Dâmboviţa
Radu Popa, deputat: Voi depune amendamente la ordonanța pe energie când va ajunge în Parlament

Deputatul PSD Radu Popa, într-o intervenție video pe Facebook, a precizat, aseară, cu subiect și predicat, cum stau lucrurile cu energia și cu ordonanța inițiată de Ministerul de resort cu scopul de a diminua șocul produs asupra agenților economici și consumatorilor casnici de explozia prețurilor la energia electrică.
Parlamentarul, bun cunoscător al domeniului și al fenomenului bulversant care ne-a dat peste cap existența, a încercat să își expună la Antena 3 opiniile și ideile cu privire la problemele cu care ne confruntăm, dar, fiind mulți invitați în studio, timpii acordați fiecăruia au fost reduși, astfel că nu a reușit să lămurească situația și să lanseze soluții. Prin urmare, expozeul său pe renumita rețea de socializare a fost bine venit pentru cei care vor să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat pe piața de energie, care sunt dedesubturile sistemului, lucrurile nevăzute și, totodată, să analizeze, la rece, ordonanța ministrului Virgil Popescu.
Radu Popa a găsit în actul normativ numeroase lacune. Din punctul său de vedere, în maximum o lună de zile, ordonanța va fi modificată. A spus parlamentarul că, atunci când documentul va ajunge în Camera Deputaților, va depune câteva amendamente.
„Avem în Dâmbovița companii care sunt expuse exploziei prețurilor: Arctic, Renault Titu, Combinatul de Oțeluri Speciale, Nimet și mulți alții. Costurilor lor cu energia nu sunt acoperite de prevederile acestei OUG. Locurile de muncă ale oamenilor trebuie protejate, altfel îi trimitem și pe ei și pe investitori afară din țară. Producătorii de energie și de gaz – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CE Oltenia, Romgaz – rămân fără fonduri pentru investiții”, a precizat parlamentarul social-democrat.
Inspirată și interesantă intervenția deputatului Radu Popa. Această modalitate de a comunica cu cetățeanul, cu cei care te-au ales pentru a-i reprezenta, ar trebui multiplicată. Românii trebuie să înțeleagă ceea ce li se întâmplă acum și ce îi așteaptă în viitor. Problematica trebuie expusă cu sinceritate, așa cum a procedat Radu Popa în podcastul său.
Deputatul a explicat cum stau lucrurile cu formarea prețului la energie. Cine vinde, cine cumpără. Întreg ciclul parcurs de la producător la furnizor, traderi și consumator final. Radu Popa este nemulțumit de modul în care a fost construită această ordonanță, fără să existe în spate o consultare a specialiștilor din domeniu, studii de impact. Mai spune parlamentarul că Virgil Popescu, ministrul Energiei, ar fi trebuit să scoată această ordonanță, dacă tot vrea să impoziteze traderii, în ianuarie, și nu în septembrie 2022, pentru că, la începutul anului, traderii nu cumpăraseră toată energia de la producători. Acum nu o mai au.
Situația se poate se schimba în mai rău de la lună la lună. Întreabă Radu Popa, dar nu doar retoric, „ce facem cu țara, ce facem în iarna asta”? A mai dezvăluit social-democratul un fapt îngrijorător. De la 1 ianuarie 2023, adică peste câteva luni, Unitatea 1 de la Cernavodă intră într-un program de mentenanță, de reparații. Costurile pentru aceste lucrări „de retubare”, explică Radu Popa, se ridică la un miliard de euro. „Păi, în condițiile astea, vii și îi spui producătorului că îi iei prin ordonanță de urgență tot profitul? De unde să ia el un miliard de euro?”, întreabă Radu Popa.
Există și posibilitatea, precizează deputatul, ca aceste lucrări absolut indispensabile să poată fi amânate până la un an. Dar, trebuie făcute, altfel există riscul să scadă capacitatea de producție.
