Connect with us

ACTUALITATE

Trei zile de automobilism dur la Șotânga. Campionatul Național de Off Road, ediția a V-a

Publicat

pe

Bolizi, cai putere, determinare, pasiune, curaj, dorință de a câștiga sau de a participa la competiția de Off Road desfășurată zilele acestea la Șotânga. Este vorba despre organizarea în Dâmbovița a celei de-a IX-a ediție a competiției de automobilism de forță de către Clubul Corb 77 și ediția a V-a a Campionatului Național de Off Road aflat sub egida Federației Române de Automobilism.

Sufletul acestor manifestări sportive în care curajul și pasiunea pentru caii putere, pentru spectacol sportiv, pentru autovehiculele de forță, se îmbină cu spiritul competițional sunt Silviu Bulugioiu, Roxana Ciuhulescu Bulugioiu și Cătălin Milea.

Tabăra de off road se va amplasa pe platoul de la marginea comunei Șotânga. De aici, se va da startul pentru fiecare dintre cele șase categorii participante la concurs, dar și renumitul start în haită, specific competițiilor organizate în această locație. Tot aici se vor întoarce bolizii după ce parcurg traseele de zeci de kilometri prin păduri și pe văile din zonă. Roxana Bulugioiu ne-a spus că, atât organizatorii acestui eveniment sportiv de forță, cât și concurenții se bucură că a plouat puternic în ultimele zile. S-au creat astfel condițiile propice desfășurării unui concurs antrenant, trepidant, care va exploata atât motoarele cât și abilitățile piloților.

A mai anunțat, cu satisfacție, Roxana că, la această ediție, după doi ani de pauză, se va desfășura și trialul. Un adevărat spectacol dorit de iubitorii de automobilism de pe margine, dar și de concurenți, care pot astfel să își pună în valoare talentele lor de a șofa dar și capabilitățile bolizilor auto. Trialul se va consuma duminică în aceiași zonă de cantonament a taberei de off road.

Silviu Bulugioiu și-a exprimat încrederea că și ediția de anul acesta va fi una de forță, cu și mai mulți participanți cu mașini puternice, cu piloți determinați și bine puși la punct în arta șofatului. Pe lângă categoriile deja consacrate, nu lipsește din concurs clasa hobby, considerată a fi de organizatori un fel de pepinieră pentru viitorii competitori de performanță. Ne-a mai spus Silviu Bulugioiu că traseele au fost inspectate și validate de reprezentanții Comisiei Naționale de Off Road din cadrul Federației Române de Automobilism. Nu există zone de risc pentru sportivii automobiliști.

Reclama

Cătălin Milea, care se ocupă în mod deosebit de clasa hobby, ne-a precizat că, în prima zi, concurenții de la această categorie vor avea de parcurs un traseu de aproximativ 80 de km. În a doua zi, 48-50 km. Competitorii de la hobby vor participa și ei la trialul de duminică. Există condiții stricte de participare. Mașina trebuie să fie 4×4 și anvelopele adecvate pentru astfel de drumuri dificile. De asemenea, mașina folosită trebuie să se preteze la zgârieturi și la drumurile desfundate din pădure.

Organizatorii competiției de off road au mulțumit autorităților locale de la Șotânga și celor județene pentru sprijinul acordat în vederea desfășurării acestui concurs de mare clasă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

S-au deschis înscrierile! Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri. Târgoviște, 24 septembrie 2026

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița vă invită la o zi întreagă dedicată unei întrebări esențiale pentru orice IMM: De unde îți finanțezi următoarea investiție și ce trebuie să pregătești de pe acum?

Patru paneluri, cu specialiști, studii de caz și sesiuni de întrebări:

  • Harta finanțărilor 2021–2027  — Programul Regional Sud-Muntenia, digitalizare, eficiență energetică, internaționalizare. Ce apeluri sunt deschise acum și ce urmează.
  • Finanțările europene după 2027  — bugetul 2028–2034, inteligență artificială, tranziție energetică, simplificarea accesării fondurilor.
  • De la grant la investiție  — contribuția proprie, TVA-ul, creditele-punte, garanțiile. Ce faci concret după ce ai câștigat proiectul.
  • Inteligența artificială pentru decizii de business*  — verificarea partenerilor, avertizare timpurie privind riscul de neplată, prognoza cash-flow-ului.

Lista vorbitorilor va fi anunțată în zilele următoare.

24 septembrie 2026
09:00 — 16:30
Universitatea Valahia din Târgoviște, Centrul Internațional de Conferințe (Corpul K), Sala Roșie

Taxa de participare: 300 lei + TVA. Include accesul la toate panelurile, mapa evenimentului, coffee break și prânz de lucru.

Tarif early bird: 250 lei + TVA pentru înscrierile confirmate până la 15 septembrie.

Reclama

Membrii CCIA Dâmbovița beneficiază de tariful de 250 lei + TVA pe toată perioada înscrierilor.

Locurile sunt limitate!
Înscrieri: https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA
info@cciadb.ro | 0245.210.318

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Târgoviște. Nu rata expoziția de arhitectură și machete organizată de Zilele Cetății 2026!

Publicat

pe

Ordinul Arhitecților din România – Filiala Muntenia Vest organizează și anul acesta, de Zilele Cetății Târgoviște, o expoziție de arhitectură și machete, în fața Școlii Populare de Artă (Centrul Vechi).

„Ne dorim ca arhitectura să nu rămână doar în spațiul profesional, ci să fie văzută, înțeleasă și discutată de comunitate. Prin amabilitatea autorităților locale târgoviștene și a domnului primar Cristian Stan am fost cuprinsi in programul manifestarilor dedicate Zilelor Cetății, iar expoziția organizată este, de fiecare dată, o ocazie de a aduce proiectele arhitecților mai aproape de oameni și de a vorbi despre felul în care arhitectura influențează orașele și viața noastră de zi cu zi”, spune arh. Dumitru Barbu – președintele Filialei OAR Muntenia Vest.

Vizitatorii vor putea descoperi, în perioada 4 – 6 septembrie 2026, o selecție de proiecte prezentate în cadrul Bienalei de Arhitectură Oltenia – Muntenia (OM), o expoziție dedicată celor 25 de ani de existență a Ordinului (care se împlinesc anul acesta), precum și machete și materiale care oferă publicului o perspectivă asupra modului în care arhitectura contribuie la transformarea și definirea spațiului construit.

„Expoziția își propune să aducă arhitectura mai aproape de oameni și să creeze un dialog firesc între profesioniști, comunitate și oraș. Într-un loc în care istoria Târgoviștei se întâlnește cu viața cotidiană, proiectele expuse oferă prilejul unei priviri asupra arhitecturii contemporane și asupra diversității ideilor și soluțiilor propuse de arhitecți”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite