Dâmboviţa
Arhitectul Dumitru Barbu a fost ales președinte al seniorilor din PSD Dâmbovița

Astăzi – 20 octombrie 2022, la Clubul Studenților din Târgoviște, s-a desfășurat conferința seniorilor din PSD Dâmbovița. La această ședință, care a culminat cu alegerea pentru următorii 4 ani a unei noi echipe de conducere, cei 450 de pensionari social-democrați veniți din toate localitățile județului l-au votat în funcția de președinte pe arhitectul Dumitru Barbu – fost viceprimar al municipiului Târgoviște și vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, i-a mulțumit celui care a gestionat până acum Organizația Pensionarilor PSD, avocatul Sache Neculaescu, și l-a felicitat pe Dumitru Barbu pentru desemnarea sa ca reprezentant al seniorilor social-democrați.
„Îl asigurăm pe noul președinte al OPSD Dâmbovița, Dumitru Barbu, de susținerea organizației în toate proiectele sale. Misiunea acestuia, dar și a colegilor săi este aceea de a fi un element important în câștigarea tuturor alegerilor viitoare, din 2024”.

A mai spus liderul social-democrat că PSD a fost întotdeauna aproape de seniorii din România, de cei din județul Dâmbovița. A vorbit Corneliu Ștefan despre măsurile implementate de Partidul Social Democrat, despre cele care urmează să intre în vigoare, despre investițiile pornite în județul Dâmbovița și aflate în diferite stadii de execuție, cu referire directă la proiectele care au ca rezultantă construcția, reabilitarea, modernizarea și dotarea unor subunități din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Au fost menționate și obiectivele demarate în localitățile din Dâmbovița conduse de primari PSD.

În cadrul conferinței a fost constituit și biroul de conducere al Organizației Pensionarilor Social-Democrați dinDâmbovița, astfel:
Prim-vicepreședinte – Ioniță Ștefan;
Secretar Executiv – Iorgulescu Lucica;
Vicepreședinți – Diculescu Maria, Dumitrache Nicolae, Bărbulescu Emilian Eugen, Dinu Valeriu, Vișinescu Doina, Anton Costel, Secăreanu Viorel, Dumitra Ion, Bărboiu Marin, Chivoiu Alexandru și Nica Gheorghe.
Membri – Bălan Marin, Neculaescu Sache, Niculescu Ionel, Bărbuș Silviu, Aldea Cristian, Tache Maria, Neagu Augustin, Rizea Constantin, Gheorghe Costache și Gheorghe Călinescu Sergiu.
La această conferință de alegeri au mai participat: senatorul Titus Corlățean -președintele executiv al PSD Dâmbovița, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan – secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Mădălin Cristian Vasilcioiu – secretar de stat în Ministerul Muncii, deputații PSD Carmen Holban, Ionuț Vulpescu și Marian Țachianu, prefectul Claudia Gilia și numeroși primari, consilieri locali și consilieri județeni.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 16 orePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 5 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