„Ce facem cu cei 700 MW pe care îi dă azi Unitatea 1 în piața de energie? De unde îi înlocuim? Hidro avea planificată achiziția de regenerabile cu care să ajute sistemul energetic. Are plan de reparații aprobat de CA și e obligat de ANRE să îl facă. Ce se întâmpla acolo?
Romgaz are de plătit costurile exploatărilor din Marea Neagră. De unde ia banii? Are de plătit centrala de la Iernut care poate da alți 420 MW. Are de plătit sondele rupte sau încă nemontate la Caragele. Acolo e cel mai mare zăcământ de gaz descoperit in ultimii 50 de ani. Cum face cu finanțarea?”, întreabă parlamentarul.
Există posibilitatea, precizează deputatul, ca și aceste lucrări absolut indispensabile să poată fi amânate până la un an. Dar trebuie făcute, altfel există riscul să scadă capacitatea de producție.
A vorbit Radu Popa și despre o altă problemă care va afecta producția de energie electrică din România. Din 2025, conform reglementărilor de mediu asumate prin PNRR, România trebuie să închidă centrala electrică pe cărbune Oltenia.
Radu Popa lansează către inițiatorii ordonanței, către ministrul Energiei întrebarea, de unde va fi pusă energia necesară consumului în România dacă se închid aceste capacități de producție a curentului electric? Cum va fi rezolvată problema în această iarnă? Producătorii nu mai au bani. După părerea sa, cei cinci mari furnizori de energie electrică din România nu vor rezista la impactul generat de ordonanța pe energie. A dat un termen de trei – patru săptămâni în care trebuie urmărit ce se întâmplă. Dacă vreunul dintre furnizori va ceda.
„Furnizorii trebuie să găsească energie sub 1.300 lei MW. Ieri, s-a vândut cu 2.250 lei. Săptămâna trecută, Electrica a cumpărat chiar și cu 4.000 lei! Ce îmi spune asta? Că nu exista produsul energia elctrică la vânzare și că nu exista la preț mai mic! Calcul inițiatorilor a fost pe costurile producătorilor. Da, acestea sunt mici. Doar că, în septembrie 2022, energia pentru iarna asta era vândută deja! E la traderi! Achiziționată la prețuri de 1.000 – 1.500 -2.000 – 2.500 – 3.000 – 4.000 lei MW, energia asta trebuie vândută la furnizori. Acestora li se compensează un preț mediu de 1.300 lei MW. Dacă vor avea sursă de aprovizionare la 1.300 lei, suntem salvați. Dacă nu, ne vom aminti de copilărie”, a mai adăugat Radu Popa.
Parlamentarul a spus că schema propusă de ministrul Virgil Popescu în octombrie 2021 a fost foarte bună pentru iarna trecută.
„În primăvara acestui an, schema trebuia scoasă și înlocuită cu o altă filozofie, cu un alt sistem. După părerea mea, trebuia făcută rereglementarea pieței de energie. Nu trebuia să venim și să continuăm schema asta, pentru că nu am făcut nimic. Vă aduc aminte că, și în primăvara asta, Virgil Popescu a dispărut vreo două – trei săptămâni. Toată lumea întreba ce facem. Virgil Popescu era chemat să vină cu ceva. Nu a venit cu nimic și, în ultima zi, a anunțat că soluția lui este aceea de a continua această schemă de compensare și plafonare. Astăzi, statul român trebuie să achite, pentru perioada noiembrie 2021 – septembrie 2022, opt miliarde de euro. Am aruncat pe fereastră opt miliarde de euro pentru că nu am avut inspirația să facem ceva deștept sau ceva oportun. Repet. Trebuia făcută în aprilie 2022 re-reglementarea pieței de energie. A făcut-o Spania și nu a mai întrebat nimeni nimic. A făcut un fel de reglementare Grecia și nu a întrebat nimeni nimic. La ei s-a putut. La noi, nu se poate” a mai spus Radu Popa.
