Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Au început lucrările de modernizare a Parcului Pucioasa. Va fi probabil cel mai frumos din județ

Publicat

pe

Parcul Orășenesc Pucioasa se află, în această perioadă, într-un amplu proces de modernizare și amenajare peisagistică, un proiect în valoare de 16 milioane de lei, care vizează, totodată, și reabilitarea DJ 710 – inclusiv trotuare, spații verzi, iluminat public ornamental și canalizație pentru îngroparea rețelelor de telecomunicații.

„Lucrările sunt în grafic și, la până la sfârșitul anului viitor, totul va fi dat în folosință. Parcul va fi impecabil, ca iluminat, ca peisajistică… O să vedeți un proiect superb, gândit în așa fel încât să crească gradul de atractivitate al stațiunii Băile Pucioasa. Am spus dintotdeauna că vreau să construiesc motive pentru că oamenii să vină la Pucioasa. Acesta este unul din cele 17 proiecte pe bani europeni pe care noi le avem în implementare. Pentru mine, este la fel de important ca toate celelalte, dar pentru comunitate sunt conștient că este un proiect de anvergură, un proiect așteptat cu nerăbdare de părinți și de copii”, a declarat primarul Constantin Ana.

Investiția din parc include:
– grădină ornamentală și ronduri de flori
– alei pietonale din granit
– mobilier urban
– iluminat ornamental
– fântâni arteziene
– loc de joacă
– modernizarea perimetrului pietonal din jurul monumentului
– crearea unei zone de promenadă de-a lungul Văii Negre
– refacerea terenurilor de tenis și minifotbal și a vestiarelor
– crearea unei parcări în zona accesului din DN71.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Nu uita! Vinerea circuli gratuit cu autobuzul în municipiul Târgoviște

Publicat

pe

Primăria Târgoviște oferă, de la 1 septembrie 2026, gratuitate pentru călătoriile cu autobuzul în oraș, în fiecare zi de vineri. Odată ce oamenii au descoperit această măsură, numărul celor care au folosit transportul public a depășit luna aceasta 10.000 de persoane într-o singură zi – spune edilul Daniel Cristian Stan.

Reamintim că administrația publică a municipiului Târgoviște asigură și alte facilități celor care aleg să circule cu autobuzul, astfel:
– Elevii beneficiază de gratuitate la folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor;
– Pensionarii târgovișteni cu pensii în cuantum de cel mult 4.325 lei beneficiază de gratuitate la transportul.public local, prin Direcția de Asistență Socială;
– Studenții Universității „Valahia” circulă gratuit cu autobuzul în Târgoviște, administrația locală asigurând diferența de 10% din costul abonamentului, neacoperită de către instituția de învățământ superior.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite