ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște a finalizat pregătirile pentru acțiunile de deszăpezire

Primăria Târgoviște are la dispoziție 250 de oameni și 60 de utilaje pentru a desfășura acțiunile de deszăpezire în această iarnă – a anunțat, astăzi, edilul Daniel Cristian Stan, după ce a inspectat baza materială de la Direcția de Salubritate. Totodată, vor fi angrenați în această activitate și toți beneficiarii de ajutor social. De asemenea, există stocuri suficiente de materiale antiderapante, respectiv: carburant, nisip – 600 de tone, clorură de calciu – 80 de tone și sare – 400 de tone.
„Sperăm să nu fie cazul de o intervenție extinsă, dar, în orice caz, suntem pregătiți. Dacă va fi nevoie, putem suplimenta cu încă 30 de mijloace materiale, astfel încât să putem să facem față aproape oricărei situații. Le mulțumesc celor de la comandamentul de deszăpezire, îi mulțumesc domnului director Dănuț Badea pentru faptul că este mereu la datorie, indiferent de oră, chiar dacă este zi sau noapte, astfel încât să putem evita problemele pe care zăpada le-ar putea genera. Din fericire, în ultimii ani, nu am avut decât câteva situații oarecum izolate”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Reamintim că Direcția de Salubritate a Primăriei Târgoviște este operator licențiat ANRSC în ceea ce privește activitatea de curățare de zăpadă a căilor publice, astfel încât au fost eliminate și dificultățile ce puteau apărea în procedura de contractare a unui operator specializat din surse externe.
De reținut și faptul că locuitorii municipiului Târgoviște au la dispoziție următoarele numere de telefon în caz de urgență:
– 0731.316.716 / 0245.217.134 Dispecerat Direcția de Salubritate;
– 0732.100.211 Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Târgoviște;
– 0245.921 / 0731.327.436 Dispecerat Poliția Locală.
ADMINISTRAŢIE
Malu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern

În ciuda bugetului precar, a tuturor neajunsurilor create în această perioadă de lipsa fondurilor, de blocarea de către actualii guvernanți a programelor de finanțare, administrația publică locală de la Malu cu Flori, primarul Ion Constantin, se zbate să dezvolte localitatea din punct de vedere edilitar, cu resursele pe care le deține, să continue proiectele aflate în diferite stadii de implementare.
Grădinița cu program prelungit, în stadiu avansat de execuție
După ce a fost reabilitată, extinsă și modernizată școala gimnazială din centrul comunei, primarul Constantin Ion a trecut la un alt proiect educațional important: realizarea unei grădinițe cu program prelungit. De precizat că lucrările de construcție au demarat la sfârșitul anului trecut, iar acum sunt într-un stadiu avansat de execuție. Ba mai mult, ținând cont de ritmul adoptat, de vremea încă propice, primarul Constantin Ion, optimist, vrea să efectueze recepția grădiniței până la 31 decembrie 2026.

Obiectivul, cu o valoare de 9.180.000 de lei, este realizat printr-un proiect derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Contribuția administrației publice locale de la Malu cu Flori a fost de 780.000 de lei, sumă pe care primăria a asigurat-o prin contractarea unui împrumut bancar. Edilul este mulțumit că va duce la capăt această investiție dorită de oamenii din comună, în special de familiile tinere, care vor putea să își lase copiii, în intervalul când merg la muncă, sub supraveghere autorizată, profesională, într-un mediu care le asigură condiții excelente de educație, masă și cazare. Grădinița cu program prelungit va deservi, deocamdată, două grupe de copii. Dar, așa cum a precizat primarul Constantin Ion, cu siguranță, în anii următori, va fi înființată și cea de-a treia grupă.

„Sunt bucuros că pot duce la capăt și această investiție deosebit de importantă pentru comunitatea noastră. Grădinița cu program prelungit este de un real sprijin pentru familiile tinere, pentru cei care au copii mici și nu au posibilități de a-i supraveghea pe perioada cât merg la muncă. Grădinița va avea program de la ora 07:00 până la ora 16:00. Micuții vor beneficia de masă, cazare, vor fi supravegheați și educație în ton cu normele metodologice. Grădinița cu program prelungit este a doua investiție importantă dedicată educației copiilor noștri pe care, iată, reușim să o ducem la capăt. Am avut școala, de care suntem mândri și deja produce rezultate în plan didactic, educativ, dar, cel mai important, datorită condițiilor asigurate, părinții nu își mai duc copiii la unitățile de învățământ din Voinești sau Târgoviște. Ba chiar mulți au revenit acasă. Și un alt indiciu important că școala de la Malu cu Flori este considerată acum o unitate educațională importantă este reprezentat de faptul că au venit copii și din localitățile învecinate, Pucheni, Văleni, ba chiar și din Cetățeni, județul Argeș”, ne-a spus primarul Constantin Ion.
După ce va fi deschisă grădinița cu program prelungit, clădirea veche în care a funcționat unitatea preșcolară va fi supusă unor lucrări de reabilitare și transformată în capelă care să deservească toate satele comunei. Și acest obiectiv va fi compartimentat și dotat exact așa cum cer normele europene.
Eram pregătiți să dăm ordinul de începere a lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare
La Malu cu Flori, o altă investiție importantă pe care speră primarul să o înceapă cât mai curând este cea care vizează extinderea rețelelor de apă și canalizare. Proiectul, cu o valoare de 20 de milioane de lei, se derulează prin Programul Național Anghel Saligny, care, din păcate, nu se știe dacă va merge mai departe. Primarul Constantin Ion speră că nu va întâmpina blocaje în realizarea acestui obiectiv, care înseamnă execuția a 12 km de rețea de canalizare și 15 km de apă potabilă.

„Eram pregătiți să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Sperăm să nu intrăm în blocaj. Consider că nu se procedează corect cu oprirea unor proiecte avansate. Nu este bine să întrerupem un proiect, un circuit economic, social, să dezavantajăm comunitățile care au nevoie de infrastructura necesară în existența de zi cu zi. Sperăm să o scoatem la capăt și cu acest proiect”, ne-a precizat primarul comunei Malu cu Flori.
Proiecte importante de asfaltare
Un alt proiect important, cu finanțare tot prin Programul Național Anghel Saligny, implică reabilitarea și modernizarea prin asfaltare a 24 de străduțe de pe teritoriul comunei. Vorbim de 4 km de drumuri. Investiția se ridică la 7 milioane de lei. Execuția acestor lucrări se va efectua după realizarea rețelelor de apă și canalizare.
Prin asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), Primăria Malu cu Flori desfășoară lucrări la drumul care străbate satul Micloșanii Mari. Este vorba de un tronson de 4 km, care merge până sus, pe Dealul Prieteniei. Pentru realizarea acestui obiectiv s-au alocat 4.258.000 de lei.
Parc fotovoltaic în zona Căminului Cultural Malu cu Flori
Administrația publică locală de la Malu cu Flori se pregătește pentru a-și asigura și o parte importantă din consumul de energie necesar rețelei de iluminat public, respectiv pentru școală, grădiniță și primărie. Urmează să înceapă lucrările de construcție a unui parc fotovoltaic pe un teren din imediata apropiere a Căminului Cultural. Pentru autonomie totală, Primăria pregătește și un proiect pentru achiziționarea de baterii de stocare a energiei electrice verzi produse de panourile solare.
Asociere între patru comune pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale
Și lucrurile nu se opresc aici. Un deziderat important pe care primarul Constantin Ion dorește musai să îl ducă la capăt este reprezentat de proiectul privind execuția rețelei de gaze naturale. Pentru atingerea acestui obiectiv, administrația de la Malu cu Flori este asociată cu primăriile din Văleni Dâmbovița, Stoenești și Cetățeni (ultimele două din județul Argeș). Până acum, s-a alocat o primă tranșă de 10 milioane de lei. Fondurile sunt insuficiente pentru anvergura lucrării care ar trebui să se desfășoare pe teritoriul a patru comune. Proiectul este finanțat tot prin Programul Național Anghel Saligny. Cele 10 milioane de lei ajung pentru a aduce conducta de gaze până la granița localităților respective și pentru construcția stației de repompare de la Stoenești. Lungimea totală a conductei de aducțiune, care să deservească cele patru comune, depășește 28 de kilometri. Constantin Ion speră ca până la urmă și această investiție să fie dusă la capăt.
Sportul, componentă importantă la Malu cu Flori
La Malu cu Flori se face și sport. Echipa de fotbal a localității, ne-a spus primarul, a promovat în liga a IV-a. Până acum, neavând un stadion omologat, care să asigure toate condițiile impuse de regulamente, au jucat pe la vecini, mai precis la Voinești. Acum, Primăria s-a implicat pentru a crea o bază proprie. Gazonul este gata, bine întreținut, se lucrează la construcția unor tribune, a gardului împrejmuitor și, în mod deosebit, a vestiarelor pentru jucători, dotări indispensabile. Mai este un pic și sunt gata. Vor fi echipate cu tot ceea ce este necesar. Finanțarea pentru baza sportivă a fost asigurată de la bugetul local.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca administrația publică locală pe care o conduce de doar nouă luni să achite facturi cât mai mici pentru utilități, astfel încât să poată finanța mai multe investiții pentru dezvoltarea orașului. Prin urmare, în acest moment, a anunțat edilul, se lucrează pentru accesarea de fonduri europene și montarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei la instituțiile publice din subordinea Primăriei Găești.
„Școli, grădinițe, spital și celelalte clădiri publice consumă anual cantități importante de energie, iar facturile sunt plătite din bugetul local, adică din banii găeștenilor. Vrem să schimbăm acest lucru.
Prin producerea și stocarea propriei energii, putem reduce semnificativ facturile, iar banii economisiți să rămână în bugetul local și să fie folosiți acolo unde avem nevoie de ei: străzi, școli, sănătate, curățenie și dezvoltarea orașului. Este simplu: mai puțini bani pe facturi, mai mulți bani investiți în Găești!”, a transmis Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ACTUALITATEacum 4 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 4 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală
ACTUALITATEacum o săptămânăSemnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită
ACTUALITATEacum 3 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere



