Vicepreședintele PSD Dâmbovița a mai atras atenția asupra unui fenomen care se va întâmpla. Din cauza ordonanței care va duce la urmărirea consumului a peste 8 milioane de facturi, va întârzia din nou livrarea acestor documente către beneficiar cel puțin o lună de zile și de aici până la blocaje mai este un pas. A repetat Radu Popa că ordonanța a fost dată în gol, fără realizarea unor studiu de impact.
„Continui să mă mir cum România europeană a anului 2022 dă ordonanțe de urgență fără studii de impact. Săptămâna aceasta, Comisia Europeană, prin vocea comisarului Ursula Von Der Leyen, a anunțat că Bruxelles va reglementa, va reseta complet piața de energie. Ei, bine, când tu știi că urmează într-o săptămână să se pună în discuție toată configurația pieței de energie, pentru ce dai ordonanță de urgență înainte să vezi ce spune Bruxellesul”?
Radu Popa a mai spus că această ordonanță trebuie să fie un fel de învățătură de minte pentru Ministerul Energiei, pentru Guvern. Să înțeleagă că trebuie să se consulte cu specialiștii din piața de energie, cu mediul asociativ din piața de energie.
„Specialiștii sunt exact acolo unde ei, cei de la conducerea Ministerului Energiei, refuză să se uite. Acolo sunt soluțiile. Dacă vom continua să facem aceste experimente, îmi pare rău să o spun, nu văd lucrurile bine, pentru că sistemul energetic național înseamnă securitate energetică și, mai mult decât atât, înseamnă șansa prin care România poate intra în competiție cu celelalte state europene prin competitivitate. Nu putem atinge acest deziderat dacă nu vom avea energie la un preț rezonabil, la un preț corect în industriile românești și în economia românească”, a concluzionat deputatul PSD Radu Popa.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Poiana a început amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei

Primăria Poiana a demarat, săptămâna aceasta, o nouă investiție pentru îmbunătățirea calității vieții în comună. Vorbim despre amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei, adică drumul care leagă satele Poiana și Poiana de Jos.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Reamintim că, în vară, administrația publică locală de la Poiana a finalizat pe această stradă pista pentru bicicliști, construită printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu.
Totodată, Primăria Poiana a obținut și o sponsorizare constând în 50 de bănci, pe care le-a recondiționat și le-a instalat în zona unde a fost amenajată pista pentru bicicliști. Edilul Marian Șerban intenționează să pună astfel de mobilier stradal la fiecare poartă, etapizat, în funcție de fondurile de care va dispune.
„Continuăm să muncim cu responsabilitate pentru dezvoltarea comunei și pentru un viitor mai bun. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele începute! Adresez mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița”, a transmis primarul Marian Șerban.
Punctăm și faptul că, în scurt timp, va fi pusă în funcțiune în comuna Poiana și rețeaua de alimentare cu gaze naturale, având în vedere că Transgaz Mediaș a finalizat montarea Stației de Reglare Măsurare și a contorului. Imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se va trece la efectuarea racordurilor individuale.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Turcia este un aliat și un partener solid pentru România

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Ilie Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a participat la recepția organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, cu prilejul Zilei Naționale a acestei țări. Pe 29 octombrie 2026 s-au împlinit 103 ani de la proclamarea Republicii Turcia.
„În contextul războiului din Ucraina, al atacurilor repetate generate de Rusia în Marea Neagră, colaborarea bilaterală dintre România si Turcia, țări aliate NATO, este deosebit de importantă și servește intereselor comune în domeniile economic, energetic si militar.
Atacurile rusești asupra navelor comerciale în apropierea coastelor României, pe de o parte, dar și importanța imensă a perimetrelor de exploatare a gazului din Marea Neagră, asigurarea securității acestora, fac din Turcia un aliat și un partener solid pentru România, atât în Marea Neagră cât și în zona Balcanilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























