred că știe cum se vor încheia lucrurile. Fără PNL, UDMR, PSD și ceva minorități, nu se va face guvern. Să fie scos USR-ul din ecuație. Honor a mers mai mult pe „nu știu” și cu ceva narative pe teme de economie. Țara este captivă în acest blocaj, a recunoscut liderul UDMR. Cum va ieși? Șifonată rău! Oricum, udemeriștii se pliază pe orice situație, cum au făcut până acum.

Așteptăm să iasă fumul de la Cotroceni!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite