ACTUALITATE
99 de ani de la inaugurarea Casei Peștera din Munții Bucegi

Astăzi – 21 septembrie 2022, se împlinesc 99 de ani de la inaugurarea primei case de adăpost în munți – Casa Peștera din Bucegi. Este un moment aniversar care nu putea fi trecut cu vederea de echipa de la Hotelul Peștera, care a publicat pe Facebook, spre aducere aminte, câteva pasaje din Enciclopedia Turistică Românească – Volumul XIII, 1946.
„Mihai Haret, Bucura Dumbravă, Emanoil Bucuța, împreună cu Ioan Bianu, D.Z. Furnică, Aurel Stănescu, Sophie Bragadir și Mircea Nenițescu au hotărât să construiască o casă de adăpost pentru iubitorii muntelui, „Casa Peștera” chiar în centrul geometric al Bucegilor, în Poiana Crucii la 1610 m altitudine.
În anul 1922 începe tăierea lemnului pentru viitoarea construcție precum și împrejmuirea terenului „pentru ca flora să se poată desvolta în voie, astfel ca să se înfăptuiască acolo, primul Parc Natural din România”.
Intenția fondatorilor a fost să țină deschis permanent Casa Peștera și cu timpul, „localitatea să devină stațiune pentru sporturile de iarnă”.
În toamna aceluiași an, mai exact la 21 septembrie 1923, a avut loc inaugurarea în prezența a peste 60 de iubitori de munte.
„Înzestrată cu sobe de teracotă, cu 40 de paturi cu somieră, saltele de lână, perne de fulgi, pături și lingeria completă de pat, casa „Peștera” punea la dispoziția turiștilor 5 camere la parter și 3 la mansardă, o sală de mâncare cu bibliotecă.
Cortul principal mai cuprindea: bucătăria, cămara de alimente, camera îngrijitorului, o piviniță de beton iar corpul secundar: o cameră pentru călăuze cu 6 locuri, o cameră neagră pentru fotografie, o cămară-atelier și un grajd pentru vite” (Enciclopedia Turistică Românească Volumul XIII 1946).
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























