Connect with us

ACTUALITATE

Tribunalul Dâmbovița: Experimentele legislative vor adânci deficitul de judecători

Publicat

pe

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Dâmboviţa, întrunită ieri – 3 noiembrie 2022, a adoptat în unanimitate o hotărâre prin care:

– Solicită celorlalte puteri ale statului să respecte statutul constituţional al judecătorilor, ale cărui repere constituţionale se regăsesc în prevederile art.124 alin. (3) şi art.125 din Constituţia României, şi să îşi asume principiile stabilităţii şi previzibilităţii acestui statut.

– Solicită executivului şi legislativului să respecte principiul cooperării loiale între puterile statului, astfel încât orice demers legislativ privind modificarea condiţiilor de acordare a pensiilor de serviciu ale judecătorilor să fie făcut cu consultarea reală şi efectivă a sistemului judiciar, evitând afectarea statutului judecătorilor în funcţie prin măsuri intempestive şi populiste care ar afecta grav echilibrul sistemului judiciar şi garanţiile de independenţă ale acestuia.

Demersul vine în contextul schimbării modului de calcul a pensiilor de serviciu a judecătorilor, pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Programul Național de Redresare și Reziliență.

Astfel de „experimente legislative” vor conduce la adâncirea deficitului de judecători sub nivelul critic – se precizează într-un comunicat de presă transmis de Tribunalul Dâmbovița.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Copiii sub 13 ani nu vor mai avea voie pe rețelele de socializare. Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT”

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Uniunea Europeană intră într-o nouă eră în ceea ce privește accesul copiilor pe rețelele de socializare.

Astăzi, Comisia Europeană a adoptat regulamentul „EU KIDS ACT”, act normativ cu aplicabilitate pe întreg spațiul UE prin care le este interzis complet minorilor sub 13 ani să intre pe TikTok, Instagram și Facebook. De asemenea, copiii nu au voie până la vârsta de 15 ani să își deschidă un cont propriu. Conform noilor reglementari, furnizorii vor fi nevoiți să demonstreze că serviciile lor sunt adaptate vârstei și singure prin concepție. Pentru minorii cu vârste între 13-15 ani, părinții sau cei care îi au în îngrijire au posibilitatea să le creeze mini-conturi, care pot fi accesate numai prin intermediul contului de bază.

Propunerea a fost prezentata Parlamentului și Consiliului European. Urmează lansarea procesului legislativ. Se dorește ca măsura să fie adoptată rapid.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Alexandru Iorga, primar Găești: Haideți să arătăm prin fapte, că ne pasă de orașul nostru!

Publicat

pe

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, invită comunitatea locală să iasă la curățenie, sâmbătă – 19 septembrie 2026, când se va derula campania națională „Let’s Do IT, România!”. Găeștenii care doresc să se alăture acestei acțiuni sunt așteptați la stadionul din oraș, la ora 09:00.

„Eu voi fi acolo, împreună cu angajații Primăriei, indiferent că lucrează la contabilitate, achiziții, cultură sau în celelalte servicii, alături de cadre didactice și elevi de la școlile din Găești, cadre medicale de la Spitalul Orășenesc Găești, precum și angajați ai altor instituții de pe raza orașului.

Venim pregătiți, cu utilaje, echipamente, mănuși, saci și tot ce este necesar. Dar cel mai important este să fim cât mai mulți și să arătăm, prin fapte, că ne pasă de orașul nostru. Mulțumesc anticipat tuturor celor care se vor alătura! Fiecare mână de ajutor contează!”, este mesajul transmis de primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite