Dâmboviţa
Rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte oferite copiilor de către Arhiepiscopia Târgoviștei

Peste 350 de elevi de la școli aflate în parohii din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei au primit acum, la început de an școlar, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte.
Darurile, care au o valoare de 76.768 de lei, reprezintă o parte a contribuției Bisericii la susținerea actului educațional, precum și o mărturie a solidarității și a filantropiei creștine.
ACTUALITATE
Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi se pregătește de Halloween

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, toți cei care vor să se bucure de liniște, aer curat, dar și să petreacă de Halloween sunt așteptați la Hotel Peștera Wellness & Spa, pentru un weekend în familie, cu multe surprize în inima Munților Bucegi.
Așa cum a precizat managerul complexului hotelier de cinci stele, Oana Voicu, turiștii sunt așteptați într-un cadru specific sărbătorii de Halloween, cu dovleci ciopliți și o mulțime de activități recreative pentru cei mici. De asemenea, va fi pregătit patinoarul privat, precum și focul de tabără cu marshmallows. Nu lipsesc, evident, cinele cu gustoase preparate tradiționale și, foarte important, timpul destinat relaxării la Oxygen Spa.
Va fi un weekend de neuitat în care în special cei mici vor avea parte de aventură și distracție. Planifică din timp mini-vacanța de Halloween și rezervă direct pe site: www.hotelpestera.ro/halloween
ACTUALITATE
Cupa orașului Titu la înot, prima ediție

Primăria Titu va organiza, în perioada 13 – 14 septembrie 2026, prima ediție a „Cupei orașului Titu la înot”. În acest context, Bazinul didactic de înot „Emil Rozner” va fi închis pentru activitățile obișnuite.
„Sportul înseamnă disciplină, ambiție, respect și încredere în propriile forțe. Mă bucur că, prin aceste competiții, reușim să aducem împreună copii, tineri și oameni care înțeleg cât de importantă este mișcarea pentru o comunitate sănătoasă și unită”, spune primarul Laurențiu Costache.
Reamintim că, în 2025 și 2026, administrația publică locală de la Titu a organizat, în luna mai, „Zilele sportului„, cu scopul de a încuraja mișcarea și spiritul de echipă. Competițiile au fost dedicate atât elevilor, cât și adulților pasionați de sport.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 5 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 2 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 4 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!

























