ACTUALITATE
Atenție! Se oprește apa în comunele Crângurile și Răscăieți

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe localități din județ, pentru efectuarea unor lucrări de igenizare la bazinele de stocare, după cum urmează:
– în Crângurile de Sus, Crângurile de Jos, Bădulești, Ratești, comuna Crângurile, în data de 21.09.2022, între orele 08:00–16:00;
– în comuna Răscăeți, în data de 22.09.2022, între orele 06:00-16:00.
„De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.
ACTUALITATE
Mesaj de trăinicie și statornicie pentru viitor. Se restaurează pictura bisericii din Gemenea-Oncești

Dialogurile pe care le avem din când în când cu primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, sunt totdeauna interesante, cu densitate de informații și exemple de bună practică în ceea ce privește coordonarea activității într-o unitate administrativ-teritorială, în ceea ce trebuie făcut.
Pentru Gambă, administrația este împărțită între îndatoriri asumate prin natura funcției, de firesc, normalitate, și ceea ce se construiește din suflet, cu har, investiții care să emită în timp mesaje și semne clare ale statorniciei, unicității și frumuseții unei comunități.
Primele exemple, ne-a spus primarul de la Voinești, se referă la construcția de drumuri, rețele de apă potabilă, canalizare, gaze naturale, iluminat public, ba chiar și edificarea de grădinițe și școli moderne. Realizarea acestor obiective, în opinia lui Gambă, nu trebuie să reprezinte neapărat superlative, lucruri de uau. Intră în fișa postului oricărui primar, sunt elemente esențiale care să asigure confortul, civilizația. Nu trebuie să te lauzi că întreții firescul, normalitatea.

L-am ascultat atent pe Gabriel Dănuț Sandu și am înțeles unde bate. Rolul unui edil care a candidat și care a fost ales de o comunitate să îi conducă destinele este, pe lângă asigurarea funcționării întregii obște sub semnul normalității, să creeze istorie, să scoată la lumină perlele, să le șlefuiască și să le arate lumii. Să îmbine trecutul cu prezentul, astfel încât viitorul să fie unul la superlativ. Să creeze o poveste, mai multe și să le mențină, să vină și alții să se bucure de ceea ce a fost realizat. Un muzeu unic, o biserică, un parc impresionant, un monument care naște emoție, o zonă, un colțișor despre care să se ducă vestea, să aducă oameni și să facă istorie. Cam multă divagație, nu? Dar numai așa putem ajunge la ceea ce vrem să expunem mai departe.

De câteva săptămâni, la Voinești, mai precis în satul Gemenea-Oncești, au demarat lucrările de restaurare a picturii bisericii. Așezământul creștin ortodox a fost construit între anii 1905-1913 prin grija și sudoarea întregii comunități. De atâția amar de ani, frescele care decorau pereții interiori nu au fost supuse unor lucrări de restaurare. Acum, primarul Gabriel Dănuț Sandu s-a gândit că este momentul ca, împreună cu preoții din parohie, cu întreaga comunitate, să se înhame la acest efort de a sufla prospețime, culoare, primenire, formă, peste pereții înnegriți de timp și de vremuri. Este un mesaj al trăiniciei credinței, al statorniciei pe care localnicii și autoritățile trebuie să-l pregătească și să-l transmită pentru viitor. Și s-au pus la treabă. Dar, să știți, nu este tocmai ușor să te apuci de o asemenea lucrare. În afară de bani, mulți bani, trebuie să obții aprobările speciale, să cauți și să aduci cei mai buni restauratori și ai nevoie și de elementele care să susțină fizic întreaga operă de artă. Altfel nu se poate!
Scoaterea la lumină a picturii realizată de artiști, de specialiști în domeniu veniți de la București, a început în urmă cu vreo trei săptămâni, dar pregătirea frontului de lucru, fără de care nu ar fi fost posibilă restaurarea, ne-a mărturisit primarul Gabriel Dănuț Sandu, a fost demarată cu mult înainte. Trei săptămâni au muncit patru meseriași de excepție la construirea schelelor interioare pe care să lucreze specialiștii în restaurare. Și nu la întâmplare, ci într-o totală concordanță cu picturile, cu nevoia spațiului de lucru, de mobilitate și, foarte important, să fie solide, sigure, astfel încât pictorii să poată să își desfășoare activitatea deosebit de minuțioasă în condiții de siguranță. Ne-a spus Gambă că la construcția schelelor s-au folosit peste 100 mc de cherestea, lemn de esență tare. De precizat că, în perimetrul turlei, schela are o înălțime considerabilă și este structurată pe șase etaje, cu o înălțime de 1,8 m fiecare! Pe fiecare palier, pentru a asigura randamentul și a elimina orice neajuns în restaurare, au fost montate chiuvete racordate la rețeaua de apă curentă. Apa caldă este asigurată prin folosirea unor dispozitive de tip Delimano. Toate acestea dispun și de sistem de scurgere a apei uzate.

La restaurarea picturii Bisericii din Gemenea-Oncești se lucrează exact ca în marile muzee și așezăminte de cult. Primarul Gabriel Dănuț Sandu trece zilnic pe șantier și se asigură că specialiștii restauratori nu duc lipsă de nimic din ceea ce au de trebuință.
„Este trecutul nostru, moștenirea noastră și trebuie să o transmitem mai departe așa cum se cuvine, să dăinuie, să fascineze și să țină unită comunitatea. Am mai spus-o și o susțin mereu, pentru mine ca primar, ca simplu cetățean până la urmă, astea sunt elementele care rămân, care ne individualizează și ne sporesc valoarea. Rădăcinile, statornicia, trăinicia, perlele pe care le scoatem la suprafață, le șlefuim cu atenție și le așezăm la loc de cinste, pentru noi, pentru urmașii noștri, pentru imaginea comunei noastre”, ne-a spus Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești.

ACTUALITATE
Nu rata sesiunile de Mastermind organizate de Camera de Comerț Dâmboviţa!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița te invită să participi la un grup de Mastermind dedicat cărții „Pledoarie pentru excelență” de Horst Schulze – o lectură valoroasă pentru angajați, antreprenori, manageri și pentru toți cei care își doresc să conducă o echipă, o afacere sau propriul parcurs profesional la un nivel superior.
Vor fi patru sesiuni, organizate în fiecare zi de miercuri , începând cu data de 5 august 2026, de la ora 10:00. Întâlnirile vor avea loc la sediul Camerei de Comerț Dâmboviţa, din Târgoviște, Calea Câmpulung Nr. 6A.
Atenție! Locurile sunt limitate. Taxa de participare este 199 lei, la care se adaugă TVA.
Confirmă-ți participarea completând formularul: https://forms.gle/m6UJovxj2dVYnNtW7
Iată ce vei descoperi în cadrul grupului:
– Discuții aplicate, dincolo de teoria cărții;
– Perspective relevante despre leadership, cultură organizațională și servicii de calitate;
– Exemple și idei care pot fi transpuse în activitatea profesională;
– Un cadru de reflecție, schimb de experiență și învățare alături de alți participanți;
– Instrumente pentru construirea și menținerea unor standarde reale de excelență.
Horst Schulze, cofondator al lanțului hotelier Ritz – Carlton, a construit un reper internațional în ospitalitate pornind de la o idee simplă: excelența nu este un rezultat întâmplător, cu un standard asumat în fiecare zi.
Dâmboviţaacum 7 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
Dâmboviţaacum 3 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 3 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum 22 de oreAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 3 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”























