ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște a depus proiecte de peste 241 de milioane de lei prin PNRR, într-o singură săptămână

Primăria Târgoviște a depus, săptămâna trecută, în vedere finanțării prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiecte a căror valoare depășește 241 de milioane de lei (48 de milioane de euro).
Este vorba despre investiții pe Componenta 5 – „Valul renovării” care vizează: 14 blocuri de locuințe, 7 unități de învățământ (Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Grădinița cu Program Normal nr. 11, Școala Gimnazială ”Grigore Alexandrescu”, Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Liceul Teoretic ”Ion Heliade Rădulescu”, Liceul ”Voievodul Mircea” și Școala Gimnazială ”Vasile Cârlova”) și clădirea Direcției de Administrare a Patrimoniului.
De asemenea, spune edilul Daniel Cristian Stan, pe componenta C10 – „Fondul local”, vor fi achiziționate 20 de autobuze electrice și vor fi implementate sisteme inteligente de management urban (ITS).
„Acesta este numai începutul unei campanii susținute de accesare de fonduri nerambursabile, urmând a fi derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură: în reabilitare stradală, în infrastructura socială, infrastructură de transport, infrastructură sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională”, precizează primarul Daniel Cristian Stan.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște acordă ajutoare financiare și despăgubiri persoanelor afectate de vijelie. Detalii aici!

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a organizat astăzi, 30 iunie 2026, o conferință de presă, pentru a prezenta opiniei publice situația pagubelor înregistrate după furtuna de ieri după-amiază, precum și măsurile luate de urgență. A punctat edilul că orașul s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave fenomene meteo care au afectat municipiul Târgoviște.
„În ultimele peste 20 de ore au fost efectuate aproximativ 220 de intervenții pentru degajarea căilor de circulație, îndepărtarea copacilor și a acoperișurilor căzute, precum și pentru remedierea problemelor la iluminatul public. Colegii mei sunt în continuare pe teren și sperăm să normalizăm situația cât mai repede.
Pentru persoanele afectate de vijelie, Primăria Târgoviște va acorda sprijin financiar din fondul de rezervă. Cei afectați se vor putea adresa Direcției de Asistență Socială.
Proprietarii autoturismelor avariate de copaci căzuți pe domeniul public sunt așteptați la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat pentru depunerea documentelor necesare. După inventarierea tuturor situațiilor, vom aloca fondurile necesare și vom încerca să sprijinim toate persoanele care se încadrează în condițiile legale”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PROPRIETARII DIN BLOCURILE CU ACOPERIȘURI AFECTATE
Persoanele vulnerabile care locuiesc în blocuri ale căror acoperișuri au fost distruse de vijelie pot beneficia, în condițiile legii, de sprijin financiar acordat prin Direcția de Asistență Socială, pentru acoperirea cheltuielilor de reparații.
Direcția de Asistență Socială Târgoviște!
Telefon: 0729 031 004
Bd. Unirii nr. 26
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00!
DESPĂGUBIRI PENTRU PROPRIETARII AUTOVEHICULELOR AVARIATE PE DOMENIUL PUBLIC
Se pot solicita despăgubiri pentru autovehiculele avariate pe domeniul public de arbori, arbuști, copaci sau crengi rupte ori căzute în urma furtunii.
Pentru informații privind procedura, persoanele afectate se pot adresa Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat:
Telefon: 0767 221 302.
Secretariat: 0374 494 893
Strada Revoluției, Târgoviște
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00
ADMINISTRAŢIE
Infrastructura turistică din Pucioasa, modernizată cu fonduri europene

Un proiect de excelență promovat și susținut de primarul Constantin Ana a vizat „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică orașul Pucioasa”, o investiție cofinanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, menită să sporească gradul de atractivitate al stațiunii balneare Pucioasa.
Proiectul a avut ca elemente de bază mobilitatea, spațiile verzi și agrementul. Peste 6 kilometri de drumuri au fost modernizate, respectiv străzile Avram Iancu și Aleea Ardealului; Bulevardul Gării și Strada Libertății; Străzile 1 Decembrie, Stadionului, Dacia, Moțăieni și Carierii. De asemenea au fost refăcute trotuarele și sistemele de preluare a apelor pluviale. Grădina Gării – 2.569 mp și Grădina Stadionului – 4.527 mp, două perimetre de relaxare importante, au fost complet reamenajate.
Pentru a da culoare și o notă optimistă orașului stațiune a fost achiziționat și un trenuleț turistic cu 40 de locuri. Doritorii de plimbare prin oraș și împrejurimi pot admira acum, din mers, stațiunea.
ACTUALITATEacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o ziFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum 3 zileFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
Dâmboviţaacum o ziIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 16 oreSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 6 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum o săptămânăCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița























