POLITIC
PNL și premierul Ciucă susțin creșterea pensiilor și a salariului minim de la 1 ianuarie 2023

Premierul României, Nicolae Ciucă, a declarat, ieri – 27 octombrie 2022, după întâlnirile la nivelul cel înalt pe care le-a avut la Bruxelles, că PNL susține creşterea pensiilor şi salariilor de la 1 ianuarie 2023.
În acest sens, a mai spus primul ministru, trebuie făcute o serie de calcule, având în vedere că există o decizie a Comidiei Europene prin care 10% din fondurile de coeziune, pe exerciţiul financiar 2014-2020, pot fi folosite să se combată sărăcia energetică, să fie sprijinite persoanele vulnerabile și întreprinderile mici şi mijlocii, să se asigure locuri de muncă.
„Avem nevoie să facem modificările necesare, să vedem în ce fel putem sprijini bugetul cu aceşti bani şi ce bani ne rămân pentru a putea să ne ducem în creşterea pensiilor cu 15%, dacă se poate cu mai mult de 15%, şi cu salariului minim la 3.000 lei. Este o cifră pe care am discutat-o şi o susţin cu toată puterea mea
Trebuie să avem cifre concrete legate de proiecţia bugetului pe anul 2023 şi să identificăm foarte clar şi transparent pentru toată lumea care e bugetul din care putem să facem măriri de pensii şi salarii”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Dâmboviţa
Deputatul Aurelian Cotinescu crede că PSD și AUR vor iniția demiterea președintelui Nicușor Dan

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a precizat astăzi, la un post național de televiziune, că în cadrul Biroului Politic Național al PNL s-a hotărât, cu câteva săptămâni în urmă, că dacă PSD se va alia cu AUR și va face demersuri pentru dărâmarea propriului guvern nu se va mai colabora politic sau guvernamental niciodată cu social democrații. Aceeași decizie a fost luată și de USR, a mai spus parlamentarul liberal.
Acum, după cum stau lucrurile, cu depunerea moțiunii de cenzură, colaborare dintre PNL și PSD a ajuns la capăt de linie. A mai precizat Aurelian Cotinescu că alianța dintre PSD și AUR nu este una întâmplătoare, de conjunctură, ci are un plan bine definit.
„Primul pas ar fi demiterea premierul Ilie Bolojan. Cel de-al doilea, formarea unei majorități de către cele două partide, preluarea puterii, iar apoi, pasul trei, demiterea președintelui Nicușor Dan și acel tur doi înapoi”, a adăugat deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Guvernul Bolojan trebuie să plece, fără amânări, fără pretexte!

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob consideră că România traversează una dintre cele mai dificile perioade economice din ultimii ani. Spune parlamentarul că Guvernul Bolojan, ori cât ar încerca, nu mai poate cosmetiza realitatea prin formule administrative fade și explicații tehnice în care nu mai crede nimeni.
„Avem cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, de aproximativ 10%, cel mai mare deficit bugetar, în jur de 8%, un deficit comercial și de cont curent care depășește 30 de miliarde de euro, trei trimestre consecutive de contracție economică, opt luni la rând de scădere a consumului”, a declarat Ciprian Iacob.
Și asta nu este totul! Pensiile rămân înghețate pentru al doilea an consecutiv, România plătește printre cele mai mari cheltuieli cu dobânzile din Uniunea Europeană, de peste 3% din PIB.
„Aceasta nu mai este o simplă dificultate de parcurs. Este o criză economică în toată regula, gestionată de un guvern care și-a pierdut credibilitatea, direcția și capacitatea de a proteja nivelul de trai al românilor.Guvernul Bolojan trebuie să plece. Fără amânări, fără pretexte, fără noi experimente pe seama cetățenilor”, a mai transmis senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob.
Dâmboviţaacum 5 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 5 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 6 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
OPINIIacum 5 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
Dâmboviţaacum 10 oreI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
Dâmboviţaacum 2 zilePercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism
ACTUALITATEacum 6 zilePreședinte CNAS: Legislația actuală nu încurajează spitalele care fac performanță. Lucrul acesta trebuie schimbat
ACTUALITATEacum o săptămânăSălile de jocuri de noroc din Târgoviște, între desființare și reglementare. VIDEO























