ADMINISTRAŢIE
Proiectele privind centurile ocolitoare pentru Târgoviște, Fieni și Pucioasa au intrat în linie dreaptă

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dovedește că se ține de cuvânt atunci când și-a asumat niște responsabilități și a stabilit diferite deziderate ce țin de dezvoltarea socio-economică a județului, de bunăstarea dâmboviteanului. Merge până la capăt.
O dovadă a acestui fapt o reprezintă și activitatea consumată astăzi la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, unde Corneliu Ștefan a susținut în fața Consiliului Tehnico-Economic, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuț Săvoiu, două proiecte deosebit de importante pentru economia și viața socială a județului Dâmbovița, respectiv: Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște și Centurile ocolitoare ale orașelor Pucioasa și Fieni. În urma acestor demersuri pledate temeinic, cele două proiecte au primit aviz favorabil.
„În aceste condiții, până la sfârșitul anului, vom scoate la licitație proiectarea și execuția acestor lucrări. Centurile ocolitoare vor avea câte două benzi pe sens, noduri rutiere, sensuri giratorii, dar și pasaje și poduri. Valoarea celor două investiții se ridică la peste 300.000 de euro”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu execută lucrări pentru decolmatarea Canalului Baiului, în zona Barierei

Primăria Titu, județul Dâmbovița, derulează în această perioadă lucrări de decolmatare a Canalului Baiului, în zona Barierei, precum și pentru igienizarea și salubrizarea întregului perimetru.
„Intervenția urmărește îndepărtarea depunerilor și a vegetației acumulate în canal, curățarea albiei și a zonelor adiacente, precum și îmbunătățirea condițiilor de întreținere a acestui amplasament. Astfel de lucrări sunt necesare pentru menținerea funcționalității canalului și pentru prevenirea problemelor care pot apărea în cazul acumulării de aluviuni și resturi vegetale”, ne-a precizat primarul Laurențiu Costache.
A mai anunțat edilul că astfel de intervenții de întreținere și igienizare vor continua ori de câte ori situația o impune, cu obiectivul clar de a menține orașul Titu curat, îngrijit și bine administrat.
„Curățenia orașului, întreținerea infrastructurii de gospodărire a apelor și protejarea spațiilor publice reprezintă responsabilități importante ale administrației locale și priorități care necesită atenție constantă și intervenții concrete”, consideră primarul de la Titu – Laurențiu Costache.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Dragodana pune preț pe educație și cultură. Vezi ce investiții sunt în derulare!

Educația și cultura reprezintă pentru primarul comunei Dragodana, Gheorghe Sandu, direcții prioritare în programul de dezvoltare a localității. În acest moment, administrația publică de la Dragodana are în lucru, în diferite stadii de execuție, mai multe investiții: o creșă care se construiește de la zero în satul Pădureni, o grădiniță în Burduca și un cămin cultural în Picior de Munte.
Creșa din Pădureni, ne-a spus edilul Gheorghe Sandu, va avea 40 de locuri, reprezintă cea mai mare investiție pe care o derulează în prezent Primăria Dragodana și urmează să fie finalizată către sfârșitul anului 2027. Grădinița din Burduca va fi gata în următoarele două luni. Vorbim despre un proiect de reabilitare și modernizare. Unitatea deservește și copiii din satul Cuparu. În ceea ce privește Căminul Cultural Picior de Munte, mai sunt de pus la punct doar mici detalii, în zona exterioară.
În scurt timp, vor demara și lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a Școlii Dragodana, o investiție de aproximativ 14 milioane de lei care include și construirea unei săli de sport.
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 6 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 5 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 5 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ADMINISTRAŢIEacum o ziPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic


























